3

 

   Niciodată nu mi-am închipuit că voi fi în stare să mă îndrăgostesc, nici nu-mi vine să cred că simt ceea ce simt, că sunt o persoană normală care are sentimente. Jan, ne-a învăţat pe toţi să trecem peste toate acestea: durere, sentimente, nostalgii – noi aveam doar un obiectiv, muncă şi iar muncă, numai să ne iasă ceva, nu degeaba. Tot timpul eram pe fugă, de cele mai multe ori, treceau zile în care nu mâncam, nu pentru că nu aveam, eram înfriguraţi să ducem la cap treaba începută, să o facem bine, mai ales să vedem satisfacţie pe faţa celui care ne plătea, abia după aceea urma să numărăm banii şi în final să zâmbim mulţumiţi. Toate fetele, femeile din viaţa mea, au trecut ca şi cum aş fi privit tablouri care m-au emoţionat atunci când eram prezent acolo, poate mă mai gândeam la un tablou frumos, dar la o profesoară de franceză, nu era decât necesitate.

   Maria, era o fată atât de gingaşă, nu faptul că mi-a spus că-i place de mine m-a făcut să simt altceva, poate au fost n fete care au făcut-o, dar faptul că ea păstra imaginea mea de când eu lucram alături de părinţii ei împreună cu Jan, la Carmangerie, m-a frapat, erau totuşi nişte ani de atunci, Franţa fiind printre primele ţări unde ne-am încercat norocul, dar atunci ca şi acum, ne-am lovit de bariera lingvistică, nimănui din anturajul nostru, nici chiar Broască, nu-i plăcea franceza, în schimb engleza, chiar şi germana, ne ajuta. În definitiv aşa cum spunea şi Jenel, nu eram decât un derbedeu, toate pe care le-am făcut erau o consecinţă a muncii într-o echipă în care Jan, ne-a fost capul, el a hotărât ce, când, cât, iar profitul în ultimul rând, era numai treaba mea, aşa cum acum eram pe un profit mic, deoarece toate taxele plătite de Jan, să stau alături de fetiţa lui nu acopereau toate cheltuielile cu Şcoala, dar munca la Carmangerie, m-a mai scos. Gianina, muncea şi ea, însă tot ne mai păcălea, ocupând toaleta cu câte un vechi colaborator de pe timpul lui Jan, de pe fiecare tură, era imposibil să nu prindă ceva, sume frumuşele, în schimb trei sferturi din salariu se duceau pe mama lui Maria, care uneori era înlocuită de tatăl ei, care venea cu mult mai devreme, spunând că doreşte să-i spună mai din amănunt Gianina, despre ce are de făcut, însă cu toate insistenţele lui, Gianina încă nu l-a servit, probabil că nu avea niciodată suma necesară la el, fapt ce o amuza copios pe soţia lui, mai ales pe Maria. Gianina părea mulţumită că i-a fost luată de pe cap corvoada de noapte, pentru că un copil până într-un an nu este chiar liniştit nopţile, iar lipsa ei de răbdare, mai ales experienţă, nu o făceau să termine toate nopţile odihnindu-se, aşa că la muncă chiar o ducea bine, faţa aceea de care greu scapă o prostituată, parcă dădea să se schimbe, inclusiv vorba.

   Orele de limba franceză erau un chin pentru mine, mai ales că acum le făceam imediat ce mă trezeam după schimbul de noapte, treceam pe la Maria, mai întâi, făcându-le pe doamnele de pe hol să întoarcă capul după mine, o sărutam şi plecam mai departe, seara după cursuri uitam şi de mâncare, ne întâlneam pe malul apei, sărutându-ne şi râzând de poznele tatălui ei, în lupta lui de a o cuceri pe Gianina.

- Alistar, mama mi-a spus că poţi să vi pe la noi, chiar dacă vizitele sunt la ore atât de târzii.

- Maria, va curge multă apă pe Sena, până ce mama ta o să accepte că nu sunt un derbedeu, să fim serioşi.

- Nu te prosti, nu eşti decât un bărbat, ca toţi ceilalţi, uită-te la tata, încă încearcă să o călărească pe Gianina.

- Da, numai că nu o să reuşească niciodată, poliţa de asigurare este în mâinile mamei tale, asigurând-o pe Gianina, că după sex cu soţul ei, ea nu o să mai aibă grijă de fetiţă, plecând imediat.

- Crede-mă, dacă ar avea ceva bănuţi, dar toţi banii din casă sunt pe mâna mamei, Gianina ar uita de cuvântul dat.

- Adevărat, Maria.

- Atunci?

- Nu, nu pot să vin la tine, aşa cum ştiu că nici tu nu poţi fi prinsă de ai tăi la mine. 

- Da, Alistar. Ce ne facem?

- De ce te grăbeşti?

- Nu ştiu, presimt că ceva o să te ia, vreau să te am în mintea mea şi…

- Stai liniştită, de data aceasta şi eu simt acelaşi lucru pentru tine, adică dragoste cum n-am mai simţit niciodată. Te iubesc, Maria!

- Alistar, eu te iubesc din prima zi în care te-am văzut alături de părinţii mei, muncind.

- E prea mult, Maria.

- Vezi, tocmai asta mă îngrijorează, tu nu înţelegi!

- Oare este adevărat că Parisul schimbă…

- Nu cred că oraşul acesta ne face altă chimie decât avem, poate că pe Gianina, o avantajează, nu pe noi.

- Ai dreptate, însă mi se pare bizar să iubesc ca un licean, cu toate că nu mai am vârsta.

- Dar tu ai fost licean, acum nu faci decât să completezi, slavă Domnului că aici nu te poţi culca cu profesoarele tale pentru note…

- Cu toate că am încercat…

- Da Alistar, poate că anii tăi a făcut-o pe profesoară să te ierte.

- Ha, ha, ha! Sunt chiar atât de bătrân?

- Un pic trecut pentru gustul lor.

- Aha! Crede-mă, colegii mei, mai mici, sunt destul de versaţi, adevărat, dar experienţa mea…

- Taci, golanule! Nu te mai da mare! Eşti gata să-ţi laşi pantalonii în vine, numai să nu uiţi de asta! Ne-am sărutat fierbinte.

- Maria! Este târziu, cred că trebuie să amânăm vizitele noastre pe altă dată, de aici voi lua drumul serviciului.

- Da, a trecut atât de repede timpul petrecut alături de tine.

- Vezi, ce-i frumos, trece ca vântul.

- Plăcut!

- Ce spui?

- Plăcut, golanule!

- Ba nu, eu sunt derbedeu, aşa spune Jenel, de fiecare dată când vorbeşte cu mine.

- I-ai spus că-i munceşte iubita?

- Nu, dar l-am asigurat că fetiţa lui are parte de cea mai atentă îngrijire.

- Şi?

- N-am intrat în amănunte, îţi închipui, dar când o să afle că a stat şi tatăl tău cu fetiţa lui, tare aş mai vrea să-i văd mutra.

- Tata a stat şi cu mine, are experienţă Alistar.

- Nu mă îndoiesc de asta, însă Jenel ştie şi cealaltă experienţă a tatălui tău cu Aurora.

- Ha, ha, ha! Ai dreptate!

   În drum spre serviciu, m-am întâlnit cu Gianina.

- Alistar, cum merge Şcoala?

- Bine, Gianina. Cu cine ai lăsat fetiţa?

- Cu Margareta, de data aceasta.

- Sper că şti, vom ţine secret modul nostru de viaţă, da! Ai grijă ce-i spui lui Jenel!

- Atâta timp cât mă laşi să lucrez, totul este bine.

- Peste serviciu vrei să zici, nu?

- Nu ştiu ce să fac cu lingăul ăla de Calistrat, mă mir că nu s-a învoit de la muncă ca să stea cu fetiţa.

- Şti foarte bine că războiul între el şi Jenel este foarte vechi, nu pentru că ar fi o mare problemă, dar el o are încă de soţie pe Aurora.

- Ştiu, că altfel îl rezolvam, cu toate că n-a strâns decât jumătate din sumă.

- Ha, ha, ha! L-ai ridicat la rang de vedetă, ce!?

- Nu, banii i-a strâns, lăsându-se de fumat!

- Aşa şi! Nu erau zile când o făceai şi pe un pachet de ţigări?

- Am copil de întreţinut acum, flăcău!

- Tare ar fi bine, să strângi ceva pentru zile negre, şti foarte bine că o să-i treacă lui Jenel, toate astea.

- Poate să-i treacă când vrea el, să-şi ia fata să... plece unde o vrea el, da… să mă lase în pace, acum fac toate astea de frică.

- Auzi Gianina, da nu te simţi altfel, parcă te-ai şi schimbat, dacă nu mai…

- Da, ai dreptate, da şti ce, mi-e dor de chermezele alea când eram luată poştă şi cotizau toţi în frapiera de la champanie, după ce aruncau tot de acolo şi puneau pe fundul ei micii mei chiloţei, plecam târâş cu frapiera în braţe, o grămadă de bani Alistar.

- Da, parcă şi mie mi-e dor de anii când munceam în Anglia, când făceam în jur de o mie de paunţi pe zi, fluieram după babele bete prin localuri de lux, vindeam marfă până la două noaptea, ne cumpărau până şi poliţaii suveniruri de doi bani, la preţ de Londra.

- Vezi, vezi Alistar, mai zici că mint eu!

- Da, numai că acum îmi completez studiile, şi…

- Să nu-mi spui că ai început la fata lui Calistrat, ţăranul e dobitoc, probabil că tocmai de asta nu i-am supt-o până acum…

- De când ai copilul, vrei să zici, nu?

- A, de perioada asta de când suntem cuminţi, tu nu mai speli babe la cur, eu nu mai…

- Taci Gianina, taci!

- Ce, nu-i adevărat?

- Ba da, însă dacă mai continui să mă aprinzi…

- Pe tine am verde să te rezolv Alistar!

- Nu asta! Te las în plata Domnului şi o şterg acasă!

- Şi Maria!

- Hai la muncă, lasă prostiile!

- Eu le spun pe direct, nu le ocolesc ca tine, Alistar.

- Da, Gianina.

   Dimineaţă, am ieşit de la muncă cu un dor de ducă, parcă eram turbat după discuţia cu Gianina, nimic nu-mi mai trebuia, nici somnul nu se lipea de mine, îmi venea să o scuip pe Gianina, acasă i-am ocolit privirea, stăteam în living cu ochi pironiţi în tavan, gata să dau în plâns, de o furie pe care nu o puteam controla.

- Alistar, vrei să ţi-o sug, să-ţi mai treacă!

- Du-te… Gianina, mai bine mă… în poponeaţă, decât să deschizi toate amintirile!

- Tu, că-i bine să muncim ca oamenii, de parcă oamenii şi-or trage-o prin toate closeturile ca mine, hai mă, du-te de-aici! Nu te mai victimiza, nu eşti decât un prăpădit de golan, dacă n-ai fi mâna dreaptă a lui Jan, te-aş bate! Păi cum mă, îţi lasă frumuseţe de manechin pe mână şi tu îl duci la Abator, pe linie încă!

- Auzi, dacă nu-ţi convine, poţi…

- Alistar, eu dacă te aveam pe mână, erai sluga mea sexuală, băieţaş! Nu ca tine, o lingi pe Maria, toată ziua, cred că i s-a urât şi ei de atâta vrăjeală, dă-i pe acţiune frate!

- N-ai zis tu, că-i dement Calistrat?!

- Da! Este! Da, ce nu ne-am mai întâlnit noi cu situaţi din astea, fi profesionist, Alistar!

- Nu, o iubesc!

- Hopa! O să-i spun lui Jenel, de treaba asta, o să se tăvălească pe jos de…

- Să nu te prind, te strâng de gât cu mâna mea, Sena scrie pe tine!

- Şi fetiţa?

- Sunt destui care să vă cumpere pe amândouă, dacă-i p-aşa!

- Iartă-mă, m-a luat gura pe dinainte, stăpâne!

- Nu mai face mişto, şti că mă enervează!

- Da, nu ne vinzi, da!

- Taci, Gianina!

- Auzi, hai să-l chemăm pe Calistrat, ne luăm o zi liberă de la muncă, urmează wekendul, plecăm amândoi la plimbare.

- De ce n-aş face-o cu Maria?

- Pentru că te-ar omorî tac-su, de-aia!

- Da, ai dreptate! Da, ce-i spun ei?

- Ce-i spui şi lui Calistrat, aceeaşi minciună, că trebuie să mergem la un control medical, de exemplu!

- Unde sunt doctori mai buni ca în Paris, la periferie! Eşti de comă!

- Îi spunem că a venit Jan…

- Da, dezvoltă Gianina.

- Că este într-un oraş lângă mare, căutăm repede unul apropiat şi ne aşteaptă acolo.

- Frumos, dar dacă-l sună Calistrat, pe Jan, având în vedere că are boală pe noi din varii motive, eu că… nu-i pârlesc fata, de exemplu, tu…

- Atunci i-o sug când vine încoace, apoi tu cauţi oraşul cel mai apropiat de mare.

- În octombrie?

- Ce contează, încă e frumos afară.

- Bine, m-ai convins!

- Excelent, sun-o pe Margareta!

- Abia a plecat de aici, eşti nebună, doarme şi ea, intră la schimbul doi!

- Taci, fetiţa a fost cuminte! Mi-a spus mie, doar a hrănit-o şi a schimbat-o dimineaţă, sanchi, să o găsim curată!

- Nu-nţeleg, până acum mi-o trăgeai cu Calistrat…

- Eu ştiu mai multe, şi-apoi dacă i-o sug lui Calistrat, îmi piere pofta de plimbare. Caută oraşul acela, lasă că sun eu!

- Ce şti mai multe Gianina? Vreau şi eu…

- Eşti tâmpit! Tu de ce crezi că te iubeşte atât de mult tanti?

- De ce?

- Pentru că eşti ca şi copilul lui Jan.

- Nu înţeleg!

- Calistrat, i-a altoit femeia lui Jan, da!

- Era prostituată!

- Da. Nu-nţelegi nimic! Tanti Margareta, nu era…

- Nu cred, Jenel a umblat la tanti, doar pentru că Aurora a luat bani pe sex, nu mai spun fii-sa!

- Eşti nebun, ei se considerau prieteni de familie, omule!

- Da, numai că brânza e pe bani!

- Taci Alistar, pironeşte-te în continuare cu ochi-n tavan, te anunţ când plecăm!

- Cu ce mergem?

- Cu trenul, na!

- Aha!

   După alte îndelungi conversaţii, Margareta a venit curioasă să-l vadă pe Jan, dar noi i-am tăiat-o că-i în Germania şi ne întâlnim cu el în apropiere, iar dacă poate să transmită fetiţa mai departe lui Calistrat, ne-am bucura foarte mult.

- Nu mamă, iau fetiţa acasă şi o dau mai departe celui care vine de la serviciu mai devreme, Maria ori tac-su, după, vedem toţi, dacă lipsiţi până luni.

- Sunteţi o comoară!

- Bine că… da lasă, dacă-l sunai pe Calistrat, îţi cerea cine ştie ce!

- Vă iubim tanti!

- Rezolvaţi problema cu Jan, spuneţi-i că fata e bine cu noi.

- Da, nu ştie de… serviciul… cu dumneavoastră.

- A, nu! Vorbeam de zilele astea mamă, da… nu mai bine o luaţi şi pe Maria, îi spuneai lui Jenel, de intenţiile tale cu ea, abia-şi dă cu părerea şi el, Calistrat… e un pic turbat, mă rog…

- Da, ce ştie toată povestea tanti?

- Nu Gianina, nu fata mea, vorbeam şi eu aşa.

- Ori Maria…

- Dacă te-oi hotărî s-o iei, văd din câte mi-a spus ea, că vă iubiţi, mai vorbim atunci, altfel mergeţi cu bine.

- Eu ştiu tanti, e prea obositor cu trenul, eu…

- Da, bine! Daţi-i bătaie până nu mă răzgândesc, las că Maria are timp să…

- Sărâmâna!

   Ne-am luat câteva lucruri în câte un rucsac şi am plecat către cea mai apropiată plajă după capul nostru Honfleur. Cum eram deja la periferia oraşului am ieşit pe prima autostradă, instalându-ne la un punct de odihnă. Lui Gianina, nu-i rezistă nimic, ştiut fiind acest fapt, am prins imediat un tirist care ne-a dus până aproape, lăsându-ne tot într-un loc de odihnă, într-o intersecţie, unde acesta a găsit un confrate care era pe cale să plece către Honfleur, aşa că pe la doisprezece eram în oraş.

- Tu plăteşti!

- Alistar n-a fost vorba că ţi-o sug frate, hai, hai!

- Ha, ha, ha! Glumeşti! Am ajuns să plătesc marfa lui tăticu, ei nu, că-l sun pe Jenel!

- Ho, mă! Stai! Nu mai şti de glumă! Lasă că eu am câştigat mai mult, n-am nici școală, de dus!

- Înseamnă să dau bani de acasă Gianina, dacă…

- Cacealmaua mă-tii! Oricum, eu te-am invitat!

   Am găsit o vechitură de hotel, aproape de malul mării, ceva bărcuţe pe-acolo, flori atârnate peste tot, frumos şi ieftin.

- Eu mă duc să fac un duş Alistar, miros a carne de porc.

- Du-te, până atunci dau o roată pe aici.

   Timpul era frumos, oameni se plimbau de-a lungul plajei, unii mai curajoşi intrau cu picioarele, ceea ce am făcut şi eu, constatând că e destul de bună de-o bălăceală pe fugă. M-am întors bucuros să-i dau vestea lui Gianina, dar aceasta adormise după duşul fierbinte, învelind-o m-am uitat la corpul ei nemaipomenit, fără nici o dorinţă. Am făcut duş, dar cu toate că eram foarte obosit, am ieşit căutând un punct alimentar, dar baza cea mai mare erau băuturile, spunându-mi-se că pentru mâncare gătită, probabil micile bombe mai funcţionează. În cameră, Gianina stătea pe covorul din cameră pe o pardoseală din parchet masiv, în pielea goală, greceşte, de data aceasta ea pironind cu privirea una din ferestrele camerei, fiind pe colţ, iar pe una din părţi se putea ieşi pe un mic balcon din lemn, lăcuit probabil la începutul verii.

- Faci Yoga? Nu-mi răspunse, lacrimi îi curgeau pe obrajii frumoşi şi curaţi. M-ai adus aici să orăcăi Gianina! O puteai face şi acasă.

- Sunt o nenorocită, eşti singurul om care ar ieşi cu o prostituată, fără să-i ceară sex.

- Nu-i timpul trecut, parcă ziceai că mi-o sugi, dacă vin cu tine.

- Ţi-o sug, derbedeule!

- Uite, am cumpărat sticla asta de tărie, mâncare cică pe plajă.

- Nu beau!

- Ceva nou! Eu am să gust puţin, am o oboseală de care nu mi-e somn.

- Bea, golan nenorocit!

- Ce-aveţi toţi cu mine, de mă faceţi în tot felul!

- Ce, ori nu eşti!

- Nu-ţi vărsa oful pe mine, nu-s decât un observator.

- Auzi, ţie chiar îţi place să faci Şcoala la Paris?

- Nu ştiu, dar franceza cu siguranţă nu-mi place.

- Vezi, de ce n-ai stat acasă?

- Aşa a vrut Jan.

- Dă-mi sticla! Bău aproape un sfert din ea, venele de la gât începu să i se umfle.

- Mai stai aici?

- De ce?

- Vroiam să fac o baie.

- Merg şi eu.

   Plaja ne mai remontă, mai ales după ce am mâncat împreună o singură porţie cu fructe de mare, nici aia în totalitate. În octombrie seara vine repede, aşa că a fost pentru prima dată când am auzit-o pe Gianina, că vrea în casă, mai ales că nu are chef de clienţi. Ne-am aşezat în patul mare comun, asta pentru că doar aşa costa mai ieftin camera, dându-ne sticla de la unul la altul. Spre dimineaţă, încă mai eram în ea, ţinând-o strâns de burtă, ca şi când ar fi vrut să fugă, însă ea îndura tăcută într-o parte, când m-am dezmeticit am împins-o uşor, băgându-mă sub duşul fierbinte, unde veni şi ea continuând lupta aceea nebună, pentru că numai a dragoste nu semăna.

- Te-ai săturat?       

- Nu ştiu, da tu?

- Nu, cu tine aş face-o într-una, golan nenorocit!

- Şi eu cu tine, ai un corp perfect.

- Şi tu nenorocitule! Zise plângând pe umărul meu.

- De ce plângi Gianina?

- Acum aş vrea să fiu în locul lui Maria, să încep o viaţă normală.

- Vorbeşti serios?

- Acum da, nu ştiu mai încolo.

- Vezi ce-ţi face munca.

- Ai înnebunit! Omul Alistar, omul!

- Nu sunt decât un golan Gianina, ca şi tine.

- Nu, nu eşti ca mine!

- Nu mai spune! Mai ieri îmi spuneai că…

- Amuzamentul e una, iar prostituţia este alta.

- Stai liniştită, că am terminat babele în…

- Taci derbedeule! Taci!

- Mergem pe plajă?

- Du-te singur, vreau… vreau să adorm, iar atunci când mă scol, să fiu alta.

- Poţi face asta.

- Cum?

- Te laşi, după îţi găseşti un derbedeu ca mine, într-un loc în care nu te cunoaşte nimeni, o iei de la capăt frumos şi gata.

- Ce uşor îţi vine să spui gata, tu o ai pe Maria, eu îl am pe nenorocitul de Jan, care chiar e-n stare să-mi atârne o piatră de gât.

- Dacă vrei, după ce termin anul școlar am să te iau asupra mea, după aceea dacă-mi arăţi că vrei să te schimbi, te las liberă.

- Altfel?

- Altfel, o să creşti fetiţa până la majorat, sugându-i-o lui Jan, nu cred că o duce mai mult, are o vârstă!

- Tu glumeşti, te-ai uitat pe mine aşa, cum e-n stare Jan, să mă lase lui ţăcăneală, chiar dacă eşti mâna lui dreaptă, copile!

- Vedem noi, tu demonstrează-mi că vrei să te schimbi, după îţi promit…

- Pe fundul Senei, n-o să-ţi aud promisiunile.

- Tu încearcă, doar încearcă.

- Vrei să o facem pe trezie? Abia ne trece mahmureala mai repede.

- Hai!

   Zilele acelea, alături de Gianina, m-au remontat. Sarea, pescăruşi, delfini uneori, toate la un loc, parcă au deschis o altă persoană în mine, de altfel încă nici nu ştiam sigur ce este în noi, când ne intersectam prin casă ne scuturam ca de friguri, mergând mai departe, fără să spunem nimic. Maria aflase de escapada noastră, nu avea cum să nu afle, doar o legănase pe aia mică pe picioare, doar Margareta se uita la noi cu înţeles, aşteptând să îi spunem câteva cuvinte din partea lui Jan, dar care n-au venit niciodată. Calistrat, încă mai încerca să o călărească pe Gianina, dar la ultima confruntare Gianina se dezlănţui atât de violent, încât acesta se scuipa în sân de fiecare dată când o vedea, închinându-se şi clipind nervos. Nu am mai vorbit cu Gianina, până aproape de Revelion, nici cu Maria, care era încă supărată pe mine. Înainte de Crăciun, ne-am pomenit cu Jan şi Broască.

- Ce faci Alistar?

- Bine patroane.

- De ce eşti supărat?

- Că n-are Broască, bani!

- Te dai mare la mine ai!

- Nu Jane. Sunt obosit.

- Văd că ai liniştit-o p-asta mică, vezi n-o face fată cuminte, că-şi ia lumea-n cap!

- Acum munceşte ca orice om Jane, dacă mai greşeşte o face că are şi ea nevoi.

- Alistar! Aici nu eşti la odihnă, îţi plătesc Şcoala, să ai grijă de fetiţă, da!

- Da, tăticuţule!

- Ce, ce, ce! Fata nu mi-a spus nimic!

- Îţi facem o surpriză!

- Termină. De ce nu vorbeşti cu Gianina?

- Este prostituată, şti că nu-mi plac femeile de acest gen.

- Lasă asta. Uite, în vacanţa de iarnă, vreau să te trimit acasă la ai tăi, o să-l las pe Broască, în locul tău.

- Adică am tras până acum, iar când se face oraşul mai frumos… nici pomeneală, dacă vreţi să staţi, treaba voastră, dacă nu tot aia, eu rămân aici, plec după sărbători.

- După sărbători, mergem în Australia.

- Păi, nu-mi termin anul Şcolar Jane, te rog!

- Nu ştiu, am treabă multă, iar pe Broască, nu am bază.

- Deci ai aruncat cu banii aceştia pentru Şcoală, doar să-ţi văd de plod, nici măcar nu i-aţi pus un nume, nimeni nu a strigat-o în vreun fel, de frică să nu te superi!

- Foarte bine, atunci schimbăm macazul, mergem cu toţii în afară, creştinăm fetiţa şi ne întoarcem de revelion, ne distrăm şi… bine, te las aici cu Maria. Am auzit că-ţi poartă… cum Dumnezeu, o fată atât de cuminte, se uită la o lepădătură ca tine?

- Eu ştiu, tăticuţule, tu să-mi spui!

- Ce, ce să-ţi spun? Ia ieşiţi toţi afară, vreau să vorbesc cu Alistar, hai Broască, plimbă-mi copilul!

- Auzi mă, dacă umbli cu prosti, îţi rup beregăţile, cât îmi eşti de drag!

- Patroane, ai semănat numai fete, ţi-am ţinut loc de fiu, contabil, tovarăş, iar acum îmi rupi beregăţile, frumos din partea ta!

- Femeia aia a fost cel mai nevinovat lucru care s-a petrecut în viaţa mea. Am înţeles împreună că nu putem intra într-o familie cu atâta dezonoare în ea, atunci am hotărât ca Maria, să crească frumos unde se află, oricum Calistrat, nu face copii.

- Înseamnă că el ştie?

- Nu. I s-a spus că fetiţa a fost însămânţată, mă rog, cu banii mei, de la o bancă de… să nu mai caute răspunsuri.

- Da, fata ştie, ceva?

- Bănuieşte, cred că de aici şi afrontul acesta către tine, crede că eu te pot controla, deci ar putea oricând să se adreseze…

- Eu care credeam…

- E doar admiraţie fiule.

- Oricum mi-ai spune, în Australia nu plecăm decât după terminarea anului Şcolar tăticuţule.

- Plusezi, haimana nenorocită, uiţi că m-am născut cu cărţile în mână!

- Nu tăticuţule, dar părinţii mei or să se dea de ceasul morţii dacă mă iei şi anul acesta de la Şcoală, n-are nimic dacă o luăm din vară.

- Din iarnă Alistar. Acolo începe iarna.

- Ce iarnă, două trei ploi şi gata! E tot vară, abia ne obişnuim cu căldura.

- Mai vedem, hai faceţi-vă bagajele, mergem să încreştinăm fetiţa.

- De ce eşti… fata este pariziană sunt şi aici biserici, Jane.

- Mă costă mai scump decât dacă vă duc acasă, te pun pe tine naş şi gata.

- Mai vedem cu naşul, da nu trebuie să fi căsătorit?

- Nu ştiu.

- Eu zic să mergem într-un sătuc pe aici pe aproape, pe unde am stat noi prima dată, aproape de Rouen, în partea aia de ne dădeau cazare, toate alea, sunt mai mult români acolo, o să găsim şi naşi de-ai noştri, nu te mai arată nici lumea cu degetul.

- Mai zici să te las în pace, eu nu mă descurc fără tine copile!

- Uite mahăre care-i treaba! Dacă nu mă laşi să termin Şcoala, indiferent unde, mă transferi în ţară, treaba ta, rupem târgul, ţi-l iei pe Broască şi mă laşi în plata Domnului.

- Aici nu răzbeşti singur cu Şcoala, bine! Termini Şcoala şi plecăm! Nu mă întorci!

- Bine.

- Iar cu Maria te opreşti, nu eşti de nasul ei, ai înţeles!

- Cu o condiţie.

- Pârlitule, ţi-am acceptat una, atât!

- Taci Jane! Fă pliscul mai mic, suntem pe aceeaşi barcă, frate.

- Zi!

- Când te-oi sătura de Gianina, mi-o dai mie.

- Te omor lepădătură! Ţi-am dat voie să o călăreşti, ce mai vrei?

- Ascultă Jane, şti foarte bine că ţi-am salvat familia cu preţul vieţii, iar eu nu ţi-am cerut nimic, apropo de maşină, mi-au zis ai mei că nu a apărut în garajul meu, acum e rândul tău să plăteşti. Dă-mi fata!

- Ţi-o dau cu totul sau…

- Cum vrei tu.

- Ce ţi-a făcut lepra! I-am spus să ţi-o sugă, vorba lui Broască!

- Nu mi-a făcut nimic, o vreau în proprietate Jane, dacă nu mi-o dai, ai terminat-o cu mine!

- Fetiţa am recunoscut-o eu, că n-o fi a mea, asta e, da e pe numele meu.

- Ce nume i-ai pus?

- Nu-i treaba ta, derbedeule!

- Ce, nume, i-ai pus?

- Alistar, nenorocitule!

- De ce?

- Pentru că ţin la tine ca la ochi din cap, scârbă!

- Alistar la fată.

- Da, eu am vrut băiat Alistar, cu sângele meu.

- Eşti nebun! Zi!

- Îţi dau femeia fără fată, fata o laşi pe numele meu.

- Bine, târgul începe de astăzi, Jane!

- Da, Alistar.

- Bine Jane, adună-i pe toţi, mergem să-i dăm un nume fetiţei.

- Mergem.

   Am plecat cu toţii, fiind duminică, familia lui Maria, ai noştri împreună, iar atunci când toate se leagă, merge şnur, chiar am găsit nişte foşti prieteni căsătoriţi, dornici să ne încreştineze fetiţa, ne-am adunat cu toţii la singura cârciumă a locului, mâncând şi închinând în cinstea micuţei Cecilia Alistar, de data aceasta avea şi un nume de fată.

   Jan, nu a plecat prea fericit, cu toate că-şi văzuseră cele două fiice la Paris. Era mâhnit că o pierduse pe mama Ceciliei, gândindu-se că o poate vedea oricând avându-i fiica.

   Nu i-am spus nimic lui Gianina, nici măcar de sărbători, când ne-am urat sărbători fericite sărutându-ne familiar, fiind cu familia lui Calistrat, distrându-ne împreună, doar Maria a simţit ceva, însă fiind ajustată de mama ei se arătă retrasă, înţelese că Jan, nu ne dădea voie să fim împreună, acceptând, mai ales după escapada mea şi a lui Gianina.

   Gianina în schimb, de când am fost împreună, nu mai călcă strâmb să o văd eu, se ferea, deşi ştiam că nu se poate abţine, atunci când vroiam să o facem, vorba vine, amintirea lui Jan, o stopa oprindu-mă din mângâieli, însă vedea că sunt mai atent cu Cecilia, care acum mergea câţiva paşi, pentru care ne bucuram.

   Era aproape de mai, tremura carnea pe mine să-i spun, dar mă gândeam că lasă garda jos, ea vroia să–mi arate că se lasă ca să o eliberez.

- Alistar, ai să pleci în Australia, să nu uiţi ce mi-ai promis.

- Nu.

- Ce-i cu tine, de ce eşti supărat?

- Hai să mai dăm o fugă…

- Să şti că şi eu am stat ca şi tine Alistar.

- N-am vrut să te forţez, ştiu că-ţi este greu.

- Nu ştiu de câte ori am vrut să sar pe tine Alistar, dar n-am vrut să-ţi par o curvă.

- Tu chiar te-ai lăsat?

- Da, poţi să vorbeşti cu Jan, mi-ai promis.

- Ce-ai să faci dacă te eliberez?

- Am să te cer în căsătorie, derbedeule!

- Cum aşa?

- Eşti prea frumos ca să fi al alteia, oricum Jan, nu-ţi dă voie să te-atingi de fisa, noi ne potrivim cel mai bine.

- Hai să mergem la Honfleur?

- Nu, tu vrei să-mi spui ceva rău, nenorocitule!

- Ai încredere în mine, locul acela te-a schimbat, fetiţo.

- Bine, plecăm la sfârşitul săptămânii.

   Plecarea noastră a fost cam în acelaşi fel, numai că de data aceasta am dus chiar noi fetiţa la familia Calistrat, spunându-le adevărul, adică faptul că vrem să ne odihnim două, trei zile la Honfleur. Ne-am cazat în acelaşi hotel, în aceeaşi cameră, de data asta am plătit eu camera şi Gianina a cumpărat o sacoşă de bunătăţi, inclusiv băutură. Am ieşit împreună de-a lungul plajei, copiii zburdau pe nisip alături de părinţii lor, destul de înfofoliţi, cu toate că mi se părea că-i destul de cald, însă nimeni nu făcea baie, iar apa într-adevăr era de neatins. La fel ca astă toamnă, seara veni repede, însă n-am mâncat, n-am băut, ne-am culcat ca seceraţi de aerul acela, eram după serviciu. Dimineaţă s-a sculat cu noaptea-n cap, zicea că vrea să vadă răsăritul, dar a venit dezamăgită că aţipise pe unul din şezlonguri, eu eram în vârful patului, tremurând de furie, parcă mi se furase identitatea, aşa mă simţeam.

- Ce-ai băut Alistar?

- Nimic, ca şi tine.

- Ce ai? Sper că nu m-ai adus aici, ca să mă dai la peşti?

- Nu Gianina.

- Spune ceva!

- N-am putut să-ţi eliberez fata.

- Cum? Începu să bocească ca o disperată.

- N-ai spus tu că poate să ţi-o ia, glumesc!

- Nenorocitule! Şi eu?

- Tu…

- Spune golanule? Nu mă fierbe, ce v-am făcut, omorâţi-mă şi gata! M-am oprit, cum ai zis, de ce nu te-ai ţinut de promisiune Alistar?

- Taci!

- Nu pot!

- Ce ai zis că faci dacă eşti liberă?

- Sunt? Zise Gianina, dând să zâmbească.

- Nu chiar.

- Nenorocitule! Zi ceva!

- Te-a vândut la altul.

- Cui, de ce, mi-a făcut ce a vrut el, i-am făcut fetiţa, ce mai vrea?

- Mie.

- Eşti nebun! Nu-mi poţi juca asta Alistar, ce vrei să-mi faci?

- Ce faci cu libertatea, Gianina?

- Ţi-o dau ţie nenorocitule! Fă ce vrei cu mine, da nu mă mai chinui!

- S-aud atunci.

- Vrei să fi soţul meu, Alistar? Zise Gianina, aşezându-se în genunchi.

- Da. Am zis eu, făcând acelaşi lucru.

 

Vizualizări: 27

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor