6

 

   Nici nu mă gândeam că Gianina, poate să înveţe cu atâta înverşunare. După ora unsprezece noaptea, plecam la un bazin amenajat, care lua apă din ocean, practic era înconjurat de acesta, astfel nu riscam nimic, meduze sau rechini, aveai impresia că eşti în ocean, atât de mare era, fiind împrejmuit de ziduri groase de piatră, iar apa era extraordinară, cristal. Chiar şi acolo, Gianina îşi lua două, trei caiete cu ea, pentru a mai repeta pentru a doua zi, uitându-se la mine cum mă zbenguiam în apă.

- Hai Cianina!

- O să vin, dar de data asta vreau să-ţi văd scula.

- De ce?

- Nu mai ştiu cum arată o sculă de bărbat.

- Ha, ha, ha!

- Alistar, poţi sta dezbrăcat, ăştia nu fac baie iarna, nu-i ţipenie de om pe toată raza vizuală.

- Ştiu Gianina, oricum nu le-ar păsa, asta una, dar mie da, pentru că sunt convins că ai sării pe mine, iar mie mi-ar fi greu să nu ţi-o trag.

- Am înţeles că tu te-ai descărcat, nenorocitule!

- Gianina, nu asculta tot ce zic Broască şi Jan.

- Da, aşa este! Nu şi-au văzut scula de mult.

- Ha, ha, ha! Da… spune-mi mai bine, cum stai cu noii tăi colegi?

- A, bine! N-am timp de ei, înţeleg foarte greu ce spune profa, acum îmi lipseşte limba franceză, iar pauzele mai mă uit în urmă, repet.

- Curios, n-ai dat nici un bot! Sunt o groază de tineri pe acolo.

- Sincer, aş vrea să o fac, dar nenorociţii vor să le-o înghit degeaba, toţi care s-au dat la mine, când le-am spus preţul pentru ce mi-au cerut să le fac au făcut ochi cât cepele.

- Crezi că te-ar lua cu japca, având în vedere că noi suntem nişte ţărănoi în ochi lor, ne vede toată ziua pe şantier?

- Nu ştiu ce să zic, dar de câteva ori a venit Jan, pe la Şcoală…

- O, de ce?

- Nu ştiu, pe la secretariat, pe acolo cred.

- Şcoala nu e de Stat?

- Ba da. Cică vrea să-i trimită săptămânal situaţia mea şcolară, mai ales comportamentală, din ce am înţeles.

- O!

- Da, îi cam ştiu de frică, babele pe acolo, iar printre elevi i s-a dus buhu, cică sunt fata lui.

- Da… e bine să ai pe cineva, pentru protecţia ta, cine ştie de ce ar fi în stare golanii, mai ales că încă nu ai ştearsă faţa complet.

- Du-te mă! Stai în apă!

   Într-una din zile, ne-am pomenit cu un bărbat cam de vârsta noastră, îmbrăcat îngrijit, vorbea foarte frumos, o engleză din Anglia părea, care ne-a cerut să-l primim să facă voluntariat contra dormit la una din locaţiile noastre, dar Jan, a fost foarte circumspect, mai ales după ce i-a analizat mâinile, spunând că n-au muncit niciodată.

- Jane, eu îl ştiu p-ăsta!

- Şi eu, Gianina! Parcă l-am văzut în casă, nu cumva a fost clientul tău?

- Eşti de groază, orice bărbat care arată bine, l-am rezolvat eu, nu! Jane!

- Aşa este! Mi se pare cunoscută faţa asta blondă, cizelată, poate i-am făcut vreun…

- Alistar, dacă era pe sex, o cerea şi gata, cunosc oameni ca el, versaţi, deştepţi.

- Poate că i-a plăcut şi vrea…

- Prietenie!

- Da, e posibil.

- Copii, aici toată lumea vrea să o pună moca, văd asta peste tot, chiar şi clienţii, uni sunt gata să i-o tragă doamnei Susy, pe bune!

- Ha, ha, ha! E glumă, Jane!

- Nu, mi-a zis că se dă la ea! Uni, cred că i-ar face un bine, cam aşa încep conversaţia.

- Nu ştiu, eu p-ăştia în vârstă…

- Taci, Alistar!

- Poate e pe invers!

- Bravo, Gianina! Hai să-l dăm cu Broască, poate că scoate ceva de la el.

- Adică îl primeşti, şefu’!

- Da, camere sunt, ceva mâncare ne mai rămâne de fiecare dată, de ce nu.

- Păi, ce! Voluntariatul se face cu masă…

- Nu Gianina, avem morţi, la noi se mai dă pentru sufletul lor.

- Adevărat! Totuşi nu l-am avut client, e prea diferit, l-aş fi remarcat.

- Sper că… ştiu că a fost o perioadă în Anglia, când ne-mbătam prin localurile de proastă calitate, cine ştie ce-am făcut!

- Alistar, copile! Oricât de beat ai fi, când cineva ţi-o propteşte acolo, măcar a doua zi, tot simţi ceva.

- Da, tăticuţule! Da, poate am fost activi!

- Scârbosule! Hai, la muncă, leprelor!

- Tăticuţule, atunci chiar puteai!

- Vomit aici lângă tine! Taci nenorocitule! Numai tâmpenii ai în cap! Am să i-l dau lui Broască.

- De ce nu-l dai cu noi, i-o dau pe datorie, acum parcă mă incită!

- Alistar, nu mai face glume de-astea, doar am dormit toţi în aceeaşi cameră.

- În Broască, n-aş avea prea mare încredere, dacă…

- Aşa rămâne! La muncă grea, dacă-i convine!

   Bineînţeles că Gianina, rămase pe gânduri, lucru care nu ne scăpă, însă blondul nostru a ieşit din peisaj, îndreptându-se afară, acolo unde muncea Broască.

   Zilele treceau ca nebunele, nimeni nu-l mai băgă în seamă pe noul venit, care deveni prieten cu toată lumea, la masă întotdeauna se invita să spună o rugăciune, ceea ce îl cam enerva pe Broască, care era veşnic înfometat, de când îl cunoaştem noi, în schimb doamna Susy, îl asculta zâmbind cu mâinile împreunate la piept, în semn de rugăciune, Jan şi cu mine, acceptam senini această mică pauză, parcă deschizându-se ceva în noi.

   Ultima locaţie parcă nu se mai termina, puneam parchet, finisam pereţi, mâinile noastre munceau ca nebunele, Gianina parcă era într-o frenezie, dar într-o zi se opri din lucru, uitându-se la mine cu o faţă de nebună.

- Unde ne grăbim aşa?

- Acasă Gianina, nu mai suport locul ăsta, oricât de civilizat ar părea! Căldura mi-a copt creierii, vreau să fac baie în marea noastră, ori în celălalt ocean, pare mai…

- Taci, eu?

- Tu…

- Spune, jigodie afurisită?

- O să termini Şcoala, mai ai puţin, după care… vei lua viaţa…

- Nenorocitule, parcă spuneai că-ţi pasă!

- Nu te călăreşte nimeni, deci!

- Ce-ai de gând cu mine?

- Vedem ce ne oferă Jan.

- Mă dai lui?

- Nu ai un copil cu el?

- Ţi-am spus, doar!

- Nu, Gianina! Copilul este recunoscut, cum de fapt a şi mărturisit, de Jan, aşa că al lui rămâne.

- Deci nu mai este noi.

- Este Gianina.

- Cum, dacă tu nici nu te uiţi la mine? Ce-o să faci cu banii pe care i-ai strâns aici?

- Ce ţi-am zis.

- Merg cu tine.

- Cum vrei, dar deocamdată vom fi doar prieteni.

- Cât timp, mi-ai promis…

- Nu, tu zici toată ziua că ne potrivim!

- De ce nu mă dai la produs, ceva bogătani s-o găsi pe aici, să-ţi măresc venitul?

- Ai o fetiţă, o să trebuiască să-ţi vadă faţa ta umană.

- Nenorocitule! Dacă mă vinzi, am să te blestem câte zile oi avea!

- Nu sunt deja, lucrez pentru Jan.

- Aşa este! De fapt sunt doar protejată de tine, amândoi suntem sclavii lui Jan.

- Vezi!

- Vrei să mă faci de minte!

- Nu te-am făcut deja, îţi termini Liceul, duci o viaţă normală, abia ţi s-au refăcut organele, mai ales…

- Taci! Taci Alistar!

- N-am nimic împotrivă să-ţi faci un prieten, doar unul.

- Te am pe tine! Dacă nu mă vrei, treaba ta! Stau cum mă pui, stăpâne!

- Mai gândeşte-te.

- Sunt chiar atât de scârboasă? Mă spăl în fiecare zi.

- Aşa să faci, când te-oi curăţa, te anunţ eu.

- Jigodie, te spun lui Jan, că nu-mi faci nimic!

- Eşti proprietatea mea, te tratez cum vreau eu, dacă-i p-aşa!

- Am nevoi, tinereţea mea!

- Şi eu sunt la fel de tânăr, Gianina!

- Ţi-o sug babele astea p-aici, ce-ţi pasă ţie!

- Exagerezi, cred că te iei prea mult după boşorogii ăştia.

   Seara, ne-am dus la baie ca de obicei, dezbrăcaţi, îmbrăcându-ne şi scuipându-ne în acelaşi timp. Dar nu ştiu cum s-a făcut că ne-am întâlnit cu toţii în una din seri, în bucătăria doamnei Susy.

- Ce face băiatul nostru Broască?

- Munceşte.

- Înţelege româneşte?

- Nu, deocamdată nu am prea vorbit de faţă cu el româna.

- Foarte bine, ce ai mai aflat despre el?

- A, cică este englez pur.

- Mare lucru ai aflat Broască!

- Alistar, ca să vezi că ar putea să mai scadă ceva din datorii Jenel, dacă-i dau informaţia…

- Ce limbă vorbiţi acolo?

- Română, Alvin.

- Cunosc limba aceasta, însă n-am reuşit să o învăţ niciodată…

- De unde? Zise Jan.

- Acum mulţi ani…

- Vroiam să câştig şi eu o pâine, domnule Alvin.

- Nu, vroiam să zic, că… părinţii mei au luat în chirie câţiva români.

- Şti tu asta!

- Nu domnule Broască, mi-a povestit mama.

- Fi mai explicit, puştiule.

- Da. Cred că am ceva poze cu cei doi oameni, semănaţi oarecum, numai că voi acum sunteţi foarte bătrâni.

- Dezvoltă Alvin.

- Ei, tata a fost nevoit să vină aici, fiind militar. Unitatea lui militară, prelua un avanpost undeva în Australia.

- Asta faci pe aici, îţi cauţi tatăl?

- Nu-l caut, vin să-i aprind o lumânare, cenuşa lui se află în Capela din Bulli.

- Să nu-mi spui că nu ţi-ai cunoscut tatăl!

- Nu, domnule Jan, tata a plecat, lăsând-o pe mama gravidă, povestea ei, însă nenorocirea a făcut să facă baie în ocean, uitând în ce ţară este…

- Apa aia îngheţată… poţi uita asta vreodată, nu cred!

- În sfârşit, aşa a devenit hrană rechinilor, domnule Broască.

- Jane, poţi spune că acum ai un băiat pe cinste. Zise Broască pe româneşte.

- Ai înnebunit!

- Stai să vezi! Cum o chemă pe mama ta Alvin?

- Amaris, domnule.

- Cam câţi ani crezi că aveau cei care au stat cu chirie la voi?

- Păi, dacă eu am douăzeci şi patru, posibil cam treizeci de ani pe acolo, oameni în floarea vârstei.

- Amaris, Amaris… staţi undeva în sud?

- Da, de aceea a uitat tata de rechini, eram aproape de ocean.

- Înţeleg.

- Jane, să-ţi fie de bine!

- Vrem să înţelegem şi noi! Zise Susy.

- Auzi, madam! Nu-ţi permit! Şti foarte bine limba română, cât şi mai multe limbi decât noi la un loc, chiar dacă ai înţeles ceva din toată povestea asta, ia poziţia copiilor ăştia, care nici nu mai înghit.

- Tăticuţule, acum că te-ai liniştit, ai ce-ţi trebuie, dă-mi liber la Maria!

- Nenorocitule! Gianina, ieşi în hohote de plâns afară.

- Alistar, du-te după ea, că-ţi crăp capul!

   Zilele au trecut, până şi Gianina a uitat de incident, anul şcolar era pe terminate, iar noi mergeam pe finisaje exterioare, totul strălucea de curăţenie. La masa de prânz, spuse doamna Susy, rugăciunea, era o zi de sâmbătă, toţi stăteam cu capetele în poală pocăindu-ne, doar Gianina citea pe caietul ei de limba engleză, când se termină rugăciunea se trezi în liniştea ce urmă, exersând un cuvânt în limba engleză cu voce tare.

- Trebuie să pui accentul pe s, zise Alvin, pronunţând corect cuvântul, punând în acelaşi timp degetul în dreptul literei pe caietul lui Gianina.

- Da… bine Alvin.

- Ar trebui să iei lecţii de la Alvin, bate bacul la uşă, Gianina. Am zis eu.

- De ce nu, pare un om educat.

- Nu prea aveţi timp, leprelor! Trageţi tare, trebuie să plecăm.

- Unde?

- Treaba mea!

- Eu mă retrag, tăticuţule!

- Treaba ta, Alistar!

- Eu vin Jenele!

- Broască, nici nu mă gândesc, am să iau numărul de telefon de la sala de jocuri, când vei fi pe zero, poţi veni acasă.

- Până om’ pleca voi fi pe zero, ai să vezi!

- Cum domnule Broască, mă lăsaţi singură?

- Doamna Susy, îmi pare rău!

- Da, numai că atunci o să trebuiască să-mi daţi înapoi ultimele patru salarii.

- Nenorocitule, aici îţi putrezesc oasele!

- Jane, te iei după ea, nu ştie ce spune!

- Este cea mai de încredere persoană de aici, noroc că nu este mai tânără… îi propuneam să…

- Nu-i timpul trecut, domnule Jan!

- Aveţi dreptate, doamna Susy.

- Şi eu… vroiam să…

- Alistar este stăpânul tău.

- Vreau să am grijă de domnişoara Gianina, dacă nu vă este cu supărare, domnule Jan.

- Şti cine a fost? Ce este, ce face, ce-mi creşte, Alvin?

- Am înţeles aproape tot, cer îngăduinţa aceasta cu toate riscurile posibile.

- Alistar?

- O să plecăm împreună tăticuţule, am înţeles că se retrage către casă Alvin, îţi promit că am să o ţin sub observaţie, chiar mă gândeam să-mi iau o căsuţă în sud.

- Atunci aşa rămâne! Gianina?

- Sunt de acord cu o singură condiţie, să nu-i fiu vândută, vreau să pot… pleca, dacă nu-mi convine traiul.

- Dacă te tratează urât are de-a face cu mine în primul rând, iar Alistar, n-a iertat pe nimeni până acum.

- Nu, Jane! Spune-mi cum mă dai?

- Cu voia ta Gianina, dacă-ţi place este al tău. Am să vin… vreau să vă duc la Altar.

- Tăticuţule, îţi promit că nu am să o supăr niciodată pe această fată, îi dau voie lui Alistar, să mă dea la peşti, dacă se întâmplă asta. Zise Alvin, în limba română.

- Nenorocitule, ştiai limba română, mai mă faci ca… derbedeul de Alistar.

- Normal că ştiu limba română, după ce ai învăţat-o pe mama, ea nu te-a căutat niciodată, pentru că este o catolică convinsă, dar eu…

- Tu… nu eşti… catolic?

- Ba da, însă vroiam să te cunosc, deşi mama mi-a interzis, spunându-mi că trebuie să-l slăvesc pe cel care mi-a dat numele de familie.

- Aha! Mâine să mă duci… vreau să aprind şi eu o lumânare la Capela de care ziceai.

- Cu plăcere.

- Când dai Bacul Gianina?

- Cam în trei săptămâni.

- Când terminaţi Alistar?

- Tot cam aşa.

- Mai staţi după?

- Doar dacă vrei să-i ţinem companie lui Broască.

- Ha, ha, ha! Mie?

- Şi… ce… ai gânduri cu Susy?

- Nu ştiu ce o să fac, dar un lucru e sigur, căldura mă omoară.

- Veniţi cu noi în Anglia, domnule Jan.

- Nu! Lasă-l aici! Jane, cum facem cu fetiţa?

- Ai vorbit cu Alvin?

- Eu accept fetiţa cu numele dumitale, nu este nici o problemă, din partea mea.

- O să primiţi fetiţa în grijă, după ce vă căsătoriţi Gianina, asta numai dacă familia lui este de acord.

- Eu am casa mea separat, nu este departe de a mamei, dar sunt convins că mama acceptă copilul dumneavoastră, domnule Jan.

- Vedem. Hai, la treabă, leprelor!

- Şi eu?

- Şi tu, Broască!

- Auzi Jenele! Am o propunere, putem să-i oprim salariul pe vreo zece ani lui Susy, astfel…

- Ha, ha, ha! Nenorocitule! E posibil să fim oale şi ulcele, peste zece ani, oameni ca noi, toată ziua pe drum, n-o duc mult.

- Da, o propunere atât de rentabilă este greu de refuzat, îţi dai seama, să muncească zece ani degeaba!

- Ha, ha, ha! Râdeam cu toţii de ne prăpădeam.

   Seara a venit extrem de repede, eu am plecat să-mi rezolv unele treburi în oraş, ajungând după miezul nopţii acasă. Gianina, stătea în pielea goală greceşte pe covor, cu ochi pironiţi pe tăblia patului, pe care era sculptat o pereche de căprioare, cerb şi căprioară, bot în bot. Lacrimi se scurgeau uşor pe obraji ei, plângând în surdină.

- Acum ce mai vrei? Te poţi culca în sfârşit cu un bărbat.

- Jigodia, pământului! Trebuia să fim împreună, eu pentru tine am ţinut atât, nu pentru albinosul ăla!

- Ţi-am spus la ultima discuţie, că-ţi dau voie să-ţi faci un prieten.

- Nenorocitule, te iubesc! Eşti stăpânul meu!

- Gianina, eu mi-am ţinut cuvântul, ţi-am dat libertatea.

- Cât te-a costat?

- Taci! Te omor, dacă asta-ţi convine! Destul… de mult, sper să-i…

- Dacă iei banii de la Jan, o să devin iar proprietatea lui, eşti nebun!

- N-o să-i iau! Nu pentru tine, nebuno! Are datorii mari la mine, dacă nu mi te dădea, nu eram aici acum, iar tu nu erai liberă, nu ştiu…

- Nu sunt! Nenorocitule! Nu sunt! Eu pe tine te vreau!

- Nu mă poţi avea pe mine şi pace!

- Jan, o să te omoare dacă umbli la Maria.

- Are datori mari la mine, o să accepte, stai liniştită.

- Nu cred că ţi-o dă atât de uşor.

- Mai vedem. Ce-ai de gând? Mai stai pe covor?

- Vreau sex cu tine, înainte de a mă da albinosului.

- Nu se poate.

- De ce? Plângea în hohote, stând ca o stană pe covor.

- Ridică-te de acolo, ai să răceşti.

- Nu mai sunt o curvă! Îţi promit că nu-ţi ies din cuvânt, nu mă da albinosului!

- Mai vedem, dacă-i p-aşa, acum trebuie să te concentrezi asupra Şcolii, mergem cu Bacul luat acasă.

- Când îmi dai răspunsul?

- Mai vedem, vorbesc cu Jan.

- Dacă mă vinzi lui Jan, mă dau singură la rechini!

- Nu vreau să aud asta.

- Îţi promit, atunci când Jan, o să aibă un cuvânt asupra mea, următoarea zi o să-mi iau zilele.

- De ce nu vrei să încerci cu băiatul acesta?

- Nu ştiu.

- O să mergem împreună în Anglia, vom lua o căsuţă în apropiere, dacă-ţi place rămâi cu el. Ce zici?

- Mergem în Anglia, dar vreau să fiu cu tine, tu eşti stăpânul meu, promite-mi că nu mă vinzi! Zise asta plângând mai tare.

- Ţi-am promis.

- Mai zi-mi o dată.

- Îţi promit că n-o să devii marfă din partea mea.

   Între timp de atâtea bocete mai ales răcnete, pentru că discuţia era la un nivel foarte mare, se auzi un ciocănit în uşă.

- Cine-i?

- Jan.

- Intră.

- De ce stai dezbrăcată pe podea şi urli în halul ăsta? Ce impresie o să-şi facă Alvin, despre tine?

- Nu-l merit Jane, şti foarte bine că eu sunt o prostituată, nu pot să-ţi iau copilul.

- Cum este Alistar?

- Nu vrea băiatul.

- Pe cine vrei?

- Pe stăpânul meu.

- Alistar, nu suportă curvele, mai fentează câte o babă, alea câteodată, doar distracţie, dar o face pentru că-s curate.

- Ştiu.

- Atunci? El o iubeşte pe Maria, şti foarte bine, Gianina.

- Ştiu, ştie şi Maria, că sunt femeia lui, am să-i spăl picioarele toată viaţa, voi face menaj la el, am să muncesc unde vrea el, cot la cot cu el, de lângă el nu plec, nu voi ieşi cât voi fi a lui, din cuvânt.

- Alistar?

- Las-o să se liniştească Jane, plecăm împreună în Anglia, vedem după.

- Nu mai urla aşa Gianina, te snopesc, dacă-i nevoie.

- Urlu cât vreau! Nu sunt decât o marfă cu gura mare! Oricum, tot mă omorâţi până la urmă!

- Nu te omoară nimeni nebuno! De unde ai scos-o pe asta?

- Eu vă ascult, iar voi…

- Dă-ţi bacul Gianina, linişteşte-te.

- Bacul o să-l iau! Am învăţat!

- Îmbracă-te fetiţo! O să ne coşti o grămadă de medicamente.

- E cald!

- Eşti prea nervoasă, ce ne facem cu tine?

- Îl vreau stăpân pe Alistar, atât!

- Păi, nu-ţi e?

- Ba da, numai că nu…

- Alistar, ai grijă de ea fiule. A tras greu şi acum se răsuflă.

- Se linişteşte, du-te la culcare Jane, mâine avem treabă.

- Ce-ai să faci cu partea ta fetiţo?

- O dau stăpânului meu! A zis că investeşte pentru mine.

- Foarte frumos! Noapte bună!

   Am încercat să pun o pătură pe Gianina, dar aceasta o arunca nervoasă jos, plângând încet în continuare. M-am aşezat în spatele ei, încolăcind-o cu mâinile şi picioarele, sughiţurile şi oftaturile ei, nu-mi dădeau pace, într-un târziu am adormit îmbrăţişaţi, trezindu-ne înţepeniţi dimineaţă. Nu ne-am luat decât cafea în fugă de la bucătărie, plecând pe şantier, mai târziu a venit doamna Susy, cu sndviciuri la noi, dar plecase la Şcoală, fără să scoată o vorbă.    

Vizualizări: 13

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor