Prinţule, ţi-ai lăsat sufletul captiv emoţiilor lumii, îl ţin în palme!
În starea de noiembrie al tău, singuraticii nu sunt oameni de fier, îşi duc greu vieţile.
Le visează atârnând legănate ca frunzele toamnei, în somnul cu miros de rugină.
Se-aud cum creste golul ca un sicriu care-şi aşteaptă mortul.
Eu curg neliniştită trezind moartea prin cuvinte.
Uite, e timpul să se mişte pietrele, e timpul să-ţi înţeleagă ţipătul oamenii morţi pe jumatate!

Vizualizări: 39

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor