Lui Mihai Eminescu

 

 

Mihai, îţi mulţumesc c-ai existat
Şi încă mai exişti în fiecare,
Pe-acest pământ tu prea puţin ai stat,
Dar EŞTI în poezii nemuritoare.

 

În versul tău eu caut alinare
Şi ca-ntr-un templu intru, cu sfială,
În sufletu-mi se-aprinde-o lumânare,
Precum o stea pe-a cerului sineală.

 

Mereu mă-mbăt de-a ta “Melancolie”
În vraja lunii, „vatră de jăratic”
Şi „Replici” voi rosti cu bucurie,
Când nufărul suspină singuratic.

 

Iar când „Luceafărul” şi-aprinde-o rază
În smoala nopţii, ca un enigmatic far,
„Pe lângă plopii fără soţ” eu, trează,
„Din când în când” „Privesc oraşul furnicar”.

 

„Oricâte stele” m-ar veghea de sus,
„Doi aştri” „Ah! cerut-am de la zodii”
Şi-o „Rugăciune”-n şoaptă eu am spus;
„Gândind la tine”, gust a gurii rodii.

 

Îmi eşti amic, „Icoană şi privaz”,
„În lira-mi geme şi suspin’-un cânt”,
„Prin nopţi tăcute”
-mi ştergi orice necaz,
„Se bate miezul nopţii”-n dulce vânt.

 

Iar astăzi eu „Mai am un singur dor”:
Să te cinstesc aşa cum se cuvine,
„De-aş avea” o „Floare-albastră” în pridvor,
Eu aş uita cât de „Departe sunt de tine”.

 

Vizualizări: 11

Nu sunt acceptate comentarii pe acest blog

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor