Lumea când pleacă fără să îmi spună cine sunt eu -stop.cadre-trei.


Era un scaun  jerpelit  la capătul scării şi

 o scrumieră înaltă

din gura  lui Pişta  ieşeau păsări moi  albe mari

se striveau cald de ferestre

atunci venea dimineaţa

  ni se lipea  în linişte de genunchi

ca un câine

 

*

 

în stradă

nu mă ţinea nimeni de mână 

imaginam oameni aruncându-se de pe uzine

agăţaţi de mii de  baloane cu heliu

ţinându-şi strâns servietele

aşa se întorcea fiecare

 acasă

În a lui, tata adusese o ciocolată  în foiţă de aur

a desfacut-o încet şi ne-am învelit în ea cu toţii

ca într-un soare de toamnă

a fost bună

 

 

 

 

*

 

a venit o seară

un om în alb a deschis gura

gura lui era un joben roşu  de unde ieşeau săbii

în care erau înfipte inimi- încă bateau în aer

nu mai era aer

pe faţa mamei  soarele se spărgea fără zgomot

mi-am acoperit urechile

era linişte ca într-o inimă

 

 

 

 

 

Vizualizări: 40

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Liviu Dascălu pe Februarie 3, 2012 la 1:26pm

De ce nu-mi place asta şi altele asemănătoare - uite un exemplu:

din gura  lui Pişta  ieşeau păsări moi  albe mari

se striveau cald de ferestre

sună doar aşa, sublim, ca o voce de primadonă făcând vocalize. Încearcă să scoţi sublimităţile şi vezi ce rămâne, s-ar putea să fie doar poezie.

Comentariu publicat de dinu deleanu pe Septembrie 4, 2011 la 3:27pm
poezia asta e ca un tablou de Picasso :)
Comentariu publicat de Sânziana Batişte pe Septembrie 4, 2011 la 2:08pm
Au într-adevăr în ele ceva de secvenţe cinematografice, stop.cadre(le)-trei. Asemenea lor, surprind esenţialul, iar sentimentele "explodează" din ele, precum nişte flash-uri.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor