Îţi răsfirai printre degete firava şuviţă de apă a cişmelei. Îţi spăla rana albă; sângele ivit pentru o clipă din rana crudă curgea în jos, tot mai în jos, în neagra gură de canal, care ţi-l sugea alunecos. Constatai cu stupoare că îi urmăreai drumul mineral până la alt cerc de lumină, undeva în Marea cea mare...
Aveai impresia că în viaţa ta nu se întâmplase nimic şi că singurul lucru ce merita să fie făcut era prezenţa ta la porţile luminii şi albastrului, o prezenţă tulburată şi tăcută ca a lui Dreyfus.
Când ai mers pe ţărm să cunoşti hotarele posibile şi potecile spre locurile de meditaţie, valurile îţi spălau urmele paşilor pe nisip. Speriat şi atent, te opreai cu mâna întinsă exact la marginea orizontului, nici privirea nu se înălţa peste marea care respira ca un plămân odihnit; ea se arcuia ca un curcubeu, se întorcea la tine obosită şi fascinată, se prelingea din nou pe pleoape, pe braţe, pe corp, până în vârful picioarelor, intrând în tine cu pământ cu tot, ca un ulei mineral încins. Ciudata călătorie se va termina aici? În faţă aveai marea care fremăta de peşti şi alge şi scrâşnet de roci, iar tu să aştepţi un răsărit sau un asfinţit pe unde să ţâşneşti, ca printr-o ferestruică, odată cu soarele?
Erai sigur cu reveria care îşi căuta lumina zămislită din mai multe izvoare şi cotloane ale minţii tale, gata să-şi ia zborul tot mai sus, până ce va ameţi de propria-i îndrăzneală. Lângă tine, în săratele valuri, lumina abstractă se desfăcea în culori concrete. Miracolul verde şi alb al mării te obosea, vântul şi valurile, soarele şi chemarea stranie a păsărilor te tulburau şi te înviorau ca o gândire profundă.
Poate că lumina era în tine, întreagă şi atunci când valurile spărgeau de ţărm bucăţi de cer şi inele de alge calcinate; ascultai, cu vârful bastonului prin nisip, foşnetul răsăritului de soare, împins şi adunat de apă dinspre orizont, la picioarele tale. Marea rămânea dincolo de sine, zbătându-se, furişându-se subteran să te ajungă, să te spele de prea mult uscat şi cocleală.
Strigătele oamenilor ajungeau până la tine şi te spărgeau în bucăţi; lumina din ochi, din palme, lumina din cercurile undelor din bazinul cişmelei se împrăştia cu sunet de sticlă prin nisip şi cochilii, se împrăştia în luciul calcarului şi spuma sidefie a valurilor tumultuoase.
Sângele tău îşi recăpăta deodată culoarea şi vigoarea frunzelor sănătoase. Ti-tac-ul sevelor organice se oprea, sonorizând aşteptarea pietrificată lângă cercul de lumină fărâmiţat.
Era o aşteptare, o întoarcere la tine însuţi şi asta însemna începutul, speriat de prea mult curaj, dar săvârşit în prezenţa luminii.
Poate că lumina e în tine întreagă şi acum.

Vizualizări: 23

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Decembrie 28, 2010 la 1:06am

Am intrat cu bucurie in Lumina gandului dvs., o metafora poetica, prin care v-am regasit lumea interioara in care patrundeti prin vis.

"Erai sigur cu reveria care îşi căuta lumina zămislită din mai multe izvoare şi cotloane ale minţii tale, gata să-şi ia zborul tot mai sus, până ce va ameţi de propria-i îndrăzneală. Lângă tine, în săratele valuri, lumina abstractă se desfăcea în culori concrete."

 

LA MULŢI ANI! 

Sărbători fericite, cu lumină, iubire, sănătate, fericire, împliniri, alături de toţi cei dragi!
Cu pretuire, Irina Lucia Mihalca
http://www.youtube.com/watch?v=y8ehaJFuaBM&feature=player_embedded

Comentariu publicat de Sânziana Batişte pe Septembrie 23, 2010 la 1:15pm
Este un minunat Poem al Luminii !

Lumina interioară privindu-se în oglinzile mării, în oglinzile cerului, în Lumina de pretutindeni şi din toate izvorând miraculos...

O descătuşare blândă şi o armonioasă echilibrare, până la punctul în care omul simte, ştie , că se va uni cândva, deplin, cu Lumina cea Mare :

" Ciudata ta călătorie se va termina aici ? În faţă aveai marea care fremăta de peşti şi alge şi scrâşnet de roci, iar tu aştepţi un răsărit de soare sau un asfinţit pe unde să ţâşneşti, ca printr-o ferestruică, odată cu soarele ? "
Comentariu publicat de Dionisie Buburuz pe Septembrie 11, 2010 la 10:46am
O scriere lină cu un efect magic - te linişteşte, te aduce să gândeşti la rostul vieţii, la locul luminii în viaţa ta....

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor