Două stele albastre, răsărite din umbra neînţeleasă a întâmplării.

De ce mă amăgiţi cu lumina voastră mincinoasă?

Un fel e vrăjitorie stupidă ce n-o voi pricepe niciodată.

Pentru ce unele stele nu-s decât nişte himere, sortite să rătăcească cu lumina lor

sufletele-nsingurate?

Stele perfide!

Să nu se afle niciunde un foc,

care să topească răul din voi,

dăruindu-vă viaţă?

Un suflet, din al cărui adânc

Să răsară valuri înspumate de lumină albă,

Care să inunde suflarea voastră fumurie.

Şi astfel să deveniţi două lacrimi siderale,

Înfrăţite pentru totdeauna

într-un unic cerc de foc. (2 aprilie 1989)

Vizualizări: 18

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor