Himere albe, unduitoare ce-mi cuprindeţi tâmplele cu palmele voastre fierbinţi,

Plecaţi în ţinutul vostru sideral,

Acoperiţi-vă trupul vostru ispititor

cu pulbere stelară

Să nu mai robiţi privirile pământenilor!

Iar eu îmi voi coborî

Rănitele mele priviri,

Arse de privirea voastră pătrunzătoare

Încercând să uit visul,

Redându-mă încetul cu încetul realului.

Timpul va cicatriza urmele.

Dar se vor limpezi adâncitele mele ceruri

Acoperite de norii negrii ai incertitudinii

de a mai putea spera?

Rănită voi fi mereu de propriile iluzii,

Fără să ştiu de unde au aceste închipuiri

Atâta forţă de distrugere.

Himere, veşnic himere… (13 mai 1989)

Vizualizări: 22

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor