Luna de cobalt


Luna, pasăre cu aripi de întuneric, îşi împlineşte menirea legată invizibil de o sfoară. După ce zboară îmbrăţişând pământul şi nu a putut găsi nicăieri un loc unde să se aşeze, se îndreaptă spre locul de unde e legată.
Aşa se face că oamenii au în suflet o bucată de lună, iar miezul lor devine refugiul propriilor gânduri rătăcite. Luna, abilă, subtilă, delicată, reface întregul minte – suflet, într-un echilibru perfect.

Perpetuu, Luna se naşte şi moare pentru a renaşte, înecată de orizonturi.
Zborul ei începe dintr-un strop de rouă legănat de o frunză de nufăr. Din bobul acela opalin, cu forţa reinventării, Luna se ridică pe cer, mereu cu alt chip. Încet, se îmbracă în veşmântul de cobalt şi pleacă la drum, să purifice zările de furtuna din oase. Timpul nu o presează şi speră că, prin terapia ei fără brevet sau alte explicaţii, va transfuza iremediabil frumuseţea în oameni.
Între timp, se bucură să transforme cerul nopţii senin în lapte, să dăruie căldură din lumina argintie, rece, răsplată pentru lucrările minunate. Astfel ...

Luna se preschimbă în aura mâinilor împreunate la rugăciunile de seară, apoi urmează cărările de maci târzii, care îşi plâng petalele în râul galben cu lacrimi de carmin.
Din înalturi ea seduce păsări care nu au în aripi tihna nopţii, plutirea pufului de păpădie în zborul către nicăieri, sânii iubitei înfioraţi de atingeri, umbra bărcii, fremătând în clipocitul umed, în care iubirea doarme istovită.
E martora idilei consumate în ropotul ploilor de vară. Atunci, de fericire, luna se joacă de-a v-aţi ascunselea cu norii. Râzând, se pierde-n ochii sclipind de magica trăire. Şi tot în joacă umple de licurici Calea Lactee.
Drumul continuă spre ţărmuri pierdute în mare, alunecând în mângâieri rotunde pe trupul desenat de umbra pletelor blond-arămii şi din raze, picură cu patos peste îmbrăţişări. Contopirea toropeşte refluxul, iar Luna acoperă întregul născut din iubire, cu valul înspumat de asfinţit. Şi pleacă ...
În drumul ei către izvoare, îşi spală chipul în cascade şi, proaspătă, devine geana unui răsărit, ce-şi desenează chipul arcuit în ceaşca de cafea, băută dimineaţa. Apoi, cu visele culese din bogăţia lumii, luna îşi va găsi odihna în boaba rotundă, transparentă a stropului de rouă, pe-aceeaşi frunză din care-n zori a renăscut.



Irina Radu
iunie 2010

Vizualizări: 31

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor