Lupul şi Muma Pădurii

 

S-au şcolit mâţele bunicii! Cum ne văd intrând în bătătură, pe mine şi pe vară-mea, odată îşi strigă adunarea şi se bulucesc în cireşul de la poartă, cireş bătrân de când lumea. Cărări  bătătorite au făcut în copac, Negruţa pe-o creangă, Pitica pe alta, Tigruţ –moţ în capul lui. Aşa viteză prind de mai tot timpul le zice mamaia:

-Aţi ajuns zburătoare, măi?

Importante, una nu răspunde! Stau acolo voioase la umbra zăpezii adunată-n fuioare, fuioare înşirate tot unele lângă altele pe ramuri. Adevăru-i că şi soarele ăsta de iarnă arde mai grozav, taman în zilele noastre de vacanţă la bunici!

Stăm în casă la căldurică, făcând ghem firul proaspăt tors din caierul de lână brumărie. Un vraf de turte coapte pe plită,  aşteaptă cuminţel să fie băgat în seamă; mămăliga-juri că-i soarele în răsărit- o taie bunica cu aţa să se mai răcorească . Cârnaţii munciţi pe jar, îi aduce bunicul la masă şi-i rostogoleşte peste câmpia de cartofi prăjiţi când afară se stârneşte  hărmălaia .

- Doamne, da vin turcii ?

Câinele, un căţelandru albicios cu urechile înnegrite mai să rupă lanţul, oile  behăie şi frământă în picioare podelele din staul, păsările în coteţe îşi fâlfâie  zadarnic aripile a zbor, doar mândrele -încrezute şi neclintite în cireş !

-Lupul, o dat lupul la oi! glăsuieşte  bunicul  tare şi apăsat.

Lăsăm bunătate de mâncare şi o zbughim în săliţă. Ne lipim tărtăcuţele gălbioare de geam, topindu-i florile cu răsuflarea noastră. Cât ai clipi şi frigul ne învăluie pe la subsuori: bărbiile prind a tremura, picioarele numai în ştrampi  a înţepeni, doar inimile se zvârcolesc în noi făcându-ne a nu simţi înfiorarea  aceea de gheaţă. Scotocim cu privirea albul ogrăzii, în căutarea sălbăticiunii. Şi câinele tace pentru o clipă când ne vede la fereastră, apoi ca unul ce are pe cine apăra începe hămăiala mai abitir. Bunicul cu coasa în mâini intră la oi, bunica iese în uşă c-un retevei înroşit şi prinde a chiui, când acelaşi gând înfiorător  pune stăpânire pe minţişoarele noastre  :

-Dacă ne văd mâţele la geam şi de dragul nostru ( că ne iubesc mult!) coboară din copac taman în gura fiarei?

N-avem nicio teamă pentru tataia, nu-i el om pe care să-l mănânce lupii! De bunica nici atât că-i tataia, iar noi suntem la adăpost. Şi mâţişoarele sunt averea noastră:

-Când vă măritaţi, vi le dau zestre, spune buni mai mereu.

-Să rămânem fără zestre?!

Ne-a învăţat bunica , încă de la cei patru ani ai noştri,Tatăl Nostru, Îngeraşul  şi Crezul. Ştim că la vreme de culcare, de trezire, de bucurie sau necaz e bine să spunem o rugăciune. Acum fiind la necaz prindem a spune Îngeraşul cu mâinile împreunate:

-Şi păzeşte-i, Doamne, pe Tigruţ, Negruţa şi Pitica !

***

 

Se lasă înserarea. În zilele de iarnă drumul soarelui e scurt, scurt; acu, ca o tingire înroşită, se-nalţă mândru în capătul de răsărit al satului, acu-şi strânge jucărelele şi îmbufnat pleacă la somn!

Gătite în pijămăluţe punem de-o horă cu bunicul. Mai avem un pic şi învăţăm paşii când în săliţă scârţâie uşa:

-Babaia!

Babaia este babaia! După cum povesteşte cred că este de pe vremea lui Hristos, aşa multe ştie!

-Da aşa copac să facă iarna mâţâşoari  şi vara cireş-amare, n-am mai pomenit! Cre că-i fermecat! Sara bună!

Fără grabă scoate din buzunarul pestelcei două bomboane tăvălite prin cacao :

-Aţi mai crescut , mânca-v-ar norocul ! Na, îndulciţi-vă ! Îmi păreţi cam acrişoare, nicio pupă nu mi-aţi dat…

O pupăm noi bucuroase foc, numai nu ştie ea de ce; în lipsa pisicilor, babaia ţine loc de fotomodel. Îi punem părul pe cârmoaje, o descheiem şi încheiem la bluză de vreo mie de ori, îi boim ochii cu creioane colorate şi tot dintr-astea.

-O dat lupul la oile noastre, începe bunica povestea.

-Vai de mine! Şi n-o fost acasă Gherasim ? Câte-o rupt?

-Niciuna. Am fost acasă, am ieşit cu coasa . Nu i-am dat în cap că m-o luat nişte friguri!  Doar neta ştii că pe mine nu mă clatină orice vânt, da când am văzut arătarea ceea…Păduri de mesteceni avea de-o parte şi de alta a tâmplelor, ce spun eu păduri, nişte încâlcituri curgătoare scăpate din legătoare, iar în mijlocul lor se iţea un balaur; câte capete o fi avut, el ştie. Stătea lângă fetişoare, mi-era de ele, să nu le prindă urâciunea, să le sluţească cu hidoşenia ei! Rămâie găluştile nemăritate?! Şi unde n-o prins Muma Pădurilor a vui cu toate gurile balaurului, mâlc au tăcut lighioanele mele: cotarla, oile, orătăniile; care mai de care s-au ascuns cum au putut mai bine. Când mă pregăteam să rog lupul a mă mânca, să mă facă scăpat pe vecie din ghearele urgiei, ia-l de unde nu-i! C-un lemn înroşit pe spinare, mânca pământul . Dacă nu i-o crăpat inima-n el de frică , apoi s-o ascuns în pădure. Degrabă nu mai iese el de acolo! Nu mai vedem noi zăranie de lupuşor, cât ni-s zilele!

Mamaia, fără a lăsa andrelele din mâini, îi împleteşte bunicului  nişte vorbe pe care noi nu le pricepem:

-Gherasime, mâine când o trebui să-ţi aduc mâncarea la stână, şi-n restul zilelor câte-or mai fi , s-o aduc când îi soarele-n  amiezi, în apus, sau să nu ţi-o mai aduc deloc?

-Gherasime, acu-i acu, zice babaia tuşind de două ori.

Bunicul se foieşte pe scăunelul cu trei picioare, tuşeşete şi el de două ori:

-Ei, Paraschivă!

Noi, tuşim şi noi; tot de două ori!

Aşa potop de râs l-a prins pe tataia , de-a umplut odaia cu glasul lui. Parcă avusese stavilă până atunci şi deodată i-a luat-o cineva. Lacrimile-i se-noadă în barba scurtă, albă şi rară, limpezindu-i safirul ochilor.

Bunica lasă împletitul în poală, se uită la tataia cum numai ea ştie şi amândoi îşi întorc privirile asupra noastră, două ghemotoace bălăioare strâmbându-ne de râs .

-Urâţeam eu fetele? Aşa urâte s-aibă toată lumea nepoate!

Nu ne pupă bunica, nici bunicul, doar ochii lor - bulgări de-azur-  parcă ne-ar săruta. Bunicii mei cu ochi albaştri!

 

Timpul a trecut. Casa cu săliţă zici că nici n-a fost! În locul ei a ridicat vară-mea o clădire, de-ţi trebuie patru ochi s-o cuprinzi toată! Cireşul de la poartă  este; a rămas tot bătrân de când lumea. Doar că i s-a împuţinat rodul! Vara e plin de cireşe negre şi amărui,  iarna însă e sec. Are şi verişoara mâţe, două la număr, şcolite şi ele doar că la alte şcoli! Nu  mai stau la umba zăpezii în cireş! Cu vestuţă, cu zgardă aurie la gât, sunt când legănate în scrânciob, când plimbate c-un cărucior de jucărie de păpuşica ei de fată.

Lupul, vulpea, porcii mistreţi mai dau însă prin ariile oamenilor în zilele când iarna uită să mai plece. Fac la stricăciuni cu nemiluita! Cum să nu facă? Dacă Muma Pădurii nu-i? A părăsit lumea asta luând cu ea încâlciturile de mesteceni, balaurul cu câte capete o fi avut , chiuitura , bărbatul cu care-a vieţuit …

Cum să nu facă stricăciuni lupul? Cum?

3 XI 2014

 

 

 

 

 

 

Vizualizări: 69

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de ionita gabriela pe Ianuarie 13, 2015 la 8:06pm

-doar se ştie : mâncarea e fudulie, băutura-i temelie! o ţuică (de prune ) fiartă cu miere de albine şi ceva boabe de piper, ce zici, merge? 

-mulţumesc şi un an voios îţi doresc!

Comentariu publicat de ionita gabriela pe Ianuarie 7, 2015 la 7:24pm

-LA MULŢI ANI! -un an 2015 pe cinste! 

-mulţumesc de lectură şi semn!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor