- Când scriu cu tine am un alt blazon,

Culori aprinse, fibră de carbon,

Iar brațul tău fragil de porţelan

Mi-atinge tâmpla... Mă alinţi „Ioan”.

 

M-ai înălțat din neguri pe un tron,

Ai construit cu mine-un panteon,

Am zămislit câte-un Decameron

Când ne-a zâmbit din cer Hyperion.

 

Când te ating mă simt Pygmalion

Noi am cerut clemenţă şi Eon

Ne-a dăruit o veşnicie-n plus

Să spunem tot ce încă nu s-a spus.

 

- Când scriu cu tine mă confund cu ea,

Minunea care-n pieptul meu trăia,

Mi-ai dat curaj să pot descoperi

Miracolul şi-n fiecare zi,

 

Mi-ai construit palate de mărgean

Pe ţărmul unui vers de vis, Ioan,

Îţi mulţumesc că m-ai găsit tardiv

Urmând un drum fatal, intuitiv.

 

Sunt fatalistă, deci, ai să-nţelegi

Că te-aşteptam să vii de ani întregi,

Am fost aici, dormind sub tâmpla ta,

Un gând ce pretutindeni te urma.

 

Ioan Grigoraș & Liliana Trif

Vizualizări: 18

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor