mi-am strâns hainele, le-am tăiat toate mânecile,
mâinile mele se văd clare ca două crengi de mesteacăn
n-am găsit nimic ca să pipai,
să mă facă să uit de tine.

a venit o ceață mare
am mâncat compot la borcan
am stat pe balcon și am desfăcut prunele
până la sâmbure și m-am gândit la tine
dacă îmi întind mâinile în față ele dispar
dacă mi le duc în jurul gâtului
simt cum pulsează douăzeci de mii de obsesii
câte o mie pentru fiecare geană de pe ochi
câte o sută
pentru fiecare celulă


*

dragul meu,
mi-e din ce în ce mai greu să mă fizex pe lucrurile pozitive.

alice cântă la pian și plânge
are mâinile uimitor de albe,
chipul ei trăiește fiecare sunet și toți
necunoscuții o salută

sărut mâna, domnișoară alice.
sunt într-o cameră în care nu intră lumina
nu are gratii doar pereți lila
pereți mov violenți cu mine
chipul meu are celule urâte
celule care mor
[......]

/ te-ai culcat deseori
pe pian și ai adormit cu capul în brațele domnilor
care te-au ascultat și a doua zi
a trebuit să cumpărăm altul de la magazinul cu piane

azi ți-am adus unul negru

*

ți-am adus și un om
a venit a măsurat colțurile camerelor
a făcut mai multe dulapuri cu policioare
să ne punem acolo fotografiile cu rame gri bej la plecare
domnii ne sărută mâinile cu un fel fatalitate
mulțumim pentru inimă ca și cum prin inimă
le-ar curge același sânge.

dragul meu, alice cântă o melodie nouă,
eu o ajut să-și aprindă țigările
țin permanent în mână o brichetă,
unghiile mele au devenit negre.

stau în camera mov cu pereți lila am o singură ușă
gâtul meu stă decupat de trup
am un corp superb
fără cap printre
grămezi de vopsele
sufletul meu stă lipit de trup
ca o ojă

îmi văd chipul într-un pian plin de scrum,
de o apă murdară.

Vizualizări: 132

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Daniela Diaconu pe Iunie 27, 2013 la 9:00pm

multumesc frumos pentru comentarii. e un poem mai vechi din volumul meu " Magazinul de piane",  de incepator , ca sa zic asa :d ma bucur de aprecieri cu toate ca, personal, mie nu imi mai place parca, tonul acesta confesiv, pe alocuri deprimant. am incercat sa trec mai departe. bineinteles,  nu stiu unde se va ajunge :))

Comentariu publicat de Monica Rohan pe Iunie 27, 2013 la 8:29pm

Felicitări! Îmi place mult poezia aceasta. Are...poezie!, prospețime, surpriză, atmosferă, culoare, ..tot dichisul... 

un pic de „zminteală” acolo, cu matematica (în douăzecidemii nu prea mai încap încă 1000X... plus alte 100 X „fiecare celulă”) Sau, da...? fiindcă-i poezie.

Comentariu publicat de Adrian Grauenfels pe Iunie 27, 2013 la 5:54pm

off copiii astia...

Comentariu publicat de Menelas CAPLOIU pe Iunie 27, 2013 la 3:42pm

Şi eu vreau, ojă-n pian, să cânte diafan, să se spargă-n tavan

Comentariu publicat de Ioan-Mircea Popovici pe Iunie 27, 2013 la 3:08pm

scena de nostalgie

si poezie

"am stat pe balcon și am desfăcut prunele
până la sâmbure și m-am gândit la tine
dacă îmi întind mâinile în față ele dispar
dacă mi le duc în jurul gâtului
simt cum pulsează douăzeci de mii de obsesii

n-am găsit nimic ca să pipai,
să mă facă să uit de tine."

magic

ai schimbat planurile

proiectand totul pe alice

"

dragul meu,
mi-e din ce în ce mai greu să mă fizex pe lucrurile pozitive.

alice cântă la pian și plânge
are mâinile uimitor de albe,
chipul ei trăiește fiecare sunet și toți

"

de aici

povestea se umple de cantec

alice fumeaza tot mai mult

iar tu nu vei mai avea maneci

care sa le tai

si dramatismul balanseaza pe dialog

finalul acesta

'''îmi văd chipul într-un pian plin de scrum,
de o apă murdară."

merge pus in oglinda

Comentariu publicat de Menelas CAPLOIU pe Iunie 27, 2013 la 2:22pm

Foarte, foarte plăcută redarea...! Încă... n-am adormit, mai aştept înserarea.  

Comentariu publicat de Nelu Stanciu pe Iunie 27, 2013 la 1:34pm

 O melancolie suavă şi sinceră ca la izvoarele dintâi ale poeziei. Frumos şi coerent discurs liric,

bine temperat şi atent susţinut metaforic de la un capăt la altul.  Aşteptăm confirmări.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor