O cauta din priviri si cand o zareste nu-si mai ia ochii de la ea decat pentru cateva secunde sa-si potriveasca ceasul. Prin multime isi gaseste locul perfect de unde poate sa o fixeze nestingherit cu privirea fara sa para ciudat. Pentru prima oara dupa mult timp are ocazia sa o priveasca in voie, cat ii pofteste inima. Si inca ce mult ii pofteste... atat de mult incat nu stie daca sa isi potoleasca setea pentru prezent si viitor sau sa isi aline trecutul.

In rochia rosie si cu parul negru care-i scoate in evidenta ochii verzi, o vede mult mai frumoasa decat o stia candva. Sau poate pentru ca o iubeste mai mult? Cat de mult? Atat de mult incat e in stare doar sa o priveasca fara sa o atinga. E in stare sa-i asculte gandurile fara sa o auda. E in stare sa o tina strans in inima lui fara sa o piarda, desi de mana i-a dat drumul cand ea a plecat cu mult timp in urma. 

De cateva ori ii surprinde privirea atintita asupra lui si nu se fereste. Simte ca inima ii bate puternic pentru ca ii vede respiratia sacadata. Ar vrea sa o prinda din nou de mana si sa-i spuna "sunt aici" dar ea simte ca nu s-a indepartat niciodata. E sigur ca simte asa cum e sigur ca inca o iubeste. N-a fost sa fie a lui, dar inima tot a lui a ramas. Isi aminteste cuvintele pe care i le-a spus in ultima lor noapte: "te simt mai aproape de mine ca niciodata si esti mai frumoasa ca niciodata ." Ecoul lor ii spune ca inca sunt valabile. 

Mai aproape ca niciodata. O apropiere care ii da fiori si in acelasi timp siguranta. Fiori pentru ca o iubeste, siguranta pentru ca trebuie sa o protejeze de el. Mai frumoasa ca niciodata. Se hraneste cu imaginea ei, cu felul ei de a-si musca buza de jos, de a clipi, de a-si atinge parul, de a respira incet. Vrea sa si-o intipareasca pe retina la fel cum si-a intiparit-o in suflet. E frumoasa si va fi mereu frumoasa lui.

Blestematul de ceas ii aminteste ca i-a trecut timpul. O soarbe din priviri pentru ultima data inainte de-a se face nevazut. O lasa acolo, dar imaginea ei o ia cu el, la fel cum i-a luat sufletul candva si l-a facut perechea lui nevazuta, dar simtita.

Vizualizări: 31

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor