Se rastoarna orizontul pe crestetul soarelui.
Umilita, ziua se spovedeste.
Eu sunt o lacrima simpla, ce-si urca
obrazul mirosind duhovniceste.

Aici s-a ascuns linistea de oameni,
obosita de atata singuratate...
Sfintii se prefac a ma privii in ochi
de pe slava zidurilor crapate.

Unde sunt eu acum nu mai e nimic.
Cand noaptea saruta icoana campiilor,
doar Dumnezeu, calare pe clopote,
plange in mintea copiilor.

Vizualizări: 24

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de ZINCA MARIUS IULIAN pe August 14, 2011 la 10:07am
Cand noaptea saruta icoana campiilor de pe slava zidurilor crapate, se rastoarna orizontul pe crestetul soarelui.

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor