În secolul vitezelor nebune,
noi suferim de-o boală tot mai mare,
de boala celui care are pile,
ori boala grea a celui care n-are.

De mic, din şcoală, dacă ai o pilă,
o rudă cu un post în minister,
şi bani în cont de îţi provoacă silă,
te urci pe scara vieţii nestingher.

Chiar dacă ştii că mintea ta difuză
e numai nebuloasă fără cer,
eşti angajat oricând sau ai o priză
pentru un post, tot de la minister.

Niciunde drumul nu mai este drept,
că sunt destui acei care-l curbează,
un om cade-n noroi, deşi-i deştept,
când altul prost uşor înaintează.

Chiar dacă ştii că ai dreptate-n toate,
te poate doborî un individ
care se sprijină de uşi înalte,
când tu te sprijini de un simplu zid.

Suntem păziţi, dreptatea-i în cuvânt,
în vorbe doar, păcat că nu şi-n faptă,
căci cei cinstiţi prea trişti sunt pe pământ,
iar în palat stau cei cu pâinea coaptă.

Cei care sprijin au în orice loc
vor fi iertaţi de furturi sau omor,
când cei corecţi prea iute ard în foc,
şi visul li-i în lanţuri, nu în zbor.

Sunt unii ce combină milioane,
nu oameni simpli, personalităţi,
când cei cinstiţi privesc spre avioane
ca spre o lume de absurdităţi.

Pot spune despre lume şi mai multe,
nu pot uita să cred în viitor,
în cei cinstiţi care vor vrea s-asculte
cum ploi fecunde cad uşor, uşor.

Şi trişti, nostalgici, zbuciumului fraţi,
Vom trece de tăcere vinovaţi...

Vizualizări: 67

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Ioan Grigoraș pe Iunie 13, 2017 la 6:31pm

mulțumesc, Mircea...

Comentariu publicat de Caracas Mircea Florin pe Iunie 13, 2017 la 1:13am

peniţă

Comentariu publicat de Ioan Grigoraș pe Iunie 12, 2017 la 7:05am

Comentariu publicat de Ioan Grigoraș pe Iunie 20, 2012 la 12:43pm

...dar poate fi un început...

Comentariu publicat de Maria Vo pe Iunie 20, 2012 la 9:26am

  Doar libertatea de a vorbi nu-i de ajuns.

Comentariu publicat de Ioan Grigoraș pe Iunie 19, 2012 la 11:10pm

...să nu taci...:)

Comentariu publicat de zadic ioana pe Iunie 19, 2012 la 10:51pm

Semn de trecere. Realitatea noastră, ce să- i faci ?

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor