Vasile Ernu propune Manifestul cărţii: “Trăim încă din infrastructura şi materia cenuşie produse de vechiul regim, distrugînd continuu resturile care au mai ramas”

Ceea ce urmează se referă la o problemă culturală majoră, dar care porneşte de la un exemplu concret: situaţia cărţii în ansamblul său. Ştiu că în România e bine să spui doar ceea ce e bine să se audă şi să deranjezi doar atît cît îţi permit diversele centre de putere. Voi încălca această regulă. Ceea ce urmează nu e nici o condamnare, nici o tragere la răspundere, nici o analiză exhaustivă, ci o încercare de a depista problemele profunde, de a le pune în discuţie şi de a propune anumite soluţii.

Nu am pretenţia de originalitate, căci o bună parte din idei „plutesc în aer” şi sînt cunoscute destul de bine în mediile de specialitate; doar că nu se prea discută public. Voi vorbi despre „carte” într-un sens larg, considerînd-o cel mai bun, sigur şi ieftin instrument de educaţie şi, de aceea, şi cel mai important. Prin „literatură”, în acest text, definesc orice gen, cu excepţia carţilor de ştiinţă. Deci, cum putem salva industria cărţii şi mări numărul cititorilor?

Situaţia actuală

Trebuie să pornim de la o constatare simplă: în acest moment, Statul şi instituţiile sale care se ocupă de domeniul cultural nu dispun de nici o analiză serioasă şi credibilă a domeniului cultural în ansamblu şi în mod special al situaţiei cărţii de la noi. E lăudabil că Centrul de Studii şi Cercetări în Domeniul Culturii încearcă să ne ofere din cînd în cînd cîte o analiză, dar totul e încă timid, ca la început de drum. Mediul privat nu a făcut nici el mai nimic în acest sens. Deci, nu avem nişte date statistice serioase şi nici discuţii publice cu actorii principali ai acestui domeniu, aşa că despre piaţa de carte din România nu se ştie mai nimic.

Toată lumea aproximează. Nu ştim cît producem, cît vindem, cîţi şi ce cititori avem, cum se împart ei pe categorii, care sînt tendinţele etc. Nu credeţi statisticile publicate la sfîrşit de an sau cele de la tîrgurile de carte: sînt irelevante şi au alt scop decît oferirea unor date exacte. Datele reale sînt altundeva, însă ele trebuie adunate, clasificate şi analizate de instituţii independente şi specializate în aşa ceva. Cu reţelele şi numărul de librării stăm foarte prost, iar bibliotecilor, nici nu le mai ştim numărul exact şi ce au în gestiune.

Datele minime de care dispunem ne arată că numărul cititorilor scade, bibliotecile dispar, librariile de stat au devenit mai întîi papetării sau ABC-uri, după care, sedii de bancă. Librării private s-au deschis doar pe Magheru şi în centrul cîtorva oraşe mari. Pentru achiziţia de carte pentru biblioteci nu sînt fonduri, iar profesorilor le-a fost tăiat fondul pentru achiziţa de carte.

Aşa că, draga mea nouă Patrie, intrată în NATO şi UE, ai luat-o într-o direcţie greşită. Secolul XXI e în direcţia opusă. Noii politruci, chiar dacă nu le pasă de această problemă, ar trebui să pornească de la abordarea pragmatică: pentru a avea un stat prosper sau măcar pentru a a-şi spori propriile averi, au nevoie de oameni educaţi.

În sec. XXI, nu putem folosi scuturile antirachetă şi nici accesa fonduri europene dacă nu ştim carte. Statul român şi elita financiară românească ar trebui să ştie că nu-şi permit luxul de a nu cheltui bani pentru educaţie şi cultură. Pe termen mediu şi lung e mult mai costisitor să nu cheltuieşti bani pe aceste domenii. Vom plăti un preţ prea mare după aceea şi nu cred că vom mai putea recupera ceva. După al II-lea război mondial, în Europa, inclusiv în România, s-au cîştigat nişte drepturi (educaţia, cultura şi asistenţa medicală gratuite pentru toată lumea), drepturi care la noi, după 20 de ani de „tranziţie democrată” sînt pe cale de dispariţie. Voi reveni pe această temă.

Încă o precizare şi trecem la subiect: să nu uităm că nivelul de şcolarizare, de acces la educaţie, şi infrastructură culturală (şcoli, universităţi, biblioteci, librării, asociaţii cultural-profesionale, teatre, case de cultură, cinematografe etc.) au fost în vechiul regim la un nivel ceva mai decent decît avem acum. Fireşte, avem nevoie de analize şi date statistice ca să ştim despre ce vorbim, însă putem cădea de acord asupra unui fapt concret: după 1990, educaţia şi infrastructura culturală s-au degradat continuu. Ar fi bine să facem un exerciţiu de gîndire, dar mai ales un studiu.

Să încercăm să trecem dincolo de fobiile ideologice şi trucurile propagandistice ale vechii şi noii ideologii, şi să analizăm tendinţele de dezvoltare a educaţiei, a infrastructurii educaţiei şi culturii de la noi în anii `60, `70, `80 în întregul context european. După care să facem o comparaţie cu tendinţele din ultimii 20 de ani. Vă garantez că vom avea mari, mari suprizele. Cu alte cuvinte, „vechea moştenire” este o „epocă donor”, iar tranziţia o „epocă căpuşă” care se „hrăneşte” din ea: noi trăim încă din infrastructura şi materia cenuşie produsă în acea epocă, fără a o îmbunătăţi, ci distrugînd continuu resturile care au mai ramas. Simple întrebări: de ce să distrugi bibliotecile şcolare din judeţe şi sate? De ce să distrugi casele de cultură şi să nu le reutilizezi? De ce să distrugi cinematografele? De ce să distrugi reţeua de librării? Piaţa o cere, le-am privatizat, trebuie să rentabilizăm şi să eficientizăm, ni se spune. Greşit. Fals. Idea de „piaţă liberă” care reglează tot şi salvează tot, e un simplu „nou chip cioplit” la care elita noastră se închină.

Cînd va regla „piaţa liberă” ceea ce s-a distrus în ultimii 20 de ani? Vă spun eu: NICIODATĂ. Dacă Statul nu intervine urgent, copiii de la sate, populaţia săracă, care este majoritară în această ţară, vor avea acces la carte şi la educaţie în proporţii insignifiante. Vom creşte oameni needucaţi de care nu are nevoie nici o structură de stat sau privată. „Privatul” poate îşi permite acest lux, fiind concentrat în mîinile unor mici elite, însă Statul Român nu are voie să gîndească măcar că îşi poate permite acest lux.

Teza simplă de la care pornesc e următoarea: infrastructura (drumuri, căi ferate, resurse energetice, şcoli, spitale, librării, biblioteci, teatre, cinematografe, galerii etc) ar trebui să fie bunuri naţionale şi prioritare pentru Stat. Ele nu ar trebui să fie privatizate şi nu li se poate schimba destinaţia iniţială decît în situaţii de excepţie. Fără a fi mare specialist, observaţia de bun simţ de la care pornesc e următoarea: distrugerea, degradarea sau inlocuirea unei infrastructuri de stat gratuită şi ieftină cu una privată, exclusivistă şi scumpă va duce la o fragmentare socială tot mai mare, la degradarea educaţiei majorităţii populaţiei sărace şi la crearea unor inegalităţi majore. Dispariţia unei legături de căi ferate dintr-o anumită zonă poate duce la ruperea unei comunităţi întregi, la degradarea ei şi, în final, la dispariţie. La fel e şi cu infrastructura culturală.

Dispariţia unor şcoli, biblioteci, librării poate duce la dispariţia unor comunităţi. Unele infrastructuri fac legaturi sociale pe orizontala, altele, pe verticală. Dar, atenţie, pastrarea infrastructurii culturale de stat nu presupune inexistenţa reţelelor private. Trebuie însă să regîndim urgent rolul Statului român în economie, iar în cazul nostru, rolul lui în domeniul cultural. Mitul că ce e de stat e prost gospodarit şi ineficient şi că ce e privat e bun trebuie distrus.

continuare pe VoxPublica

Vizualizări: 62

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Dr. Bercovici Mirjam Lia pe Martie 1, 2010 la 11:28am
În sfârşit, o voce rezonabilă în acest haos .
Mirjam
Comentariu publicat de Virgil Diaconu pe Martie 1, 2010 la 9:16am
APLER, Contemporanul si revista Hyperion au luat in mai multe randuri atitudine publica prin proteste si manifeste atent si punctual scrise in sensul celor discutate de dv, insa nu s/a facut nimic. Destinatarul, adica Ministerul Culturii si USR nici macar nu au raspuns. Totusi, APLER a demarat ceva. Un efort comun poate insemna mai mult.
Virgil Diaconu
Comentariu publicat de Ionescu pe Februarie 28, 2010 la 9:35pm
Educatia si cultura inainte de toate vor crea un viitor tarii noastre.
Comentariu publicat de adri pe Februarie 28, 2010 la 9:27pm
Felicitari pentru modul realist in care sunt prezemntate aspectele importante ale culturii romane! De acord cu propunerea de a regandi rolul Statului roman in economie si in domeniul cultural.
Comentariu publicat de valeria pe Februarie 28, 2010 la 9:12pm
Numele mari din literatura pot aduna in jurul lor oameni care iubesc cartea si care ar putea fi atrasi in fenomenul de penetrare a cartii si a celor care scriu aceste carti.La fel profesorii de romana , toti au scrii ori in orase , cat timp le-ar lua sa ii invite in mijlocul copiilor , elevilor, studentilor.Eu am inceput o campanie de carte, se poate face usor atragand cativa oameni dispusi sa ajute.Trebuie cautati oamenii care doresc sa promoveze cultura si se poate face si fara bani multi.Interactiunea scriitorilor cu cititorii iar este extrem de benefica dar nu la lansarii ce in spatii largi unde pot fi invitati elevi ,studenti si oamenii care doresc sa participe.Eu cred ca s-ar putea mai mult doar sa fie bunavointa.
Comentariu publicat de Terezia Filip pe Februarie 28, 2010 la 8:49pm
Ceea ce propuneţi dumneavoastă cere o investiţie de materie cenuşie şi de bani, ba, mai mult, de loialitate şi competenţe, şi de bun simţ, iar acestea se obţin prin educaţie. La noi s-a cam instalat voluptatea mai degrabă a distrugerii decât a edificării, indiferent de ce domeniu e vorba. Privatizarea şi capitalismul presupun ani de muncă şi construirea de valori care să răsară firesc compensate prin investiţii, efort şi un timp necesar maturizării lor. S-a întâmplat la noi aşa ceva?
Comentariu publicat de Emil Druncea pe Februarie 28, 2010 la 8:48pm
Lucrurile se pot rezolva numai in economia de piata.Statul poate face ceva care ii sta la indemana,renuntarea la TVACu acesti bani economisiti,editurile sau scriitorii care isi publica pe speze propii cartile pot plati impresari care sa caute piete de desfacere,contracte de traduceri,etc.De asemenea,librarii scutiti de TVA vor cere procente mai mici la vanzare daca profitul ramane egal prin eliminarea acelei taxe.In fond ,taxa pe valoarea adaugata e taxa pe talent,ca doar talentul adauga valoare cand vorbim de carti.La controlul statului nu-i bine sa ne intoarcem!Daca statul tine la romani,reduce TVA si apar impresarii.Daca nu,nu.
Comentariu publicat de DT pe Februarie 28, 2010 la 8:25pm
imi amintesc cu regret perioada de distrugere a cinematografelor din 'caminele culturale' si inlocuirea lor cu sali de nunti, discoteci sau...nimic
Comentariu publicat de Igor URSENCO pe Februarie 28, 2010 la 8:20pm
Sustin initiativa lui Ernu!

In plus, e mai ieftin pentru un stat sa cheltuiasca bani pe "cultura" - in sensul larg al cuvantului -, decat pe reteaua de penitenciare si "treuca" juridica circumsrisa acesteia!

Trebuie diseminat mesajul pe toate caile!!!
Comentariu publicat de LILIANA BERTEA pe Februarie 28, 2010 la 8:19pm
Excelenta prezentare.Felicitari.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor