lui A.T.

port în mine umbrele tuturor alexandrelor
pe care le numeam cândva remuşcări
acum ele stau plictisite la rând pentru o gură de rai
gura care ma sărută
şi desigur acum le e uşor să-mi dea sfaturi oricui
i-ar fi uşor/oricui/ când scriu mai mărunt
luminiţa de la capătul tunelului devine o cauză pierdută
pentru care tot ce le-a mai rămas de făcut e să se machieze
strident
mâinile lor sunt ca nişte veterani de război care îndeamnă
la uitare şi care construiesc poduri atât de înalte încât
sufletele oamenilor par nişte începuturi de lume de-acolo
de sus

actul doi începe desigur apoi cu vieţile lor fericite
acum se iubesc chiar ele pe poduri de beton
sau sunt măritate la ţară cu şoferi de taxi ologi şi acum
e în mine atâta gol încât am uitat să număr şi mi-a apărut
pe spate un câmp plin de păpădii din care orizontul îmi şopteste
să te iubesc cu mâna stangă / asta mă face să cred că pentru orice bucăţică
de metal există în Italia o fântână cu chip de mamă

Vizualizări: 14

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor