A bătut cineva la mine în poartă.

Prea târziu ca să pot deschide,

prea devreme ca să fiu acasă,

dar am deschis o uşă ferecată,

să privesc încă o dată

cum umbra celei care m-a ucis

de mai multe ori,

cu altă armă de fiecare dată,

îmi cere surâsul înapoi,

cel pe care l-a pierdut când era fată,

de o mie de ori.

 

Poţi să baţi mereu la mine în poartă.

Chiar dacă stau la masă,

nu sunt eu,

e umbra celui pe care l-ai mai ucis,

o dată,

şi-ncă o dată,

aproape mereu,

de câte ori ţi-a împrumutat câte-o părticică

din suflet să te încălzească.

 

De mâine am să plec.

 

Nici măcar n-am să mai pun zăvorul la poartă

o iau cu mine

 

şi-am s-o las descuiată

să poată trece vântul prin ea,

să bată,

de fiecare dată,

doar şi vântul

te mângâie la fel ca o fată.

 

Din volumul Apasă tasta enter  -

Editura Rovimed Publishers Bacău - 2013

Vizualizări: 23

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Ioan Grigoraș pe Mai 10, 2014 la 7:02pm

...mulțumesc, Agafia...

Comentariu publicat de Agafia Dragan pe Mai 10, 2014 la 6:14pm

e umbra celui pe care l-ai mai ucis,

o dată,

şi-ncă o dată,

aproape mereu,

de câte ori ţi-a împrumutat câte-o părticică

din suflet să te încălzească." Frumos!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor