până la urmă aș munci în folosul istoriei
dar prea sunt plătit cu partea necolorată a zilei
și munca precum boala e o stare de spirit
are și ea febra ei
o floare roșie prinsă la butoniera speranței
un fel de medalie purtată ca onoare a terapiei
în copilărie mă vindecam singur de toate durerile
cu fierbințeala palmei apoi
toată viața m-am străduit să-mi pun zilele pe fugă
până când au început să se alunge singure
una pe cealaltă așa ca dintr-un robinet stricat
ca într-o îmbolnăvire a picăturilor
din duminici în duminici
și în felul acesta mi-am luat propriul sfârșit
mereu de la capăt dar
numai de muncă n-am știut să mă vindec
pentru că nu i-am deslușit simptomele
cum și ochiul nu de lumină e orb
ci de neînțelesul stării de vedere

Vizualizări: 20

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor