MIRABILIS MUNDUS - Lumea cât o nucă !

Suntem încercaţi cu toţii de întrebări şi căutări diverse într-o lume din ce în ce mai complexă , pragmatică , pretenţioasă. Avem din ce în ce mai puţin timp pentru noi, timpul parcă comprimându-se , scurgându-se printre noi şi prin noi fără a avea posibilitatea să-i stoarcem toate foloasele în scop personal sau comun. Am constatat , oarecum contrariat, de acest inexplicabil al zilelor noastre , dar asta este … timpul ciclic indian, infinit şi inepuizabil, aşa cum probabil îl percepeam noi atunci în copilărie şi specific unei lumi mai nevoiaşe, mai sărace din punct de vedere material , dar mai lejeră , mai puţin alertă , poate chiar mai inconştientă , a fost înlocuit cu timpul care se scurge implacabil , neiertător , liniar, pocnind în timpane , ticăind sentenţios în ceasornice din ce în ce mai performante. Teoria relativităţii sintetizează într-un mod categoric :”În sisteme de referinţă diferite timpul se scurge în mod diferit”.

Nu este puţin lucru ce am încercat să conturez mai sus. O observarţie personală confirmă iremediabila dispariţie a unei întregi lumi cu o rapiditate nemaiîntâlnită în istorie. Această lume a supravieţuit cu o vitalitate de invidiat timp de milenii prin ocupaţiile şi modul de viaţă tradiţionale până în secolul XX, secol pe care îl putem cataloga ca şi unul de cotitură, de tranziţie . Atât de intens şi atât de bogat în evenimente acest secol a mai oferit , paradoxal chiar şi în anii 90, o oază de respiro şi păstrarea unei inocenţe şi non-formalism pe spaţii extinse chiar în lumea occidentală. A dispărut constata , de data aceasta nu-mi revendic primatul, unul dintre bătrânii profesori universitari pe domeniul istorie de la Oradea, ocupaţia , profesia , îndeletnicirea , cum doriţi dumneavoastră să spuneţi … de “ţăran”. Aşa cum câţiva dintre noi i-am cunoscut ei nu mai există defel. Odată cu ei a dispărut un întreg spirit, povestiri, mituri, balade, doine aruncate toate în “lada de zestre a civilizaţiei”. Dar nu numai el “ŢĂRANUL” , ci întreaga lume veche parcă … surprinzând doar unii dintre noi unele reminiscenţe difuze ale acesteia prin atitudini antropo-culturale , obiecte şi comportamente etc. Nimic nu pare a mai întoarce această evoluţie considerată drept pozitivă la scara întregii civilizaţii universale, dar parcă ne întrebăm dacă A. Einstein glumea sau încerca să tragă un semnal de alarmă când afirma că “nu ştiu cu ce arme se va duce al treilea război mondial , dar al patrulea război mondial se va purta cu beţe şi pietricele”. Dispariţia acestei întregi lumi a condus la mijloace de producţie mai evoluate , mai performante , dar şi la inadaptabilitate , durere, dependenţă faţă de noile condiţii socio-economice a unor pesoane de vârsta a doua şi care era obişnuită cu independenţa materială şi financiară, cu propriul ritm.

                               

Nu mi-am propus să intru mai mult în detaliile acestor probleme însă mă întreb şi acum cum suportă bătrânii niponi ai zilelor noastre zilele bătrâneţii după o viaţă atât de intensă. Cred că ei au fost martorii cei mai importanţi a acestor gen de evoluţii socio-economico-culturale din istoria lumii chiar dacă în tinereţe voluntar asumată. Japonia o ţară atât de bogată spiritual , atât de conservatoare până în secolul XX , după 1940 în special s-a transformat complet. Schimbările au fost vizibile de la început la scara întregii populaţii spre deosebire de India, China, Corea spre exemplu.

                                       

Sunt opinii , referitor la ceea ce am avansat anterior ,   că expresia total nefericită în opinia altora sau antichristică a lui        Nietzsche :”Dumnezeu a murit” – exprimă convingerea autorului asupra dispariţiei lumii medievale profund tributară mentalităţii teologice şi arborarea noii lumi plămădită pe principii democratice , liberale. Din păcate mentalitatea existenţialistă … fiinţând încă de la începutul sec. XIX , bineînţeles este specifică la anumite nivele şi lumii antice, îşi făcuse loc şi este considerată ca fiind la fundamentul materialismului şi ateismului occidental contemporan. Rasismul şi xenofobismul revine şi el cu o frecvenţă îngrijorătoare în zilele noastre.

Autorii protestanţi au subliniat necesitatea unei educaţii religioase de factură creştină ( C.S. Lewis, R. Wurmbrand pentru a enumera dintre cei mai celebri). Autorii de literatură fantastică şi pentru copii ( Hoffmann, Andersen, Grimm etc.), muzica , pictura , sculptura prin clasici şi moderni s-a străduit să răspundă cerinţelor unor spirite sensibile , dar şi să sensibilizeze turbulenţa gloatei. Influenţele reciproce sunt surprinzătoare la toate nivelurile. Nu degeaba anticii au spus : “Totus mundus agit histrionem”. Animismul de care a dat dovadă populaţia lumii de-a lungul timpului a fost pus în discuţie în privinţa educaţiei inclusiv de către J. Piaget şi mai este actual şi dezbătut. Goethe agonizând spunea : ” Lumină , lumină , mai multă lumină”.

După acest spirit al secularizării , liberalizării, industrializării a venit ca un zefir … spiritul candid , nevinovat al globalizării. Ne găsim într-o lume care promovează ideile ecumenismului , globalizării şi succesului ştiinţific. Nu putem refuza şi condamna progresele tehnologice ale zilelor noastre de a căror aplicaţii ne bucurăm cu toţii : TV color cu “telecomandă”, Internet , IPhone , tablete etc. Pentru a face o comparaţie cu zilele noastre în anii ’80 mulţi speram ca sistemul comunist să cadă, dar nimeni nu credea că va fi posibil atât de repede. În anii ’90 apărea Windows 95, 98. Internetul nu exista în  aproape nicio instituţie din România, cu siguranţă în nicio instituţie de învăţământ. Visam doar la Internet acasă , dar cine credea realizabil ? Iar azi , nu sunt rasist – Doamne fereşte – , dar sunt deranjat când uneori dintre copiii de etnie rromă de cea mai joasă … speţă şi comportament, intră şi-mi trimit scurte mesaje pe mess sau Facebook. Este puţin lucru?

În România sunt demne de remarcat progrese notabile, incontestabile poate nesperate şi inexplicabile date fiind corupţia , venalitatea şi inconstanţa de care dau dovadă cetăţenii. Printre ultimele state europene la toate domeniile , puşi nu de puţine ori în rândul statelor africane a lumii a treia, trenând gravele probleme de sănătate ale populaţiei şi slaba remunerare a segmentului de populaţie cinstită, parolistă, disciplinată şi promovându-se , încurajându-se non-valorile, România ar avea şansa depăşirii relativ rapide a acestor probleme dacă ar şti profita de câteva ocazii care există sau se profilează. Reţeta unei astfel de transformări materiale şi imateriale sunt incomplet cunoscute însă şi cuantificate. Acest gen de metamorfozare a României ţine însă mai mult de geografia istorică. Cert este că există în momentul de faţă create condiţiile unei evoluţii pozitive fără precent . România se studiază în şcoli la geografie la Europa Centrală.

Un proverb al grecilor antici spune că “maimuţa rămâne maimuţă şi îmbrăcată în purpură “.      Mimetismul existent în zilele noastre ,date fiind şi precaritatea condiţiilor financiare şi materiale , crează confuzie şi tinde spre perfecţiune. Platon a susţinut că  ” statul va fi fericit când un filosof va fi rege sau regele va fi filosof”. Statul roman a avut un “împărat-filosof” – Marcus Aurelius în timpul căruia gloria Romei a cunoscut înflorirea pentru ultima dată. Lira orfică şi beţia bufonilor a aruncat lumea veche într-un abis nedorit.

Literatura şi chiar armata romană a mai evidenţiat însă suficiente personalităţi , dar decăderea a fost de nestopat ( Boethius, Cassiodor sau Dionisie Exiguus , Aetius, Stilicon semnând apusul prolific al civilzaţiei romane). Paralelismele scriiitorilor secolului XX şi XXI referitor la apusul societăţii  vest-occidentale nu sunt puţine. În România cel mai recent Lucian Boia a lansat o provocare de acest gen. Thomas Hobbes vede societatea umană ca pe o “luptă a fiecăruia cu fiecare”. Susţinea ca necesară astfel existenţa unei forţe statele de tip monarhist de inspiraţie divină pentru menţinerea echilibrului în societate. Îmi vine în minte lucrarea monumentală a lui Erasmus din Rotherdam : “Elogiul nebuniei”. El spune :” Dar iată că pătrunzătorii mei gânditori , mă contrazic încă o dată . ” Zeii , spun ei , i-au dat doar omului ştiinţele şi artele , ca să poată ajunge cu spiritul la ceea ce natura i-a tăgăduit” “. Tot el spune că : ” Stoicii îl sfătuiau pe omul înţelept să se ferească de patimă ca de boală”. Dezamăgit de către conaţionali , sperând la intrarea  României în Uniunea Europeană încă înainte de 2000 ( acum ne mirăm că s-a realizat în 2007) şi la alinierea României la valorile europene , am devenit introvertit şi am alunecat uşor spre un narcisism care arareori este benefic , dar în cazul meu a fost în măsură să-mi ofere încredere în sine suprapusă unei exigenţe proprie impusă. Erasmus din Rotherdam ,   marele umanist european care a menţinut o corespondenţă cu Nicolaus Olahus , marele umanist român, susţine magistral ceva asemănător : “Ce poate fi mai prostesc decât să-ţi placă ceea ce faci , să te admiri pe tine însuţi ? Recunoaşteţi aşadar că orice lucru frumos şi plăcut pe care l-aţi trăit s-a datorat prostiei. Pentru că fără iubire de sine ar dispărea şi desfătarea , şi farmecul şi cuviinţa din toate . O dată dăruit acest reazem dulce al vieţii , oratorul îşi va pierde patosul, muzicantul plăcerea sunetului , saltimbancul plăcerea de a-i veseli pe ceilalţi , poetul şi muzele sale vor fi luate în răspăr , pictorul va fi dispreţuit dimpreună cu arta sa , iar doctorul va muri de foame printre hapurile sale. Nireu va trece drept Tersit, Phaon drept Nestor , un om cu duh va fi privit ca un nătâng, cetăţeanul destoinic ca un mucos , iar cavalerul cu cele mai alese purtări ca un ţărănoi. Şi asta din cauză că , pentru a fi pe placul celorlalţi , un om trebuie să se preţuiască şi să se linguşească mai întâi pe el , altfel nu face două parale.

Mulţumirea de sine nu dă oare fericirea ? Ei bine , pentru acest hatâr să-i mulţumiţi credincioasei mele Iubiri de Sine. Ea îl împacă pe fiecare cu înfăţişarea , mintea, originea, starea , moravurile şi patria sa. Aşa ajunge irlandezul să se creadă mai fericit decât italianul , tracul decât atenianul, scitul decât locuitorul Insulelor Fericite”.

                                           

Vizualizări: 128

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor