Miracole în Strada Colonel Orero
Autor:  Puiu Soreanu
traducere si montaj : Adrian G
 
                                                  Soreanu la 14 ani in fara casei din Colonel Orero
Ajungând la vârsta de 80 de ani şi privind înapoi la evenimente din viaţa mea, am făcut o listă de miracole care mi s-au întâmplat şi au schimbat viaţa unora dintre noi. 
Cele mai importante au fost primele două, ele au ajutat familia mea, Soreanu, să  supravieţuiască. De când îmi amintesc tatăl  meu lucra pentru magazinul Schlesingerdin calea Victoriei. Patronii aduceau role de stofe care alese de clienţi deveneau costume bărbăteşti de foarte bună calitate. Regele şi membri ai guvernului erau clienţi  permanenţi. Şi cei mai mulţi dintre ambasadorii Bucureştiului. 
Tata mergea la lucru îmbrăcat în pantaloni cu dungi şi cu o pelerine lungă din cea folosită de ambasadori. Adesea era chemat la telefon de vreo personalitate importantă care îl grăbea pe tata să apară la oficiu cu mostre de materiale 
de ales pentru vreo haină. Cu tata lucrau doi fraţi, Fritz şi Willy Winter născuţi la Sibiu. Familia lor era de origine şvaba, urmaşi ai cruciaţilor care cândva au trecut prin România. Astfel că vorbeau un dialect German la fel ca tata.  Apoi când Germanii au căpătat controlul României, toţi bărbaţii evrei din Bucureşti au fost obligaţi să iasă la " muncă voluntară". Trebuiau să se prezinte la 6 dimineaţa afară din Bucureşti, la Băneasa unde mutau cărămizi de la stânga la dreapta apoi înapoi ,tot aşa până la 5 după amiază.  Nici vorbă de salariu sau hrană.
  
 Primul miracol
 
Fraţii Winter au venit cu o idee preţioasă. Tata şi-a schimbat numele din Avrum Schor în Aurel Soreanu şi astfel a căpăta un PASS oficial de la Comandatura Germană. Scria negru pe alb ca Herr Soreanu este salariat al magazinului Schlezinger şi este liber să circule de voie.   Acest document a salvat viaţa tatălui meu de multe ori, bărbaţii evrei prinşi pe străzile  Bucureştiului erau arestaţi şi "eliminaţi" înainte ca cineva să afle si să intervină.  Dar tata avea acest PASS german  care l-a scutit de mersul la Băneasa, ba chiar reuşea să  câştige ceva bani , lucru esenţial pe când familia şi prietenii nu aveau nici un venit.
Mama mea  gătea castroane enorme din orice fel de mâncare pe care îl procuram. În ciuda problemelor ea gătea un foarte strict Kosher.  După orele de şcoală eu deveneam  vânător: Unde găsesc o găină? Câteva ouă? Faină. Uneori, rar, câte un peşte.  Nu existau băcănii. Doar ţărani care aduceau produse de la ţară şi le schimbau pe haine.  Banii nu aveau valoare, nu aveai ce cumpără cu ei. 
 
                           Tramvaiul aflat in statie in fata casei Nr 17
 Îmi aduc aminte de un episod, mama şi un unchi tâmplar în Mandravela, un cartier mărginaş Bucureştiului, sună la vecina noastră şi ne anunţă că a făcut rost de un sac de faină. Plătit de un ţăran pentru o mobilă. Am luat tramvaiul  si după o oră am ajuns la Mandravela. Într-un sac lung zăcea miracolul. L-am împărţit  în 4 pachete şi le-am ascuns într-un coş de paie.  La întoarcere am simţit cum pasagerii se uitau cu jind la coşul meu. Ştiau ei, ceva  important era ascuns acolo. Uneori schimbam din faină pentru 2 găini vii pe care le aduceam din fundătură Făurari, unde locuiau  mulţi evrei, foarte săraci. Unul era măcelar. Într-o unica lor cameră mică se dormea, mânca, se gătea şi tot acolo erau decapitate găinile.  Soţia măcelarului jumulea penele, cu ele umplea perne şi plăpumi.  Am supravieţuit şi nu îmi explic cum de mama reuşea să gătească  pentru 10-15 persoane zi de zi. Se venea la noi de la 5 şi până la 10 seara pentru o îmbucătură. Se găsea mereu ceva de împărţit,  aveam şi varză murată într-un butoi de lemn plasat afară .. nu departe de toaletă.
 
 
   Al doilea Miracol
  
Casa din stradă Colonel Orero 17 avea un gard mare, din lemn, spre stradă . Era bine făcut din scânduri late, de 2 metri înălţime.  Alţi stâlpi solizi ancorau gardul în pământ. În trecut, un om cu un gheţar din cele acoperite cu tablă galvanizată vindea vara gheaţă trecătorilor care luau cu drumul câte o jumătate sau un sfert de bloc. Noi copiii ne căţăram pe gheţar şi săream în neştire până ne prindea omul şi ne caftea.  Tot atunci au sosit cei cu Cămăşi Verzi , legionarii  romani care prindeau evrei şi-i trimeteau la abatoare.
Sub apartamentul nostru exista o pivniţă mai răcoroasă care servea de cămara pentru femei, care depozitau acolo borcanele cu murături sau dulceaţă făcută toamna. Trapa de intrare era invizibilă, se afla la acelaşi nivel cu podeaua parterului. Toţi vecinii şi noi , am venit să  ne ascundem acolo: 4 Soreanu, 5 Marcus, 8 Moses. Cu câţiva ani înainte de scena care va urma mama angajase ca ajutoare la gătit o femeie din Sibiu,  Şvabă şi ea, vorbitoare de limba germană. 
 Când a devenit evident că legionarii vor ajunge şi la noi, femeia a închis trapa de intrare,  a acoperit-o cu lăzi umplute cu sticle sparte care  abundau în curte.
 Apoi s-a urcat pe gheţarul de care am vorbit şi a aşteptat în linişte. Legionarii au încărcat pe toţi evreii de la numărul 15 şi noi cei de la 17 urmam la rând.
În clipa în care camionul a oprit în faţa casei  noastre femeia a început să strige şi să înjure legionarii cu accentul ei gutural german: 
"Câini murdari, porci puturoşi striga. Nu opriţi aici,  toţi puţiţi, valea, căraţi-vă!"
 
Surprinşi de înjurături …iată miracolul… legionarii au continuat la numărul 19 unde un rabin, soţia şi cei 6 copii s-au închis în sinagogă. Legionarii au spart uşa şi i-au târât afară, apoi au dispărut.  Noi am trăit !!! Acest Miracol ne-a oferit viaţa şi posibilitatea să povestim prin ce-am  trecut, să mai  sărutăm mezuza de la uşă.
  
Strada si  casa ( pe stanga cu 2 etaje) in care s-a nascut autorul 
                     (Cea din front la no 19 apartinea unui Rabin ucis de legionari)
 
Mai există un al treilea miracol legat tot de limbile străine.  S-a întâmplat câţiva ani mai târziu în Etiopia.
 
     
 
    Miracolul 3
de la stânga la dreapta : Banin din Aden, Soreanu cu mâna in buzunar, dr. Roesler , un bancher evreu din Irak- omul cu finanţele
Sărim în Octombrie 1954 când am ajuns în Asmara, capitala Eritreeiei. În poză apare un tip cu ochelari în stânga, provenind dintr-o familie bogată Banin, din  Aden.
 Eu sunt şmecherul cu mâna în buzunar.  Dr. Roesler este un veterinar Israelian. Cel înalt este un evreu irakian dintr-o familie de bancheri. Aceşti domni au finanţat proiectul de a descoperi Falaşi in Etiopia. Pe atunci Statul Israel nu plutea în bani, multe proiecte umanitare erau lăsate la discreţia unor  donatori voluntari. Banin şi cu mine am condus un jeep militar împreună cu 2 localnici. Banin vorbea " Tigrinya " o limbă africană de origine semitică folosită în Eritreea , dar fără mare folos căci  locuitorii din jurul lacului Tana erau Etiopieni, vorbitori de Amharică. Dar mulţi dintre ei înţelegeau bine italiana, ca rezultat al celor 50 de ani de ocupaţie Italiană în Etiopia,  fosta lor colonie.  Limba mea italiană scârţâia rău dar după numai 2 luni am devenit semi expert. Munca noastră a fost dificilă, Falaşii nu vorbeau ebraică şi nici nu aveau cărţi scrise.  Chiar de la început am întâmpinat multe surprize neplăcute. Drumul în jungla etiopiană era anevoios , periculos.  A durat enorm să găsim lacul Tana, multe drumuri se terminau la vreun sat singuratic.  
 
  Soreanu in 1955 in Yemen,  încercând să pară localnic.
În final am ajuns la lac şi am intrat în contact cu Falaşii. Banin vorbea Tigrinya ,era tradus  în Amharică iar eu adăugam cât puteam în Italiană  şi ea tradusă de cineva în Amharică. Am spus Şefului  că noi am venit din Israel ca să luăm 100 de oameni în Ţara Sfântă. Noi suntem evrei, exact ca şi ei am explicat. Răspunsul ne-a îngheţat:
 " Voi nu arătaţi ca noi, nu vorbiţi ca noi, şi vreţi să luaţi oameni într-o ţară pe care nu o cunoaştem .  Mă tem că ne veţi omorâ pe drum sau ne veţi lua ca sclavi. Terminaţi-vă cafeaua şi părăsiţi locul de îndată !" În Etiopia, la o întâlnire, primul lucru ţi se oferă o cană mică cu cafea foarte tare. Apoi încă una.  Adevărul este că în Etiopia există o regiune numită Kaffa plină cu arbori de cafea (Kof în Amharică ca şi în ebraică înseamnă maimuţă), de acolo provine numele  de koffe, cafea. Una peste alta au trebuit 4 săptămâni de discuţii, cafele şi povesti extenuante până când şefii s-au înmuiat şi au admis să elibereze 100 de oameni. A urmat obţinerea de 3 camioane şi un drum lung până  în Eritreea. Dar jobul a fost îndeplinit. Aviaţia noastră i-a adus cu bine în Israel. 
 
 
 Autorul gata de plecare spre Asmara
 
  AG 2013
 
 
 
 
 
 
 

Vizualizări: 586

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Adrian Grauenfels pe Septembrie 10, 2013 la 5:33pm

Draga d-le Untaru . In Etiopia se vorbesc multe limbi , total diferite, triburile sunt separate geografic etc. Tigrinya este folosita partial in Eritreea si in Etiopia dar evreii din poveste folseau Amhari care e limba oficiala . 

Deci erau doi traducatori , pentru Tigrynya si pt limba Italiana stiuta de autor.. 

Israelul a adus toti Falashii ( triburi evreiesti) in Israel in nenumarate valuri de emigratie. 

Draga Maria Oita .  

Numele original al evreilor dezvaluia originea semitica si riscau exterminare in perioada Holocaustului. Apoi au suferit prigonire rasista si politca in timpul comunismului. O parte au apucat sa isi schimbe numele in speranta de a se salva asa cum este in cazul Soreanu. Dupa multi ani, cu un nume nou, te obisnuiesti cu el si il pastrezi mai ales ca birocratia face schimbarea o procedura neplacuta. 

Comentariu publicat de Ion Untaru pe Septembrie 10, 2013 la 1:51pm

foarte interesant, realist si captivant, istorie traita / nu am inteles aici: Banin vorbea Tigrinya ,era tradus în amharică, iar eu adăugam cât puteam in italiana si ea era tradusa de cineva in amharica”. A doua oara?!

Am auzit ca in a doua jumatate a sec trecut multi cetateni evrei au fost scosi clandestin din Etiopia  si au ajuns in Israel; presupun ca este adevarat, da? 

Comentariu publicat de Terezia Filip pe Septembrie 10, 2013 la 10:08am

Pentru un spirit iscoditor şi încrezător  viaţa este într-adevăr  miracol perpetuu. Toate aceste experienţe sunt implicit pagini de istorie care, odată cu oamenii, pier şi ele. Am citit textul ca pe o filă de istorie autentică, nu "făcută" de istorici. Orice experienţă semnificativă trebuie transmisă altora.

Comentariu publicat de Maria Oita pe Septembrie 10, 2013 la 10:05am

Viata ca o cafea,amara dar savuroasa! Am doua nelamuriri:prima -de ce trebuiau dusi falasii in Israel? si cea de a doua-multe persoane isi schimba numele in cazuri extreme ( precum dl.Avrum Schor ),de ce nu isi reiau vechile nume dupa trecerea pericolului?Mie personal ,numele mi se pare o amprenta foarte importanta a personalitatii si mai ales o cinstire a stramosilor!

Cu respect ,

Comentariu publicat de Luminita Gheorghe Ciobanu pe Septembrie 10, 2013 la 7:54am

Tulburator...viata ca miracol....Felicitari pentru traducere si montaj...

Comentariu publicat de Adrian Grauenfels pe Septembrie 10, 2013 la 4:59am

multumesc. E un document viu , amintrea unui , om azi in varsta de 80. Originalul este in engleza, o scrisoare  trimisa putinilor prieteni pe care ii mai are in viata. Mi s-a parut o aventura interesanta ( si nu e singura)  in pericol de a trece neobservata.

Comentariu publicat de Dominique Iordache pe Septembrie 9, 2013 la 11:42pm

Te voi lauda pentru traducerea si montajul textului. Felicitari, desigur, si autorului!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor