MOARTEA – autor Iulică ŢENEA/Australia

Somnul adânc și greu, visul cel mai profund, tulburător precum neantul, tablou sumbru, teama cea dintâi și cea de pe urmă a împăraților, odihnă la rădăcina CRUCII, în pământul frământat de tălpile picioarelor omenești.

Tu, aspră și fumurie, te-ai arătat ca o umbră peste paradis, întunecându-l. N-ai putut să stingi flacăra ce-și croia drum prin câmpia înverzită și-ai secerat macii curmându-le respirația. Apoi, ți-ai întins tentaculele asupra luminii străpungându-i razele, dar ea, suavă, a păstrat neîntinată frumusețea și grația. Lupți precum un cavaler uitat de vreme, într-un război inutil. Existența face parte din tine, căci ești ușa prin care omul trece spre odihna sufletului și a minții. Nu încerca să-mi sperii ochii căci sunt apărați de nuferi și purificați de soare.

Te pot nega dacă vreau, am această putere pe care Infinitul mi-a daruit-o, dar te las să crezi despre tine că ești a tot știutoare. Frumoasă și rece, vestitoare a lumilor nevăzute prinse-n cercul îngust al materiei, te las amintirea unei mari iubiri, ascunsă-n cimitirul de piatră, acolo unde copilul aduce primul trandafir mamei sale trecută într-u veșnicia de unde nu se mai poate întoarce nimic.
Privești și nu-ți pleci privirea, ba dimpotrivă, semeață și seducătoare aștepți înfrigurată o altă trecere. Te rog, lasă lacrimile să-ți ude obrazul, sau măcar permite sufletului o infimă părere de rău.

Oprește iureșul cascadelor tale și cuprinde cu dragoste chipul
descoperit al inimii frânte, ce-ar schimba cu tine toate bogățiile lumii
acesteia, pentru a putea strânge la piept încă odată trupul drag al
ființei iubite. IEI TOT, fără a da nimic în schimb, decât o durere surdă și apăsătoare.

Nimic nu te însuflețește, căci ești doar un pumn de țărână peste care Arhitectul formelor a pus o lege ce nu poate fi schimbată. Te transform cu forța minții într-o pasăre călătoare, îți iau brațele cu ajutorul cărora pui stăpânire pe forme și nu-ți dau voie să mă călăuzești spre marele neant.

Eu SUNT iar tu nu EXIŞTI.

Vizualizări: 36

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor