numai lui i se putea întâmpla asta
să rămână pentru totdeauna exact la jumătatea drumului
dintre două staţii de tramvai
ca să demonstreze că nu există liberul arbitru
în locul acela vor construi într-o zi o gură de metrou
veţi putea intra prin trupul lui
să vedeţi un bătrân dormind pe un peron
şi porumbelul rănit între liniile ca două zăbrele

ieşirea din confort înseamnă o altă percepţie a timpului
va trebui să minţi îţi vei feri privirea şi vei adopta o poziţie defensivă
aproape fetală
vei desena ceva pe mână înainte să te naşti
poate un plan minuţios de aducere
a amintirilor din lobul temporal în cel frontal
voi filma totul
ziua aceea va avea spasme îndelungi
în ea lumea întreagă ar deveni o enclavă
drumul invers este simplu
este suficient să crape coaja
şi totul ar reveni la normal
câmpul vizual 60 de grade
cel subliminal 120
nu ne-am mai mira că
adn-ul se comportă ciudat
copiile nu sunt perfecte
darwin are întotdeauna dreptate
dar putem scapa de blestem
ne putem xeroxa la perfecţiune durerile groaza de neant şi frumuseţea
care altfel ar rămâne îngropate
ca o necropolă a cuvintelor ce stau sub case şi biserici

tot ce scriem despre noi înşine are din păcate o acurateţe mai mare
decât memoria afectivă a copiilor noştri
rămânem în amintirea altora ca în jocul telefonului fără fir (!)
o variantă deformată a sinelui

poate că mesajul divin lăsat în codul genetic s-a multiplicat cu greşeli
am suferit o degradare continuă
prea puţine mutaţii miraculoase

ultima probă era sa scrii ceva despre mine
un gând pe faţă unul pe dos care să mă îmbrace

era în ziua când mi-ai spus

că suntem toţi -

zburam deasupra mării

vaporos -

şi Atlantida? am întrebat

şi Atlantida...

nu ai mai avut timp să împleteşti toate cuvintele până dimineaţă
şi mâna mea stângă a rămas aripă


Vizualizări: 62

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Sânziana Batişte pe Februarie 5, 2011 la 7:38pm

Ce surpriză plăcută!
Nu e tocmai ce propuneam eu (într-o exprimare niţel confuză), dar, trebuie să recunosc, ideea d-voastră e frumoasă!

Mulţumesc şi eu.

Comentariu publicat de Laurenţiu Belizan pe Februarie 5, 2011 la 1:34pm

Am făcut implantul. Corpul poemului este parcă mai luminos cu versurile dvs..

 

Mulţumesc

Comentariu publicat de Sânziana Batişte pe Februarie 3, 2011 la 8:01pm

*****

Era în ziua când mi-ai spus

că suntem toţi -

Zburam deasupra mării

vaporos -

Şi Atlantida? am întrebat

Şi Atlantida

 

       (13 ian.1974)

Sânziana Batişte

Comentariu publicat de Laurenţiu Belizan pe Februarie 3, 2011 la 4:43pm

Doamnă Sânziana, accept onorat propunerea dvs.. Vă mulţumesc pentru atenta decorticare a poemului.

 

Tatiana, mă bucură semnul tău.

Comentariu publicat de Tatiana Cosmescu pe Ianuarie 31, 2011 la 8:11pm

am suferit o degradare continuă
prea puţine mutaţii miraculoase...

Da... cat adevar!

Comentariu publicat de Sânziana Batişte pe Ianuarie 31, 2011 la 4:15pm

P.S.Chiar dacă-i mititel ( 6 versuri ) şi, mai ales, necroşetat!  :)

Comentariu publicat de Sânziana Batişte pe Ianuarie 31, 2011 la 4:08pm

În prima parte a poemului văd un tablou suprarealist, pe care l-aş intitula "Solitudine".

Urmează o provocare la renaştere, nu fără avertizarea asupra riscurilor: ieşirea din confort, o altă percepţie a timpului, necesitatea disimulării ( "va trebui să minţi îţi vei feri privirea şi vei adopta o atitudine defensivă / aproape fetală / vei desena ceva pe mână înainte să te naşti / poate un plan minuţios de aducere / amintirilor din lobul temporal în cel frontal")... Şi totul sub ochiul necruţător ("voi filma totul") care presupune că în ziua aceea "lumea întreagă ar deveni o enclavă".

Decepţia revenirii la normal : acceptarea faptului că "mesajul divin lăsat în codul genetic s-a multiplicat cu greşeli"; singura salvare, "aproximativă" oricum, rămâne faptul că "ne putem xeroxa la perfecţiune durerile groaza de neant şi  frumuseţea". Dar, în memoria urmaşilor rămâne "o variantă deformată a sinelui", ca în jocul telefonului fără fir...
În fine, proba, ultima probă, netrecută.

Aici eu propun, în locul unei "autarhii a disperării", un mic poem al meu, vechişidedemult (dintr-o vreme pe care n-o ştiţi, sau o ştiţi precum prietenii mei-foşti elevi).

Dacă-l acceptaţi, vă previn, dragă Laurenţiu, că mâna d-voastră dreaptă ar putea redeveni aripă :)

Comentariu publicat de Laurenţiu Belizan pe Ianuarie 31, 2011 la 1:38am

Liliana Anton, personajul din ultima strofă este o suavă fantomă care bântuie poemul chiar de la început. :) Sincer, am mizat pe ultima strofă şi bucuria este cu atât mai mare să constat că ai remarcat-o. Nimic întâmplător.

 Cu simpatie

Comentariu publicat de Laurenţiu Belizan pe Ianuarie 31, 2011 la 1:32am

Irina Lucia, speranţa este şi ea în definitiv tot o pasăre Phonix. Mulţumesc pentru trecere.

 

G D Toma, dacă ai găsit ceva interesant aici şi ai rezonat, încadrarea formală a textului nu mai are importanţă. Cu stimă

Comentariu publicat de Liliana Anton pe Ianuarie 30, 2011 la 10:55pm

iata o poezie care m-a tinut in tensiune pana la sfarsit!

fiecare fragment este o poezie, desi ultimul poate surprinde prin faptul ca se adreseaza unui personaj care nu este mentionat pana acolo.

si totusi, e ok iar metafora aceea (de basm) este superba!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor