Moarte sare coarda în faţa blocului
cu-n rânjet pe faţă,
face flipuri, tumori şi agrafele-i joacă,
un fluture se oftică, cineva de la etaj urlă,
praf prin gene.
Moartea şi prieteni pe metereze
cu ochi lucioşi,
eroii afumaţi de mâine,
pe sub glugă, peste glugă, prin glugă
le ard vocile,
dublu-click pe trăgaci,
o venă icneşte în artificii skittles.
Moartea la servici cu cearcăne,
ce zâmbet distras,
cravata-i se agită în clinchet,
trecători îşi lipesc obrajii de vitrină
şi se preling mai departe,
tremură neoane, tremură hâra de pe geam
tremură minţi, tremură secundarul,
Oraşul îşi arată ridurile.
Moartea pe trotuar cu carton,
numără păcate şi râde,
şuşotesc umbre împrejur,
ascuţeşte un deget,
un scrib, o călimară şi un mesaj:
"Daţi şi mie o viaţă."
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !
Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria