Nu duc în cârcă nemurirea
cu gândul ei sedus de nebunii,
adulmec timpul în găsirea
momentelor scăldate-n bucurii.
Și-i scurt momentul, cât clipa!
Vrând să sporească încearcă trucul,
reverberând precum albina,
când vrea să știe ceva, stupul.
Zdrențe s-au prins în scaiul vieții,
festin sărac desprins din fericire,
așa încerc să dosesc țepii
tot mai vânjoși la-mbătrânire.
Nu duc în cârcă bucuria
căci mierea curge-n Paradis,
îmi pun în slujbă viclenia
să pierd cărarea spre abis.
Duc gândul meu la masa desfătării,
spion modest, neadaptat,
s-aducă visu-imbelșugării
ce-a fost dintotdeauna rezervat.
Eu port cocoașa modestiei,
căci din nimic m-am ridicat,
ca sfera uriașă a lăcomiei
purtată d-un banal gândc.
Și eu și tu și mii de miloane
unim destinul în tumult
să facem lumea mișcătoare
spre locul mai puțin știut.

Vizualizări: 18

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor