Pe răbojul ființei mele ai crestat un pas adânc
Cât o zi de înviere peste sufletu-mi nătâng
Și în noaptea dintre ziduri ridicat-ai glas de mierlă
Cum o scoică își zidește firul de nisip în perlă.

Prin cetăți de alabastru îngropate sub cuvinte
Mi te dărui nărăvașă ca un fluture fierbinte
Și apoi înfingi pumnalul în tăcerile-mi fluide
Colorând cu vise aripi care dorm în crisalide.

Uneori iei chip de zmeu și mă scuturi de visare,
Alteori ești fulg plăpând care se topește-n mare,
Dar eu știu , n-ai nici o vină că-n oglinda-ți egolatră
Exilat-am printre steiuri un alt eu croit din piatră.

Vizualizări: 12

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor