în viscerele mele zac
torsuri urechi mâini
ca într-un pasaj întunecat
unde am văzut odată
instrumente muzicale dezmembrate
un fel de morgă a sunetelor ucise în faşă

mai ştii să zâmbeşti?
arată-mi braţul care te durea!
ai o metanie între degete?

parcă ar fi muzeul femeilor de ceară
care ard mocnit până la ultima picătură
îmi spuneai cu un zâmbet oblic

de fiecare dată este altfel cu noi
cu alte veştminte în fiecare seară

la madame tussauds
te fotografiezi cu nişte falsuri
dar eşti entuziasmat

m-ai prins în vulva ta ca pe un fir de nisip
şi acum mă îmbraci în sidef
apărându-te iubindu-mă

copacul acesta are mâini în loc de crengi
îşi desface palmele cu fructe

tu nu mai eşti
dar respir balonul
pe care l-ai umflat în copilărie
apoi mă sui în nacelă

se vede o ţară în care fiecare colţ are forma ta

Vizualizări: 13

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Laurenţiu Belizan pe Iulie 16, 2010 la 1:36pm
Eleonora, îţi mulţumesc pentru semn.
Comentariu publicat de eleonora gaspar pe Iulie 16, 2010 la 12:43am
un castel de gheata nu poate decat sa conserve la nesfarsit acest muzeu pe cand o torta le va face sa arda, sa lumineze, sa incalzeasca...
frumos

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor