Muzeul Rodin


19 august 2008…O zi obişnuită de vară în Paris. Soare, nori, adiere de vânt, câteva picături de ploaie apoi iar soare. Dimineaţă am vizitat Muzeul Armatei, probabil cel mai important muzeu din lume de acest gen – o veritabilă lecţie de istorie. Uniforme, arme, hărţi, fotografii, embleme din cele două războaie mondiale şi nu numai. Am asistat câteva minute şi la o simulare a bătăliei de la Marna. După ce m-am recules în locul în care Napoleon îşi doarme somnul de veci m-am grăbit să ajung la muzeul Rodin. Emoţie mare. De la locaţia de unde mi-am asigurat intrarea contra a 6 euro, deja se zărea “Gânditorul”. Acel Gânditor, pe care ani de zile l-am vazut doar în albume sau filme documentare. Trona gânditorul în gradină încojurat de flori şi verdeaţă iar în spatele lui se zărea cupola de la domul invalizilor sub care odihneşte Napoleon. Cât de mult sau cât de puţin îţi trebuie ca să simţi emoţia? Mi-au atras atentia câţiva tineri (posibili studenţi), care făceau schiţe după sculpturile lui Rodin. Sunt convinsă că mulţi dintre ei petrec ore, zile, luni întregi în faţa operelor marelui artist.
Ai senzaţia că timpul, “sămânţa universului” se opreşte în loc. Eşti tu, Rodin şi lucrările lui …nu-mi mai contestam nici existenţa, nici destinul mediocru…nu-mi mai aminteam nici eşecurile, nici îndoielile…uitasem de PIB-ul României…de guverne…de vremurile mult prea complicate pe care le trăim…
Pendulam între „Mâna lui Dumnezeu”, „Sărutul” , „Iris” , „Bărbatul cu nasul spart”, „Omul care merge”, “Iluzia, Sora lui Icar”, „Nijinsky”, „Fugit Amor.”
Simbolistica mâinilor (mâini pe care le întâlnim în multe din lucrările lui Rodin) e fascinantă. E de ajuns să vezi „Secretul” care reuneşte două mâini drepte de la două persoane diferite ascunzând ceva…. Întrebarea pe care ţi-o pui imediat este: ce se ascunde între cele două mâini? Eram patru persoane care ne uitam la lucrare în acelaşi timp şi probabil fiecare o vedeam altfel…o înţelegeam diferit.
La Défense” era aşezată într-o sală prea aproape de fereastră. Am privit sculptura din faţă şi din profil …în timp ce o studiam mi-am amintit de supărarea lui Brâncuşi când la o expoziţie la New York i-au aşezat lucrările chiar lângă perete. Îşi explica indignarea deoarece “lucrările trebuie aşezate în mijlocul sălii ca oricine să poată păşi printre ele”. Şi într-adevăr…are dreptate… o lucrare trebuie privită şi din spate şi din faţă…din toate unghiurile…
Am ajuns apoi în sala unde cu nerăbdare aştepta vizitatori din toate colţurile lumii „Bărbatul cu nasul spart.” Întoarsă în ţară, am căutat detalii despre lucrare şi iată ce am găsit: “În perioada aceea, tânărul artist tocmai terminase de executat un cap de bărbat din lut. Era al unui personaj singular din cartier, un anume Bibi, care acceptase să-i fie model în schimbul câtorva litri de vin. Tânărul Rodin era atât de satisfăcut de acest cap încât se gândea să-l expună la următorul salon. Într-o noapte, termometrul a coborât foarte mult şi capul modelat cu atâta dragoste, vreme de câteva luni, a îngheţat şi a crăpat, pierzându-şi o mare parte din zona posterioară. Pe moment artistul a fost foarte afectat, dar curând s-a lăsat sedus de aspectele indeite ale noii forme de rezultate. Capul devenise un fel de mască. A hotărât să-l păstreze aşa şi să facă un mulaj imediat ce va avea posibilitatea. De atunci, opera respectivă a primit numele „Bărbatul cu nasul spart” şi a fost refuzată de organizatorii Salonului din 1864” . (Bernard Lehembre)
Rodin a gustat gloria destul de târziu. La 14 ani a intrat la Petite École pentru a învăţa desenul aplicat. Aici a descoperit lumea artei şi a muncii. Mai târziu a fost refuzat de 3 ori la Şcoala de Belle Art. Pentru a-şi câştiga existenţa, în 1858 începe să realizeze lucrări de artă decorativă din piatră. După moartea surorii sale se retrage la o mânăstire. Remarcându-i talentul, un preot îl sfătuieşte să părăsească ordinul monahal şi să se dedice artei. În 1864 o cunoaşte pe Rose Beuret care-i va rămâne alături până la sfârşitul vieţii. La 43 de ani era cunoscut doar de câţiva critici şi tineri artişti. Cei mai mulţi auziseră de el cu ocazia scandalurilor provocate de o lucrare de-a sa „Vârsta de bronz”, (acuzat de mulaj după natură) la care a trudit 14 luni şi pe care o relizase după o călătorie de studiu în Italia.
În muzeu se găsesc şi lucrări ale altor artişti.
Când ajungi în zona creaţiilor lui Camille Claudel nu poţi să nu remarci “dialogul mut” dintre Rodin şi Camille, nu ai cum să nu te gândeşti la fermecatoarea, dar trista poveste de dragoste dintre cei doi. Deşi foarte îndrăgostit de tânăra Camille, sculptorul nu a putut renunţa la Rose (care i-a fost atâţia ani alături).
Greu m-am desprins de „Clotho” si „Vârsta maturităţii” ” („În mitologia romană, trei divinităţi în infern, Clotho, Lachesis şi Atrops sunt reprezentate sub înfăţişarea unor femei bătrâne despre care se credea că stăpânesc viaţa omului.”). În „Vârsta maturităţii” Camille îl va reprezenta pe Rodin prins între ea şi Rose („aproape smuls de amândouă”). „Rose urâţită de bătrâneţe va încarna moartea venită să-l ia pe bărbatul matur pe care o femeie tânără de o frumuseţe iradiantă, încearcă să-l mai ţină in viaţă […] Camille îşi acceptă înfrângerea: moartea a învins definitiv”. (Bernard Lehembre)
Camille cade pradă nebuniei şi moare la azil pe 19 octombrie 1943.

Înainte de a părăsi muzeul am mai revăzut încă odată „Secretul”, „Iris” ("evocand "Originea lumii" a lui Gustave Courbet ,care a suscitat mult scandal şi fascinaţie deopotrivă), „Mâna lui Dumnezeu” ( o mână cu degete lungi şi delicate îi creează din pământ în acelaşi timp pe Adam si Eva). Am devorat apoi cu privirea lucrarile din curtea muzeului: “Poarta Infernului” ( o sinteză a sculpturilor sale pe a început-o în 1880 şi va reveni la ea tot restul vieţii) „Cele trei umbre”, „Burghezii din Calais” şi iar şi iar… „Gânditorul” (iniţial s-a numit “Poetul” inspirat de Dante autorul „Divinei Comedii”).

Muzeul e găzduit într-un hotel particular (Biron) construit la începutul secolului al VIII- lea, unde Rodin a locuit o perioadă dupa anul 1908. Muzeul a fost creat in anul 1916, la iniţiativa sculptorului. El a donat statului francez scrisori şi manuscrise, întreaga sa colecţie, atât lucrări personale cât şi lucrări ale altor artişti primite sau cumpărate de-a lungul timpului . Într-una din sălile muzeului se pot admira şi un nud de Renoir sau père Tanguy de Van Gogh. Hotelul Biron are şi o grădină în care se găsesc câteva lucrări ale sculptorului. Din păcate lucrările expuse în gradină le-am zărit de la distanţă deoarece accesul era interzis pregătindu-se pentru aceea seară un spectacol de lumini şi laser.
Mi-am luat rămas bun de la Rodin cu promisiunea de a mă întoarce…cândva…să-i mai revăd pe Adam şi Eva sărutându-se chiar în timpul creaţiei divine în „Mâna lui Dumnezeu”… pe Paolo şi Francesca unindu-şi buzele în „The Kiss”…şi să aflu ce protejează cele două mâini în „Secretul”…

Liliana Dancu

Vizualizări: 1275

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Gabriela Ene pe Februarie 26, 2010 la 10:05am
Auguste Rodin (French, 1840–1917)

Comentariu publicat de Liliana Dancu pe Februarie 26, 2010 la 9:06am
v-am citit cu mare drag randurile despre Brancusi...aveti dreptate domnule Gruia...Doi artişti de geniu care au interacţionat pentru o foarte scurtă perioadă de timp şi totuşi au creat atât de diferit…(Brâncuşi fiind “în artă exemplul cel mai monumental de filosof ”, iar Rodin acuzat că a recurs la mulaje după natură)
Comentariu publicat de Lucian Gruia pe Februarie 26, 2010 la 8:55am
Brancusi a fost o scurta perioada elevul lui Rodin si cand a plecat ca sa-si gaseasca propriul sau drum in arta a spus: "Nimic nu creste la radacina marilor arbori"! Pentru Brancusi vezi blogul meu POVESTEA LUI BRANCUSI
Comentariu publicat de ANGELA BACIU pe Februarie 26, 2010 la 8:27am
minunat si...multumesc!
Comentariu publicat de Vasilica Ilie pe Februarie 25, 2010 la 1:28pm
'Mi-am luat rămas bun de la Rodin cu promisiunea de a mă întoarce…cândva…să-i mai revăd pe Adam şi Eva sărutându-se chiar în timpul creaţiei divine în „Mâna lui Dumnezeu”… pe Paolo şi Francesca unindu-şi buzele în „The Kiss”…şi să aflu ce protejează cele două mâini în „Secretul”…"

Si eu m-as reintoarce...! Felicitari pentru prezentarea acestui muzeu, atat ca text cat si ca imagini.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor