Parcă-ncep să aud...
parcă- ncepe să fie
un fiind ne fiind,
o neliniște vie,
spulberând adâncimi
și vibrând armonie.
Pân-acum pentru prima
și singura dată,
suflet cald ce se zbate
izvorând vrajă vie.
Nu există răsplată
pentru cum curge în valuri,
ocupând, cuprinzând
adâncimi fără maluri.
Palpitând, magic ritmul,
viață nouă-nfiripă,
se revarsă și curge
inundând într-o clipă.
Se întoarce, răsună,
mângâind diafan
și se sparge deodată
o furtună de mal.
Dureros, dar minunea
își vestește finalul,
va rămâne în urmă,
mângâiat, doar pianul.

Vizualizări: 28

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor