Parc-am mai scris și n-am niciun răspuns
De ce ca-n alte arte nu-i naiv și-n poezie;
Măcar să știu și eu că poate m-am ajuns
Și-am cel puțin, infant, un pic de... fantezie.

Și pe bună dreptate, că-s numai un începător,
Da-s tot mereu în critici; agramat și ametaforic,
Un limitat de-autonedidact, pur-simplu un amator
Rămas din timp, uitat, copil tâmpit, eternu-mi euforic.

Oricum, tot mi s-a spus mereu așa; ”n-ai v” (adică vână),
Înseamnă că așa ar fi, nu voi gusta nicicând ”v” de victorie;
Nu voi putea într-o zi s-o strig și eu și nici s-o am de-o arvună,
Să mi se dea și mie cât de cât un bob de la recolta dintr-o ”Glorie”.

Deci ce s-o mai lungesc, așa cum fac și-acum un tot mai lung de vers
Căci n-am nici pensula pană de foc și nici paleta nu o am plină de culori
Cum nici n-am nici un scrin sau șevalet, nu am căci s-a crăcit picând pervers
Și așa sunt blestemat să mâzgălesc culcat pe jos, mă îmbătând ’ntr-un strat de flori.

Deci îmi propun, credeți-mă și cu motiv,
Să creez singur nou-curentul de ”naiv”;
Deci să fiu primul acceptat, măcar la el,
Așa fără de pană a prostului, fără penel!

Deși sunt sigur că și așa blamat voi fi
De niște critici deghizați; naivi, sau în copii (nu copii)!
29.01.2012

Vizualizări: 36

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Daniel Aurelian Rădulescu pe Octombrie 30, 2013 la 5:15pm

... Și chiar aveam de gând să mă tolănesc sub poale, așteptând să pice para mălăiață... Se pare însă că pot să mai îmi văd de ”treabă”, revigorat un pic de atât de plăcute sentimente. Mulțumiri! 

Comentariu publicat de Monica Rohan pe Octombrie 30, 2013 la 12:59pm

Ai o juma de pom aici, „tăiat” în oglindă poți compune imaginea întreagă... Te cam joci... ingenios...isteț... 

Naiv? fugi de-aci! Bravos! Las că vine și vremea „poeziei naïve”, răbdare ... r  ă  b  d  a  r  e...

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor