Trec vise-ncet ,o iau la vale,

spre un destin fără sfârșit,

și-un suflu lin de disperare

le poartă spre a le împlini,

iar noi în panica uitării

lăsară-m tot ce am zidit,

intr-o lumină ne-nțeleasă

de niște ochi prea obosiți.

Trec lacrimi reci, pierdute-n cale,

pe un obraz prea amețit,

de o gândire sclipitoare

ce a uitat a mai iubi,

și-n drumul lor, străin...spre mare,

și ploaia a încremenit,

și-nbracă cu a sa splendoare,

cununa razelor de spini.

Trec ani-ncet, ne poartă valul,

pe un pământ ce-am pustiit,

iar cerul în a sa splendoare,

ne-ncântă cu un măreț imn,

iar tu, simțindu-ți azi chemarea,

te pierzi tăcut...ne împlinit.

Vizualizări: 33

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor