NeoPorodica

[Tudor Iancu]

Nu mai ești ca altădată subțirică și bronzată,

îți sufla vântul în plete, ploaia îți dădea finețe,

râdeai soarelui torid să-ți fie pielea fardată

de roșu cu multe fețe să ai trecere în piețe.

                                              

Pură, sveltă, grațioasă și de gusturi sănătoasă

aveai mândri pețitori la saloane-n sărbători,

toți te doreau de aleasă fiindcă erai savuroasă,

parfumată, fără pori și-i duceai cu capu-n nori.

 

Astăzi multe s-au schimbat, ai crescut în greutate

te-ai închis în chioșc de sticlă, te adăpi la picătură,

nu mai ai imunitate, ai păr și gene mutante,

sărut sterp fără nervură, gust de pește lași în gură.

 

Te-nroșești forțat în noapte de-atâta oxigenare,

formele ți-s botoxate și în vârf ți-ai pus țugui,

ți-a căzut codița toată lăsând semne chimicale,

ai ajuns cu pielea groasă, azotată, refuzata gâtului.

 

Când bagi bățul în natură și divinul îl provoci,

când pui stiința în excese să subjuge ce-i firesc,

groaza lumii năvălește în cântarea multor voci

ce-s sătule de-armătură și vreau farmecul lumesc.