Mi-am permis acest joc de cuvinte în urma regretului că mentalitatea estică (mai cu seamă balcanică) pare fatalmente încrustată în calota gînditoare a românului. Bineînţeles că persoanele „educate”, sau cel puţin pretinse astfel, nu fac excepţie. De aceea mă voi referi strict la saiturile cu pretenţii literar-culturale, unde anumiţi utilizatori exploatează aplecarea românilor spre un umor îndoielnic, mai apropiat băşcăliei decît finului simţ ce ar trebui să ne destindă pornirile instinctuale native. Estetica bunului simţ, dacă se permite o astfel de exprimare, în opoziţie cu estetica grotescului pare să fi pierdut definitiv orice şansă de izbîndă. Însă nu între acestea se duce războiul pomenit, ci între cele două laturi ale personalităţii umane, gata a se manifesta ca instinct de supravieţuire. Iar lumea pare tot mai agresivă şi omul tot mai puţin fortificat pentru a reuşi să-şi păstreze umanitatea. Fără a se putea sustrage (decît în sine), omul de litere, indiferent de ceea ce comite ca act, este expus unei agresivităţi absurde, la care însuşi contribuie, involuntar uneori. Însă nu la modul involuntar mă refer, ci la penibilul celui care, în mod voluntar foloseşte instrumentele grotescului pentru un facil atac la persoană, ascuns în spatele calculatorului personal şi utilizînd reţeaua virtuală pentru a-l ironiza pe celălalt, la fel de ascuns şi la fel de conectat. Nu doresc să amintesc saituri sau personaje, ci doar să atrag atenţia asupra unui fenomen care amplifică, atît cît poate reprezenta, o degradare şi aşa suficient de profundă a societăţii în general. Uneori cel asaltat răspunde în aceeaşi manieră, ca reacţie organică sau ca neputinţă personală, alteori tocmai lipsa de reacţie determină specimenele îndoctrinate ideologiei est/eticii să escaladeze un proces al auto/mutilării, pentru că, nu e aşa, victime sînt deopotrivă şi cei atacaţi în spaţiul public-virtual cît şi atacatorii acestora.

Într-un studiu critic al cărui nume îmi scapă, Gheorghe Grigurcu îşi arăta vădit nemulţumirea faţă de confraţii care se fereau să arate cu degetul, explicit, anumite persoane care nu meritau locul pe care îl ocupă în Pantheon. Şi sublinia că acum e timpul dezgolirii tarelor trecutului. Însă dacă trecutul şi-a pus negativ amprenta asupra valorilor, dacă timpul înfierării se pare că a trecut, e cel puţin la fel de riscant pentru oamenii zilei să arate cu degetul. Cenzura impusă se impune în autocenzură, pentru că ce e mai grotesc decît să arunci mărgăritare la porci, sau, mai rău, să intri în troacă cu riscul de a fi mîncat. Zona virtualului este şi un teren mişcător, în mulţimea firelor de nisip rişti fie să te scufunzi, fie să îţi intre praful în ochi. Buna obişnuinţă/tară a românilor de a se blama unii pe alţii din diverse motive, nu mai zic de bunul obicei al formării de bisericuţe obsure, completează un peisaj anost pe care numai ridicolul îl poate salva. Şi o face cu onestitatea ridicolului, pentru a nu se dezice.

E doar o constatare pe care mă simţeam dator să o exprim, chiar dacă şi alţii au făcut-o sau ar fi dorit să o facă. Din fericire sînt şi saituri care se respectă (cei ce se află în spatele proiectelor respective) şi numai utilizatorii, prin onestitate şi bună credinţă, pot da sens şi credibilitate unor proiecte viabile şi utile. Mă întreb dacă cei care îşi exersează bruma de umor submediocru prin articolaşe sau comentarii de conjunctură ar fi putut duce un război corect şi susţinut într-o lume a hîrtiei tipărite. Cu siguranţă nu.

Vizualizări: 341

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de CRISTIAN RACOVITA pe Octombrie 27, 2013 la 8:02pm

stiam ca am un pretin IN , URMA , da restu ??????????????????????

 HAI ,basti ,cu TONTII , la tolba ,,,,   in CLONA , de sir  inDia-N .

   cu -cuPTORUL , e - N  ........................ - ,,,,,,,,,, CINS  .!

 dOCTOR-o pe tine te perpelesc usor     , s-a zstiii , im-i esti zambatica .............

Comentariu publicat de Liviu-Ioan Muresan pe Octombrie 27, 2013 la 7:57pm

:) Extraordinar! Aveţi răspunsuri la toate întrebările mele. Doar că propunerile atingerii fizice nu-mi sînt pe plac. Poate, dacă ne vedem, îmi schimb atitudinea. Nu de alta, dar lumea e diversă şi gusturile de asemenea.

Comentariu publicat de CRISTIAN RACOVITA pe Octombrie 27, 2013 la 7:49pm

Esti IN ,SACUL din legenda ... nu iti spuneu care este  , afli TU , DIN povestile  copilariei mele,  sifonate de secolul T -recut .

 CAMELEON iscusit , ca toti , SINISTRI  s- FIERTI de SECOL , pierdut de - GEABA  ISTORIE-I timpului

pierdut ....................

   AH  muscatea-s de BO-a-SE-LE  tale mici    de purice , pupin-curisT

   te pup PE ceafa DE pu-i . DIN cior-bea  LLLLLL iterara .

 Multumesc ,

T-rociiii  , in sacul lui , IVAN .!

Comentariu publicat de Liviu-Ioan Muresan pe Octombrie 27, 2013 la 7:33pm

Domnule Racoviţă, aveţi dreptate. Sînt ignorant, la asta nu m-am gîndit. E o soluţie ideală.

Comentariu publicat de CRISTIAN RACOVITA pe Octombrie 27, 2013 la 7:21pm

 Strutule , strutule . !

Mi-a  dat ,U-nu , O , pastila ................ A , lta  o injectie , pixu-mi in erectie    ....

   In ce-A  MAI  ..... profunda dragoste , te tri-mat ,,,,,,,,,,in MARGELE ,,, de Na-spa ,

pe coclaurile ne-A-mului , pr-OST-yit de VRAJALA .....  A

   te . Dau cu  ,,,,, VARUL ISTORIEI, nemului meu , ocarit , de JAVRE  ca tine .

            i-      AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA- P

ozitie de DREPTI , in fata DREPTILOR ... neamului meu ,,,,

                      BESTIE smintita .

 ESTI ,potent , dar faci frectie , cand ai ERECTIE  ......

   AAAAAAAAAAAAAA ici  E ...... casa  de nebuni  . cheama o SALVARE cosmica , bestiala .

...........................................................................................................................................

...........................................................................................................................................

...........................................................................................................................................

            Stiiiiiiiiiiiiiiiiiii  CA , IMI esti zambatic ! ? poate fleg-mati-C  , mi-o ie-i  LA MISTO .

     

Comentariu publicat de Liviu-Ioan Muresan pe Octombrie 27, 2013 la 3:43pm

Vă mulţumesc pentru semnele lăsate şi părerile exprimate.

Comentariile domnului Cristian Racoviţă îmi par exagerate şi chiar lipsite de sens. Nu înţeleg insistenţa. Poate doreşte să protesteze şi nu îşi găseşte cuvintele?

Comentariu publicat de CRISTIAN RACOVITA pe Octombrie 26, 2013 la 9:06am

Caci cine este scutit? Oricine traieste tot mai trage nadejde; caci un caine viu face mai mult decat un leu mort. (Ecl.9:4)"

Citat de la ..........................  BAROSANU , de SUS..............................ridica ochii putin !

Comentariu publicat de CRISTIAN RACOVITA pe Octombrie 26, 2013 la 9:01am

Si una de la BULIBASA EMINESCU , trimisa acuma proaspat ,de la mama Omida ,din DEJ .

Din sfere inalte ma cobor

Pentru a mea aniversare,

Un cor celest ma-nsoteste,

Mi-e sufletul numai cantare.

Eu treaza am vrut sa te gasesc,

Durerea trebuind sa fie

Ca sa confirmi prezenta mea 

Pe aceasta coala de hartie.

N-a fost usor ca sa sosec,

O zi sa fiu iar printre voi,

Trebuind sa-mbrac o haina

Din diamant si din noroi.

Copil am fost al Romaniei,

Al Cerului copil azi sunt,

Nu v-am uitat si-am coborat

De dragul vostru pe pamant.

In drumul meu eu las aceste 

Autografe efemere,

Caci Domnul imi va aproba

Sa fac popas pe alte sfere.

Ma intristez ca-mi vad urmasii

Scriind gandinduse la bani,

Ei vor fi mari cat mare-i banul,

Dar vor ramane mici prin ani.

Doresc sa creasca-n tara mea 

Credinta-n Tatal si iubirea,

Doi stalpi puternici totdeauna,

Ca sa prospere omenirea.

Cu dor am coborat in suflet,

De voi de toti m-a cuprins dor,

Incredere s-aveti in Tatal,

Si in prezent si-n viitor.

Iti multumesc pentru lucrare ,

Nu te-ndoi ca n-as fi eu,

Cand poti s-aduni aceste ganduri,

In graiul si in stilul meu.

   extras din volumul :

SOARTA NEFERICITA A ADEVARURILOR OCULTE

                                        Autor

                                                              MANA LUZ

Comentariu publicat de CRISTIAN RACOVITA pe Octombrie 26, 2013 la 8:53am

14. Oamenii fericiti nu urmeaza turma

Increderea in ei insisi, in tot ceea ce isi doresc este esentiala pentru acesti oameni. Ei sunt atat de increzatori in valorile pe care le au incat nimic nu pare sa ii zdruncine. Au inclinatia de a deveni lideri pentru cei din jurul lor.

"Caci cine este scutit? Oricine traieste tot mai trage nadejde; caci un caine viu face mai mult decat un leu mort. (Ecl.9:4)"
Am invatat din acest verset.... ca, leul care reprezinta ceva maiestos, puternic, gratios... ceva care e respectat, cutremutator si care are mare influenta in jurul sau, vocea lui e usor recunoscuta, vocea lui face o diferenta.. are o bogatie in salbaticie, e un imparat. Acest leu mort reprezinta omul pacatos si bogat... omul mort in pacat. Iar cainele e mai rau decat un sclav, e mai dispretuit decat multe lucruri in societate... totusi, acest caine viu il imaginez slab.. la coltul strazii... incoltit ca sa fie omorat, pericol intotdeauna ca sa fie "pus jos"... pericol ca sa fie inchis, robit... sa fie al cuiva.. totusi un caine care poate sa fie loial cuiva... loial a Celui care da hrana, care-l intretine, care-l pazeste si-l creste... acel caine reprezinta omul pocait, acel care e bolnav si cauta vindecarea, care cauta pe un Stapan Bun care sa-l primeasca....
Da... mai mult poate sa faca un caine viu in lumea asta decat un leu mort, mai mult poate sa faca un pocait care realizeaza boala/starea lui decat un om bogat in lumea asta si nu-si realizeaza starea. Sa fii viu inseamna sa-ti vezi boala, cauza, starea... sa vezi unde ai nevoie de vindecare si ajutor.
Lectia e... nu conteaza cat de joasa e starea ta... cat de jos ai ajuns, daca esti inca in viata, daca inca traiesti si realizezi unde ai gresit, ai inca nadejdea de Harul Sau ca sa te pocaiesti! E mult mai pretios asta decat ca sa vezi ca totul sa fie bine, iar Adevarul e ca tu sa fii mort.

Comentariu publicat de CRISTIAN RACOVITA pe Octombrie 26, 2013 la 8:47am

12. Oamenii fericiti nu se gandesc atat de mult la probleme

Sa te gandesti necontenit la ceva care iti cauzeaza un incovenient nu este cea mai buna solutie. De multe ori, modul in care supra-exageram o problema cauzeaza si dispute, certuri intre oameni. Nu prea avem beneficii din acest obicei al exagerarii unei situatii. Cu cat analizam mai tare, cu atat avem tendinta de a deveni mai negativi, mai anxiosi, iar solutia va intarzia sa apara. Este mai bine sa tratam totul cu mai multa detasare si incredere in viata, ca totul este si va fi bine.Dacă urli, te vor aude toți

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor