Înfiorările toamnei - Sonet - autor Aurora Luchian



S-au dus zilele ca jarul, s-au chircit posomorâte.
Dealul, miriştea-i pustie, vântul muşcă din hârtoape,
Luând buruieni pe umeri şi le poartă peste ape,
Şi-mi sunt nopţile ca veacul, neguroase şi urâte.

S-a-mbrăcat câmpu-n rugină. Pădurea e arămie,
Împleteşte-n gura sobei, strat de pături foşnitoare,
Din a frunzelor plutire, sub raze-n palori, farsoare;
Şi prin burniţe, reci brume, prin frig plin de infamie.

S-au desfofolit podgorii şi livezi. Plantele-s moarte.
Se-nfioară tot pământul, că-şi târăşte poala udă,
Toamna mea nestăvilită, şi cu lacrimi ce abundă,
Iar îmi pustii cărarea, şi o jale mă străbate...

Ici, pe neagra arătură, zăbovi pajura scundă,
Cu mişcări bruşte se-nalţă şi-n văzduh vitreg se zbate.

Vizualizări: 108

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Aurora Luchian pe Noiembrie 24, 2015 la 5:46am

Vă mulţumesc pentru popas. 

Comentariu publicat de Elisabeta Luşcan pe Noiembrie 23, 2015 la 10:18am

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor