Nici nor, nici soare, nici cer, nici pământ

     Am mutat vasul de tâmâiat în mâna dreaptă și am încuiat poarta. Fumul m-a înecat, dar mi-a plăcut...Liniștea a căzut-zdup!- în curte. Aș fi deschis imediat poarta s-o văd, am vrut întotdeauna să fac asta! M-am uitat spre tufănicile galbene de la poartă, dar ele stăteau nemișcate de parcă n-ar fi știut nimic...sau poate nu știau...M-am răzgândit și am trecut pe șoseaua umedă...
     Nu plouase, era o mâzgă alunecoasă, leneșă. Am traversat și deodată cerul a deschis gura și am văzut casele înșirate de o parte și alta, cu șanțurile în fața lor, teșite și năpădite de gheare livide de iarbă. Am șerpuit odată cu drumul, se vedeau porțile de lemn greu și mahoniu al mănăstirii. Gândul că voi ajunge se ridica pe o scară rulantă. Era mat. O statuie reprezentând trei femei se scurgea invers pe lângă mine. Culoarea neagră a hainelor lor făcea aerul încărcat și dimineața pâcloasă. Statuia a zis „ Bună dimineața!”. Am împins poarta uriașă, m-am dezechilibrat ușor de contrastul dintre așteptările mele și ușurința cu care s-a urnit. 
     În curtea mănăstrii chiliile de la etaj ale călugărilor aveau mustăți, mustățile curgeau peste balustradele albe. Clopotnița mă ținea de bărbie silindu-mă s-o privesc: albă și fără sfârșit. Bănuiam că se termină undeva... Nu era nici nor, nici soare, nici cer, nici pământ. M-am oprit în fața mozaicului de pe peretele bisericii, pe care Iisus stătea și acum, dis-de-dimineață, tot la Cina de Taină. Inscripția se ștersese. „Ad aperti oculi eorum et cognoverunt eum”.* Aveam ochii deschiși. Am pus doi trandafiri, i-am ales imediat, unul roșu și unul alb. Mucenicii nu au zis nimic, stăteau cu gesturile suspendate în aer și mi-am dat seama că nu-i dor mîinile. Mi-am auzit vocea din gând ușor înfundată, mormăind sub o pojghiță de gheață: „Doamne, nu m-am închinat...dar știi și Tu!”

* lat. „Ad aperti oculi eorum et cognoverunt eum”.* ( Atunci au fost deschiși ochii acestora și l-au recunoscut pe El)

Vizualizări: 194

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Corina Gabriela Ciobanu pe Noiembrie 23, 2014 la 11:22am

„Ad aperti oculi eorum et cognoverunt eum”.* ( Atunci au fost deschiși ochii acestora și l-au recunoscut pe El)

Comentariu publicat de marilena popa pe Noiembrie 4, 2014 la 10:33am

 ,,Clopotnița mă ținea de bărbie silindu-mă s-o privesc"...si mie mi-a placut. FRUMOSSS !Cred ca mai trebuie lucrat pe text, sunt unele pasaje ce ar putea lipsi fara sa afecteze continutul.Dar,cel mai bine ne pricepem la textele altora !!!!!!!!!! Te iubesc cum ma iubesc pe mine .

Comentariu publicat de ioan-mircea popovici pe Octombrie 31, 2014 la 5:53am

Ani de-a randul am cautat lema gestului, pana-n ziua in care am gasit: "Pe când şedea la masă cu ei, a luat pâinea; şi, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o şi le-a dat-o. Atunci li s-au deschis ochii şi L-au cunoscut; dar El S-a făcut nevăzut dinaintea lor." Iar eu imi aduceam aminte de cum ii invatam nodurile marinaresti si-n fiecare nod puneam cate-o zicere si-o facere. "Clopotnița mă ținea de bărbie silindu-mă s-o privesc: albă și fără sfârșit." De aici s-au deschis ferestrele cerurilor si-ai vazut ca usa aceea se deschide aproape singura.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor