- S-a îmbrăcat în haină albă timpul

Şi ninge cu petale ca-ntr-un basm,

Pe ramuri verzi de brad simt anotimpul

În care anul parcă e-n orgasm.

 

Se scutură de fiecare boală,

De zilele ce uneori pe dos

Au pus timide capul trist în poală

Şi au trecut prin versuri dureros.

 

O graniţă separă azi de mâine

Imaginar... Să ne-amintim un ceas

Că doar ninsori albastre vor rămâne

În locuri unde ieri făceam popas.

 

- Alimentăm emoţii cu cerneală

Aproape zilnic ca şi cum ar fi

Nevoia de-a ne căuta vitală,

Dar filele nu pot substitui

 

Nimic din ce-am trăit... Şi ce poveste

I-am spune lumii? Timpul stă-ntre noi,

Zăpada-i o metaforă ce peste

Poemele semnate de-amândoi

 

Se-aşterne-ncet, blochează intersecţii,

E totul alb şi niciun pământean

N-are curaj să facă introspecţii,

Bilanţul fericirii dintr-un an.

 

Ioan Grigoraș & Liliana Trif

Vizualizări: 30

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor