îmi plac serile

când bați la ușa mea desculță

și-atingi cu degetele lungi

clapele sufletului

ca-ntr-o nocturnă de Chopin

 

am știut dintotdeauna

că ascunzi în palmă

o sonată pentru pian

romantică

asemeni preludiului cântat

la prima întâlnire

pe podul unde-am promis

că nu ne vom minți niciodată

 

ador nopțile

când te plimbi agale

pe neliniștea din somnul meu

și mă faci să cred

c-am regăsit paradisul pierdut

în alt ev

 

uneori

mă visez pian

tu guști din fiecare clapă

eu savurez degetele subțiri

 

din nocturna în care-am jurat

că vom păși în zori

ţinându-ne de mână

 

Din volumul Apasă tasta enter  -

Editura Rovimed Publishers Bacău - 2013

Vizualizări: 15

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor