Noi nu mai visăm, aprindem lumânări şi inventăm plecări
Împărţindu-ne graniţele.
Noi nu mai zburăm, îngânăm doar zbaterea aripilor
Prinse cu lanţuri de pământul jilav.
Stăm într-o veghe bizară,
Nedormind, nu ne mai trezim,
Insomniile se îngrămădesc
Peste haine,
În ochii scuturaţi de lumină,
Mânuţe de copii caută îngeri, caută,
Noi nu mai zburăm, aerul ne prinde genunchii
Şi-i adânceşte în furtuni,
Anotimpurile îşi calcă jurămintele,
Se îngroapă unul în altul,
Sub tălpi iarba strigă:
-Fă-mi loc în tine, să ţâşnească verdele în vene,
Apoi muguri, flori, fluturi...!
Noi, nimic, tragem cu dinţii de ploi,
Să fie ropote lungi
Ca la moartea cuiva.

Vizualizări: 14

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Mariana Fulger pe August 1, 2009 la 9:02am
Sub strigăte de noi nu, eterna mişcare.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor