Nou. Apariţii editoriale. Vol. "Sub semnul timpului" ( poeme), autor Valentina Becart

Notă de lector
                       Dimensiunea contemporană a timpului
                                           în viziunea Valentinei Bisog Becart

               Într-o epocă în care timpul este valorificat ştiinţific din ce în ce mai mult, în care Universul poate fi curbat pentru a depăşi barierele lineare ale Umanităţii, aşa cum suntem acum obişnuiţi să o experimentăm, într-un moment în care legile fizicii par să cuprindă “particula lui Dumnezeu”, încercând să ajungă acolo unde credinţa a existat dintotdeauna, spiritul nu uită să se exprime pe el însuşi, odată în plus, prin artă şi, în particular, prin metafora poeziei.
În plină vară australiană, cu volumul “SUB SEMNUL TIMPULUI” al Doamnei Valentina Becart în faţă, îmi amintesc de cunoaşterea umanistă europeană, de un accent general valabil, dar, din păcate, pe cale de dispariţie, al autenticitătii feminine sensibile – un ritm care dispune dimensiunea timpului în forme profund existenţiale:
Ai trecut pe lângă mine
fluierând
timp hoinar,
hoinar…
şi nu ţi-ai scos odată
mâinile din buzunar
să-mi arăţi hotarul…
(Din umbre înmiresmate)

Niciodată prins din urmă, interpretabil în mod personal, timpul se modifică perceptibil în funcţie de evenimentele concrete ale vieţii, caracterizate de paradigma constantă a creaţiei. “Timpul”, după cum spune Michael Newton, “se manipulează prin comprimări şi dilatări ale particulelor de energie într-un câmp unificat, pentru a i se regla curgerea....” Trăirea, aşadar, ne va contoriza propria viaţă, prin exteriorizări ale adevărului permanent individual. Vom putea trece dincolo de normalitate prin visul – acum concretizat - al Omenirii:

A fost un semn…
Ştiu bine!
Mai port şi azi în gânduri
Povara timpului,
Tenebrele ce se-ntrupau în mine
- Un joc al nimănui –
Un foc, o apă, pământ anchilozat
Şi-un srigăt cât o lume:
“Mamăăăăăăă!”
(Obscure scâncete…)

Şi pentru că memoria este definită drept istoriografie personală, durerea resimţită la trecerea implacabilă a timpului creează o durată precisă a vieţii, oricât de regretabil este acest fapt. Din cele trei categorii de memorie considerate de Michael Newton – conştientă, veşnică şi divină – putem reţine pe ultima, ca fiind originea inspiraţiei, amintirile provenind din partea supraconştientă a minţii noastre, cea care găzduieşte sufletul :

Eu ştiu că sunt…

eu cred că m-am născut
spre a muri…
ce surdă e strivirea
între azi
şi timpul ce-a trecut…
(Sub semnul timpului)

Dincolo de rutina zilnică, extraordinarul feminin se derulează permanent într-o spirală ce oferă cititorului un vis trăit în realitate, o ascensiune a nivelului de percepţie pe care numai puterea magică o poate oferi. “Woman is a very, very strong being, magical.”,scrie C. G. Jung, secolul trecut. “That is why, I am afraid of women.” Ironia din interviul oferit de Jung este, în fapt, o recunoaştere a puterii reale feminine, o intruziune corectă în gândirea şi simţirea acesteia, un întreg şir de elemente ce conduc la o concluzie cunoscută dintotdeauna:

Port semnul timpului
pe frunte:
lumini şi umbre
o mare de suspine
pădurea
ce-o să -mi cânte
marşul de plecare…
(Port semnul timpului)
Michael Newton, Destinul sufletelor, Editia a IIa, 2006, pg. 207
“Memoria divină. Acestea sunt amintirile care provin din partea supraconştientă a minţii noastre, cea care găzduieşte sufletul. În cazul în care conştiinţa, intuiţia şi imaginaţia sunt exprimate prin memoria subconştientă, ele provin din aceasta sursă superioară. Mintea eternă a sufletului nostru a evoluat de la o energie a gândirii conceptual superioare... dincolo de noi înşine. Se pare că inspiraţia îşi are originea în memoria divină.” Michael Newton, Destinul sufletelor, Editia a IIa, 2006, pg. 80

Cum aflăm că autoarea aparţine magicului prin scrierile sale, prin atitudine şi, nu în ultimul rând, prin voinţă, inevitabil cunoaştem şi modul în care se va confrunta cu timpul ceresc, infinitul coborât pe pământ făcând legatura temporală între liniştea copilăriei şi Univers, pentru a crea un final nesfârşit:

Vino cu mine
să schimbăm “carul mare”
cu ce-a mai rămas…
îmi amintesc de steaua
arătată de bunicu
sus, sus,
pe un alt cer…
(Poate un alt cer)

…un final adresat cititorului, dar, în primul rând, eu-lui personal, respectiv unei dimensiuni ivite din competenţă şi performanţă.

                    Mihaela CRISTESCU
                   Sydney, 24 ianuarie 2013
...........
Postfaţă

                  Valentina Becart - Lumina interioară
                  ca antidot al efemerului

                  Continuând tradiţia unor nume precum Iulia Haşdeu sau Veronica Micle, filtrând totul printr-o conştiinţă,uneori hipersensibilă, Valentina Becart îşi pune amprenta personală în poezie într-o manieră clară şi transparentă. Adâncimea sensurilor însă nu trebuie să ne scape, poeta cochetând cu metafizica, ceea ce face din scrierea ei o incursiune în filosofia existenţială. Măcinată de întrebări esenţiale, sapă cu puterea cuvântului într-o explorare luată pe cont propriu, ne-având pretenţia de a da şi răspunsuri sau soluţii, lăsându-i cititorului, dacă este atent, posibilitatea de a avea o interpretare personală a tuturor metaforelor evidente, fără ascunzişuri, ce-i curg în versuri cu naturaleţe, într-o frazare cursivă.
                    Susurul rimei întâmplătoare - cu care se întâlnesc cuvintele la capătul cascadei versurilor - vine să contureze o formă particulară a liricii feminine autentice care se va dovedi fără precedent, dându-i poetei dreptul de a se considera o deschizătoare de drum.
Simţind acut alungarea primordială a femeii din Eden, într-o existenţă materială neîndurătoare , singurătatea poetei nu este percepută ca o pedeapsă, ci ca un refugiu asumat, benevol, în care cu dezinvoltură contemplă cotidianul de pe înălţimile unei filosofii proprii, dar cu valoare universală.

                       Tristeţea cântată cu vocea şoptită a unor cuvinte calde, fără ascuţişuri sau epatări, aduce încă o particularitate, ca un aport esenţial liricii feminine în care-şi scaldă sufletul poeta. Cântând deci tristeţea şi singurătatea, cu patos dar şi cu detaşare, scoate la lumină trăirea intensă a unui suflet zbuciumat, fără a avea însă patetismul de a se pretinde un poet neînţeles, ci dimpotrivă, lămurind cititorul cu claritate despre tumultul interior, făcându-l să simtă înălţarea şi privându-l de o atât de ne-necesară compătimire.
                      Poemele aerisite se desfăşoară din imaginaţia poetei în cea a cititorului ca o câmpie, fără urcuşul sau coborâşul drastic al unor metafore alambicate şi grele.
Dacă timpul va avea răbdare cu Valentina Becart, vom avea de câştigat nu doar noi, cei ce ne scăldăm sufletul în apa cristalină a poeziei ei, ci va avea de câştigat diversitatea lumilor ce aşteaptă a fi descoperite la capătul cuvintelor cu

rezonanţă estetică.

Valentin Văran

Vizualizări: 96

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de valentina pe Februarie 23, 2013 la 11:22am

Galeriile Anticariat, Iaşi, Dumitru I. Grumazescu.

20 februarie 2013.

Comentariu publicat de valentina pe Februarie 23, 2013 la 12:07am

Multumesc doamnei Mihaela Cristescu( Sydney) pentru
succinta prezentare a volumului.
Multumesc pictorului şi graficianului Mihai Cătruna pentru realizarea
copertei şi pentru grafica cuprinsă în paginile cărţii.
De asemenea, mulţumesc editorului George Arhip
( editura Arhip Art, Sibiu, 2013)pentru finalizarea proiectului.
Cele mai frumoase gânduri.
Cu preţuire,
Valentina

Comentariu publicat de valentina pe Februarie 22, 2013 la 12:31pm

Dragă Adrian,
multumesc mult.
cele mai frumoase şi senine gânduri,
valentina

Comentariu publicat de Adrian Grauenfels pe Februarie 22, 2013 la 8:07am
SUCCES LA DIFUZARE !

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor