Câte regret și, nu-mi răspund,

Pe câte și pe câți...

Și-n melancolic tot m-afund,

Că nu-mi vorbesc, sunt muți!

 

Și dintre toți și dintre toate,

De cine-am dor, de cine?

De pierduți ani și de palate?!?...

Mi-e dor de ”tu”, de tine!

 

Nu știi prin câte am trecut

Și m-am uzat, m-am ros.

În înger am zburat, căzut

Îs îngenunchiat, pe jos!

 

Aștept să calci din nou, s-apeși

Pe mintea mea din piept,

Prin talpă să-ți simt dor, să-l verși,

De-ți este... Eu te-aștept!

 

Să mă primești în gând ascuns

Să nu mă ard de soare!

De mână să pășim, pătruns,

Chiar dacă doare, doare!

 

De nu-i răspuns de vreun regret

De câți, sau de la câte,

Am simțul cald; sunt un Hamlet,

Cu oase, cranii, rupte!

 

Întind o mână prin frunziș

De-o vară plânsă-n ploi;

Mă prind într-un păienjeniș...

Iar suntem… amândoi!

31.05.2012

Vizualizări: 16

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor