Într-o dimineață, pe când

Într-o bună dimineață, una de sărbătoare, cam la vremea când se roșesc merele, Albă-ca-zăpada se trezi voioasă, își întinse mânuțele până dincolo de plapumă, căscă grațios, cu obișnuitele molfăituri din buzele-i subțirele și se uită somnoroasă în jur după pitici. Se uită pe tavan, se uită după sobă, se uită pe pereți... nimeni! Piticuți, piticuți, haideți la mama că nu vă face nimic... azi! rânji ea, în timp ce-și privea unghiuțele proaspăt manichiurizate și lăcuite. Nimic!

Se dădu jos din pat cu oarecare efort , căci lanțurile, cu care bietele creaturi miniaturale iși imaginaseră că o stabilizează, erau cam ruginite și amenințau să zgârie pielea ei fină scăldată în lapte de mac și uscată cu praf de trandafiri. De export. Trecând pe lângă oglinda cea nouă, își lăsă destul timp să-și admire nurii evidențiați pe alocuri cu poțiuni magice astrale. Le pregătea ea însăși, după o rețetă străveche, furată de prin ceva cărți de la bibioteca municipală, cărți pe care uitase, elegant, să le returneze. În acest moment, Albă-ca-zăpada își calculă pe degete minutele și realiză că trecuseră ore bune de când se dădea în oglindă, iar piticii...nicăieri. Măsură paturile, le așternu, făcu ceva de mâncare, ba chiar se apucă de șters praful printre scândurile frumos aliniate și etichetate, de la 1 la 8... la 8? Păi nu sunt 7 pitici în poveste? Albă-ca-zăpada simți că o ia cu leșin. Își trăise toată viața în minciună! Crezuse cu tărie în perfecțiunea cifrei și de fapt... de fapt, ea era o... incompletă! Îi lipsea un pitic! Stupoare!

Toți purtătorii de cornițe din lume și de dedesubt adunați laolaltă și tot nu puteau întrece țunamiul de înjurături, vaiete și blesteme ce-a urmat...

Piticii gemeau, strânși unul în altul, ca un buchet hidos de mărăcini cu picioare, în răcoarea beciului. Domnesc. Nu le trebuia nici apă, nici somn, nici ciocolată, hrana semizeilor.

Abia după câteva săptămâni bune, timp în care Albă-ca-zăpada se calmase, devenise o soție și o mamă exemplară, scria și la revistă poeme romantice cu trandafirași, abia atunci piticii s-au desfăcut din strânsoare și, așa nespălați și plini de sânge cu iz amniotic, s-au pus la sfat.

- Pe rug cu ea! zise unu, mângâindu-și patern barba albastră.

- Dragul meu, zise milosul grupului, e doar o fetiță speriată, se joacă și ea!

- La spânzurătoare! mai strigară 3, mai micuți, ce-i drept...

Tocmai atunci, Albă-ca-zăpada, gospodina, freca podelele în living. Văzu ușa pivniței și-și aminti că pierduse cheile. Oare unde le-a pus, oare unde le-a uitat!?

Ha! Piticul din grădină, cel cu ochelari, care se face că citește o carte.

Ah! Piticul! Și Albă-ca-zăpada se înnegri. Ca o furtună, se repezi la pivniță, scoase ușa din țâțâni cu arătătorul și, cu ochii ieșiți din orbite, gemu:

- AHAAAA!

Afară se-ntunecă.

Vizualizări: 17

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor