într-un strop de viaţă (gânduri personale) (n - (k+6))

Cere poetul mai multă atenţie decât un puf de vrabie ce se roteşte în lumina amiezii? Nu cere şi nici nu trebuie să-i acordaţi. E acolo unic în felul lui şi totuşi atât de comun… Dacă vă cere, spuneţi că sunteţi plecaţi undeva, la scuturarea unui tei sau la botezarea unei străzi cu numele unui paznic de far care-şi scrie jurnalul în fiecare dimineaţă devreme cu ceea ce-i spun stelele despre vapoarele care aşteaptă la radă sau vin spre dane acolo sus. Noaptea, veghează navele din faţa sufletului său cu sufletul său şi scrie pe razele luceferilor sau pe stropii ploii cântecele singuratice ale marinarilor. Dacă nu vă crede, nu-i nimic. Lăsaţi-l să înveţe modestia picurilor ploii. E toamnă iar.
__

O secundă eu, o secundă moartea, ne întrecem aproape frăţeşte. Spun aproape pentru că dac-aş rata clipa mea, ea ar câştiga nu o clipă, totul şi încă nu vreau s-o las.
__

Viaţa demnă ar trebui predată din grădiniţă până la moarte – dac-ar fi atâta şcoală, atâta dorinţă de a fi corectat…
__

Cuvintele sunt muţenii ale noastre ce încarcă hârtia aproape ca în negativ pragurile şi pervazurile, şi acoperişurile, şi cărarea până la poartă şi de acolo mai departe ninsoarea, căutând suflete sau doar un loc unde să se aştearnă.
__

Destinul – un drum care ştie unde trebuie să merg – aşa se spune –, dar e orb ca să decid singură.
__

Dragostea ca şi viaţa – un carusel în care aproape fiecare dintre noi merge cât poate să reziste din cât poate să plătească.
__

Nu există haiducie, proteste masive ale populaţiei, fără să existe nedreptate socială.
__

Înţelepciunea luminează frunţile, ochii şi sufletele – sălbăticia, colţii şi pumnii.
__

Ne naştem pentru a experimenta înflorirea, coacerea, risipirea.
__

Speranţa – aripile ce văd ferestre prin orice beznă, orice zid.
__

A fi? – Eeh, în întrebarea asta încap totul şi ne-totul ca-ntr-un răsărit fără margini.
__

Lacrimile – ploile care nu mai încap în cerurile din suflet.
__

Chipul celui aşteptat – zorii care alungă noaptea şi îţi ating fruntea, tâmpla, ochii cald.
__

Cuvântul – un ciripit, un bâzâit, un scâncet, un strigăt, o adiere…, o petală, o frunză, un strop, o rază, o frântură de mişcare în jurul unei mişcări mai mari, aceasta în jurul alteia… o desfacere din coaja ce-a împiedicat sau doar a protejat mult timp rostirea.
__

Sufletele – corzi muzicale, mai vii, mai moi, la care cântă suferinţa, fericirea şi tăcerea.
__

Sentimentele frumoase – cel mai bun, cel mai frumos dar făcut de existenţă oamenilor. Poezia, arta – lumea în care le lăsăm să trăiască dincolo de fiinţa noastră trecătoare.
__

Neatenţia – principalul nostru punct slab şi, în consecinţă, foarte costisitor.
__

Suntem mai tineri decât părinţii noştri şi trebuie să avem mai mult curaj, mai multă înţelegere decât străinii…
__

Trecutul – oglinda în care ne vedem cunoscuţi. Viitorul – oglinda prin care păşim înainte să se facă lumină.
__

O dragoste dorită şi netransferată în animalic e un liman al tău pe care nu-l împarţi uneori nici măcar cu lutul tău.
__

Contează dacă ai fost bogat sau lihnit când ai murit? Contează: te vor înjura viermii şi bacteriile că eşti prea acid sau prea slăbănog şi, desigur, urmaşii dacă sunt profitori, dacă nu le-ai lăsat destul/nimic.
__

Dacă spui zilnic plec, nu pot decât să te consider plecat. La ce mi-ar folosi să cred că vei fi şi mâine cu mine?
__

Trecem cum vagoanele unui tren uriaş, oprind ici şi colo, reparabili când şi când, visători un infinit plus un infinit, pragmatici, sceptici ori timizi, cu burţile îngroşate de grăsime sau sculptaţi, în haine scumpe şi aromaţi fin ori sărmani de veacuri şi ele de altele, învăţaţi sau doar cu posibilităţi… Trecem … Destinaţia? O ştim toţi, dar nu! Mai facem o cursă şi încă una, şi…
__

Dragostea începe şi se termină în creier.
__

Să stăpâneşti lumile din creier – asta da atribuţie a existenţei raţionale…
__

Sacrificăm fără milă şi umilim semeni şi nesemeni şi ne numim creaţia lui Dumnezeu. Dacă nu ne semăna speranţa asta, trebuie să fi fost un creator cu preponderenţă de existenţe sălbatice.
__

Mergea pe drum un visător şi timpul mergea înainte, şi zarea mergea în felul ei rotitor, şi toate trăiau şi netrăiau în felul lor, mai cântând, mai strigând, mai plângând, mai licărind, mai tăcând, şi el le punea nume şi ele trăiau şi netrăiau prin numele acelea şi indiferente la ele, şi uneori îi spuneau poetul, alteori, părere.
__

Podeaua e nesigură oriunde pe planeta asta. De aceea, prefer să stau la etaj!
__

Emotiv (afectiv) – raţional, de o viaţă le ţin pe cântar; ba nu, ele m-au ţinut ca mâinile unui păpuşar până când am realizat că nu faci niciodată depresii în raţional, ci în emotiv (afectiv), din cauza emotivului (afectivului). Stimulând raţionalul care e acolo ca să ne ducă de mână prin orice anotimp, prin zi sau noapte, suferinţa psihică e mai mică şi nici nu se pierde latura noastră poetică.
__

Dorinţa de a fi frumoşi corectându-ne constant defectele fizice ţine de nevoia de a fi perfecţi şi e sănătoasă atâta timp cât nu costă peste posibilităţile noastre de existenţă şi nu face din noi clovni sau, mai rău, monştri.
__

Nu e dragoste mai mare decât aceea care te-a cuprins ca pe un năuc o zi de primăvară şi din care n-ai mai simţit nevoia să ieşi niciodată.
__

Ca o pădure sufletele umplu fila clipelor – o pădure de ieri, de azi, de vis prin care trăim, în care trăim un singur suflet.
__

Decât să laşi să moară de foame, de sete, de frig, de boală, de singurătate, nu e mai înţelept să nu laşi să se nască? Ne înmulţim întâmplător şi trăim din ce în ce mai barbar.
__

Cine iubeşte are imaginaţia bogată.
__

Fii atât de bogat cât să-ţi permiţi să trăieşti modest fără griji toată viaţa.
__

Fraţii – ramuri cu aceeaşi sevă, dacă între timp nu s-a efectuat vreo altoire…
__

Banul înrobeşte minţile lacome şi-şi râde de ele uneori foarte dur.
__

Sărăcia, foamea, nesiguranţa socială duc oamenii la sălbăticie şi ruină (de care nu vor scăpa nici bogaţii).
__

Ca să fii bun trebuie să fi fost şi înainte… Când eşti sălbatic, dai drumul animalului nebun (hăituit) din tine.
__

Monştrii care se transformă în prinţi buni şi frumoşi sunt numai acolo, în poveşti.
__

Un suflet strâmb se poate îndrepta prin iubire, multe însă doar atunci…
__

Pauperitatea unui popor arată lăcomia sau/şi incompetenţa celor care-i conduc destinul.
__

Uitarea e batista pe care o flutur spre cel care nu mă merită, pentru a şterge tot ce am construit acolo iubind, deşi uneori pare că e nevoie de un balot de batiste, imens…
__

Te hrăneşti cu poezie, te hrăneşti cu fantasme, dar cum le cer sufletele…
__

Iluzii? Întrebaţi de oameni – sunt cei mai mari fabricanţi, vânzători şi consumatori.
__

Omul cumpătat sfinţeşte pământul, cel lacom e cum omida, cum lăcusta.
__

Cu cât iubeşti mai mult, te îndepărtezi de lut – această dumnezeire a sufletelor, această ardere în afara trecătorului.
__

Raţiunea fără afectiv e un calculator. Afectivul fără raţiune, o femeie prea năucă fără un bărbat cu capul pe umeri şi picioarele pe pământ.
__

Fără poveşti, religiile, ca şi turismul, ar fi întreprinderi foarte puţin profitabile.
__

Peregrini suntem cu toţii în căutarea destinului, a unui suflet, a unei iluzii, a unui land al nemuririi.
__

Nu e loc de luturi unde sufletele îşi clădesc lumi pure de poezie, nu e scară, nu e poartă, doar o fântână fără piatră şi o cană de aer cu care însetaţii sorb uimirea.
__

Eu te iubesc mai presus de viaţă şi o atingere de suflet pe tâmplă, atât – auzi cum sună, multiplicată, în infinit?… Cuvinte – rezonanţe de câte ori mute. Te iubesc, atât.
__

Creierele sunt arbori cu tulpini şi rădăcini mişcătoare. Florile lor, frunzele lor răsfoitoare de la „a” la „z”, de la inimă la infinit…
__

Doi fac unul, apoi învaţă împărţirea, scăderea.
__

Numerele mici hrănesc numerele mari… şi ce foame, Doamne, ce foame, dar şi, uneori, ce buluceală, ce dorinţă de sacrificiu…
__

Să atingi un suflet de poet… Eh, pentru asta, visătorule, trebuie să mănânci ani la rând şi la rândul următor, şi încă, din acelaşi blid de aer cu soarele şi teii, şi ploile, să vorbeşti, obligatoriu, limbile păsărilor şi ale fluturilor, şi ale florilor, ierbii şi apei. Să poţi să mergi într-un şotron al vieţii cu căsuţe infinite fără să ştii unde sunt liniile şi să nu greşeşti mult, pentru că nu poţi să greşeşti mult când drumul e acolo în suflet. Şi chiar atunci, atingi numai poezia-i şi nu trebuie să existe mirare – sufletul poetului e vibraţii cum lacurile şi râurile, şi mările ce vin spre oameni părere, părere…
__

Distanţa dintre două suflete unul e infinitul – în afară.
__

Cel mai important lucru din lume pentru oameni este satisfacerea egoului.
__

Fiecare fiinţă lasă în viaţa noastră o tăcere aparte. Suma existenţei noastre e aşezarea cu tăceri şi rostiri în curgerea imperceptibilă a infinitului.
__

Niciun munte nu e greu de urcat când ştii că acolo sus ţi se poate împlini un ţel vital.
__

Nu ţine cont de viaţă cine nu ţine cont de Natură,.
__

Ce e un suflet care te iubeşte decât un călător cu o lampă arzând şi când e soare? Un nebun – ţine cerul pe tâmple aşa ca nişte plete azurii din care începe uneori să plouă şi cad lacrimi, dar numai de fericire sau de dor. Ce e o inimă care te poartă decât o felicitare prin care infinitul spune lumii La mulţi ani! şi când nu e niciun motiv să spună? Ce e golul prin care mâinile vor să atingă uneori ştiutul care n-a mai ajuns? Ce e lumina care scaldă obrazul când scrii de dor?…
__

Mulţi oameni văd în iubire un mod de a trăi răsfăţuri, extazuri, sentimentul de burtă plină. Iubirea e o chemare, un arbore care înfloreşte numai – parfumul său înnebuneşte minţile şi face sufletele să zboare, e poezie şi poezia se scrie cu cerneluri, cu sânge, cu lacrimi. Se poate scrie cu orice, da, dar nu e niciodată forma şi materia scrisului – e absolutul, neatingerea.
__

Nu e mai aproape decât sufletele, năucele, de-o viaţă de mână, de-o eternitate şi două boabe de rouă – o poezie care-i irită uneori pe oameni şi chiar pe acarienii care ţes în felul lor de creatori corzile infinitului. Nu e durere şi nu bat clopote, numai frunzele arborilor încep să se legene sonor, dar numai pentru a speria tristeţile – se adună pe ramuri ca un fel de mâzgă din care cresc, fluorescente, ciupercile vrăjitoarelor care fură visul. Ajunge însă o trecere a mâinilor noastre unite peste creştetele arborilor şi tânguirea lor tace. Se desprind apoi cum pufii de omături şi se risipesc printre paşii oamenilor şi câinilor, şi mâţelor, pe caroseriile maşinilor adormite sau alergând. Se face toamnă şi în ochii noştri, se fac zări, se aud piţigoi şi mergem suflete de mână până-n visul următor şi înapoi, apoi ne numim albi şi din tâmplele noastre curge timpul.
__

Nu poţi bea din două căni (cu gura) în acelaşi timp, nu poţi merge alături de două azi, nu poţi atinge două tâmple cu acelaşi ochi, nu poţi…
__

Sunt poetul orb şi nu caut, nu ating, nu privesc, rostesc infinitul într-un azi fără formă, fără sunet, fără înălţime, fără lăţime, doar cerneala unui suflet visător…
__

Contează că trăieşti, chiar contează – ai şansa, posibilitatea să înveţi eternitatea.
__

Nu poţi nega trecutul, ci doar să închizi ochii la el, să-i întorci spatele.
__

E-atâta nămol în lumea asta de oameni că te întrebi cum de mai sunt reumatisme…
__

Unii oameni au conştiinţă, alţii îşi lustruiesc temporar conştiinţa (de ruşine sau dă bine), alţii nu mai lustruiesc (nu mai e necesară), alţii n-au (se poate şi fără!).
__

Banul strâns cu lăcomie astupă pe rând alveolele sufletului, făcând din fiinţe roboţi de colectat şi apărat valoare materială.
__

Nu toţi stăpânii sunt stăpâni, nici toate slugile slugi.
__

Răbdarea – un ocean care-şi ţine apele între maluri.
__

Cât poate să rămână fermă demnitatea unei fiinţe când existenţa sa este biciuită continuu de nedreptăţi, de neputinţe? Câţi dintre oameni îşi vor fi punând întrebarea aceasta şi de ce?
__

Sclavii sunt oameni care-şi pierd progresiv dreptul de a fi oameni.
__

Sclavul nu e cel care trudeşte ca un animal pentru stăpânul său, ci oglinda câinoşeniei acestuia.
__

Cu cât abureşti creierele mai mult, cu atât reuşeşti să le domini. Cum ştiu asta cei care înşală, controlează…
__

Dragostea mare, sinceră sfârşeşte în faţa animalismului carnalului, devenind un mecanism de dependenţe de plăceri, de gelozii, de ură.
__

Nu singurătatea e grea – nu atât cât ai cu ce să trăieşti şi eşti pe picioarele tale –, nevoia, dependenţa de a exista prin altul, pentru altul, alături de altul decât propriul tu.
__

O iubire cu adevărat mare nu poate să fie decât mare. E ca universurile, ca timpul, pur şi simplu e, fără margini.
__

Fiecare întâmplare deosebită are în sine suflete mari, fiecare ploaie şi ninsoare atomii fără de care n-ar fi fost posibilă nicio mirare, nicio întâmplare.
__

Măsura reală a dimensiunii umane e banul cât acesta cumpără viaţa.
__

Tiparele sunt făcute ca să fie evitate.
__

Nu contează cât ai reuşit să acumulezi de-a lungul vieţii, ci cât ai dăruit din sufletul, din puterile tale fără să aştepţi recunoştinţă.
__

Sufletul nu ţi-l poate lua nimeni în afară de moarte şi nici nu ţi-l poate da.
__

Unde e judecată puţină e întunecare multă.
__

Fiecare suflet cu lutul său. Fiecare minte cu cărţile sale citite, cu cărţile sale zidite şi cărţile care au căpătat zbor.
__

Nu e dragoste ce strigăm, un nor dintr-o lume fără bani, fără făţărnicie, fără ură şi durere s-a oprit în creştetele noastre şi plouă răsărituri pentru versul când ne atingem tâmplele şi mâinile ne strângem cum n-ar mai conta altceva o clipă, două,…, n – 1.
__

Nivelul scăzut de civilizaţie şi de viaţă al unui popor cu resurse naturale arată nivelul scăzut de civilizaţie, de înţelepciune şi de suflet al conducătorilor săi.
__

Nu merită să plângi ce nu merită. E pierdere de viaţă, de suflet.
__

O femeie uşoară ajunsă în rang înalt e tot uşoară.
__

Când nu ai loc printre cei mici, ai loc printre cei mari. Când nu ai loc niciunde, te întorci în tine…
__

Un câine poate să aibă mai mult suflet şi mai bun decât un om. Oamenii au, câţi, de câte ori, suflete mai rele decât câinii răi...
__

Nu poţi pierde ce n-ai avut, nu poţi dărui ce nu se vrea primit, nu poţi aştepta ce nu va exista, nu poţi fi într-un suflet ca într-un hotel sau azil decât dacă eşti un călător…
__

Dorinţa mare de câştig, de afirmare e vecină cu nebunia şi poate deveni nebunia, dacă nu e înţelepciune.
__

Mai există sentiment frumos, curat în lumea asta de programaţi să câştige, să domine, să piar(d)ă? Mai e omenie, mai e suflet bun sau ar trebui să ne retrogradăm toţi la nivelul de animale de junglă?
__

Copiii omului sunt fiii (fiicele), casa, dorinţele şi ambiţiile sale, fraţii, părinţii, casa bătrână, strada, satul, oraşul... ţara. Urmaşii omului sunt fiii (fiicele), copiii lor, copiii copiilor lor…, casa, strada, satul, oraşul, ţara, visurile, neputinţele sale, ale lor cu toate ale lor...
__

Când imobila eternitate s-a trezit, totu-i a început să se transforme pentru a se întoarce continuu la ea.
__

Necazurile – chili-ul de multe ori foarte mătrăgunos al vieţii! Ceva neclar – mulţi dintre noi le căutăm cu lumânarea!
__

Ţara arde şi Gheorghe îşi bate câinele pentru că răspundea singur la telefon!
__

Trăieşte confortabil cine se gândeşte mai puţin la sine.
_

Nu se poate să amesteci lut cu suflet şi să nu iasă uitare.
_

Raţiunea – încercarea naturii de a pune ordine în hazard.
_

Investim în urmaşi sufletul şi existenţa pentru că sunt nişte inşi simpatici care au venit în viaţa noastră iubind, să-i iubim.
_

Nu contează ce culoare ai, ci cât suflet, câtă omenie încap înăuntru-i.
_

Îmbătrâneşti atunci când te gândeşti mai puţin la ce spun semenii despre tine. Eşti bătrân de tot când oglinda nu-ţi mai cere chipul.
_

Nu e nicio iluzie – de un capăt trage viaţa, de celălalt neviaţa. E datoria, e dreptul meu să aleg în fiecare minut unde stau pe această coardă.
_

Compozitorul, cum pictorul, cum poetul, cum pasărea, cum vântul, cum gâza, desprinde fibre din sufletul infinitului şi le face să vibreze prin sufletul propriu.
_

Suntem ecourile umbrelor noastre.
_

Dragostea e ca primăvara în lut. Îl face să înflorească, să reînflorească din putregaiurile rămase.
_

Nu e inimă în piepturile celor care sărăcesc semenii – foarfeci, maxilare…
_

Cu cât mai mulţi oameni, cu atât mai mulţi pierduţi, defavorizaţi.
_

Politica – un iarmaroc unde negustorii vând şi cumpără suflete.
_

Popoarele – fluvii, mase de suflete mai repezi, mai molcome, mai limpezi, mai mâloase, mai muzicale, mai tăcute ce-şi au originea în necuprins, spre necuprins tinzând...
_

Cât costă viaţa unui om? Sus ori jos? m-au întrebat….
_

Singurătatea sufletelor noastre de oameni o strigă stelelor în fiecare noapte câinii.
_

Viaţa e un miracol încă repetitiv, nu o masă de poker, nu o afacere, e poem uneori trist, un joc de talere al Naturii încă favorabil fiindului.
_

Du-i carte bună sărmanului, e necesară existenţei, existenţei demne, dar înainte de a o întinde, uită-te dacă are ce mânca, dacă mâinile şi picioarele, şi casa nu-i sunt îngheţate.
_

Natura transformă inertul în viu şi invers.
_

Ţi-am dat sufletul când ai plecat. Abia acum înţeleg de ce-mi e aşa frig…
_

O iubire mare nu trebuie amestecată cu o existenţă mică.
_

La suflet se poate ajunge doar cu sufletul şi se poate rămâne acolo dacă acesta cere, altfel suflă vântul a pustie prin bărăganuri.
_

Prin arborii dezbrăcaţi, pe lângă ziduri şuieră a bocet iarna – n-o ia nimeni în casă nici iarna asta!
_

Cât are dreptul să aleagă, poporul poartă responsabilitatea alegerilor sale. Când nu mai are, poartă vina că acceptă să nu mai aibă.
_

Ca să înţelegi şi pe această bază să protejezi ce a creat Natura în milioane de ani, ar trebui să fii la rândul tău un creator foarte avansat, un suflet vizionar – un suflet vultur-gâză care vede de sus şi de foarte aproape totul –, bun, înţelept.
_

Dacă le permiţi, risipitorii te îndatorează pe mii de ani.
_

Vreme vine, vreme trece, cine are risipeşte, înmulţeşte, dacă mai ajunge, cine nu, înghite în sec şi aleargă cu ochii, cu urechea speranţa pe care o aruncă jonglerii când din dreapta, când din stânga, când din faţă, când din spate.
_

Să fii şi sărac şi neinspirat e prea mult într-o lume în care banul cumpără şi vinde. Propun să se ia una dintre ele şi să se treacă la contul celor care au determinat sărăcirea…
_

Bogatului caviarul, săracului meiul.
_

Cu grijă, suflet năuc. Ninge durerile şi visurile celor fără strigăt, fără văz. E păcat să atingi.
_

Vizualizări: 154

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Mariana Fulger pe Octombrie 7, 2011 la 12:14pm

Pot fi postate pe alte site-uri, bloguri doar respectându-mi-se drepturile de autor, adică precizarea autorului (Mariana Fulger) obligatoriu. Nu permit modificarea lor, vinderea în format digital sau publicarea lor pe hârtie fără acordul meu scris şi semnat. Mulţumesc frumos pentru lectură şi respectarea drepturilor de autor.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor