Nu mă striga din toamnă!
sunt prinsă în jocul frunzelor
de aramă
şi fascinată plâng – culorile amurgului –
o! n-am să mă opresc s-ascult
tânguirea şoaptelor venind din crâng
ce prefăcute-n zâmbet
în jocul nostru se strecoară...

...ştiu...e seară...
şi poate ultima – din jocul frunzelor
de aramă
o, cerule!
se clatină o lume în ochii tăi...
şi-n stinsele văpăi
nici urmă de tristeţe
doar nebunia senină a sfârşitului
în care
culorile amurgului...tăcut sângerează...

...zadarnică chemare!
în spatele porţilor albastre
nici un gând nu răzbate, nici o şoaptă...
nu mă striga din toamnă
nu-mi întrerupe jocul...
ard clipele cu străluciri de-aramă
şi visul cel din urmă
se deschide
risipindu-şi floarea rară
în umbra înserării – ce-şi aşterne vălul
peste pasu-mi obosit
obosit...
din ciclul [poeme becartiene]

Vizualizări: 13

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor