sunt eu, îi spun iubitei mele, sunt eu,
venit pasăre să cânt
sub aripile fluturilor despre care se spune
că nici nu ar fi fluturi.

cu mult, cu foarte mult timp in urmă
au coborât trei stele din cer.
apoi au mai coborât trei stele din cer.
şi alte trei stele.
şi alte trei stele.
şi alte trei stele.
apoi o mie de stele au coborât din cer,
fiecare mie aducand cu sine o altă mie,
care mie a adus o mie de stele,
până nu au mai avut stelele loc pe pământ.

atunci s-a dus Pământul la Cer şi i-a zis lui Dumnezeu:
ce fac Doamne, că au venit toate stelele pe pământ;
pământ sunt Doamne, pământ. nu am loc de atâtea stele să respir.
nici să curg printre munţi nu am loc.
nu am loc să fiu grădină,
nici lup nu mai am loc,
nici noapte, nici zi, nici floare, nici frunză,
nu mai am loc de nimic.
de stele nu mai am loc, să respir.

atunci Dumnezeu a chemat pe Dumnezeul stelelor,
care era mai mic decât Dumnezeul Dumnezeilor, şi i-a spus:
de mâine nu veţi mai fi stele decât în jurul primăverii mele.
decât în jurul primăverii mele veţi străluci
ca nişte stele.
pe pământ vă veţi face fluturi
să înverzească iarba, să curgă lacrimile stăncilor
din munte în mare,
să fie zi, să fie noapte, să fie inimi la subţioara voastră de fluturi.
şi aşa a fost!

sunt eu, îi spun iubitei mele, sunt eu,
venit pasăre să te cânt
sub aripile fluturilor despre care se spune
că nici nu ar fi fluturi.

Vizualizări: 29

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor