sunt eu, îi spun iubitei mele, sunt eu,
venit pasăre să cânt
sub aripile fluturilor despre care se spune
că nici nu ar fi fluturi.
cu mult, cu foarte mult timp in urmă
stelele au coborat pe pamant
invadand lumina cu urmele lor de stele,
pana nu au mai avut loc pe intinderea rotunda
a planetei inca albastre.

intinderea devenise grea si apasatoare
de atatea stele.
atat de grea,
incat Pamantul a mers la Cer si a zis:
ce fac Doamne, că au venit toate stelele pe pământ;
pământ sunt Doamne,
pământ.
nu am loc de atâtea stele să respir.
nici să curg printre munţi nu am loc.
nu am loc să fiu grădină.
nici lup nu mai am loc,
nici noapte, nici zi, nici floare, nici frunză.
nu mai am loc de nimic.
atunci Dumnezeu a chemat zeul stelelor
şi i-a spus:
de mâine nu veţi mai fi stele decât în jurul primăverii mele.
in linistea mea veţi străluci noaptea cu lumini de stele.
pe pământ vă veţi face fluturi
să înverzească iarba, să curgă lacrimile stăncilor
din munte în mare,
să fie zi, să fie noapte, să fie inimi la subţioara voastră de fluturi.
şi aşa a fost!
sunt eu, îi spun iubitei mele, sunt eu,
venit pasăre să te cânt
sub aripile fluturilor despre care se spune
că nici nu ar fi fluturi…

Vizualizări: 15

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor