- Mai sângerează rana sub omoplatul clipei

Tivind cu întuneric luminile aripei,

Dar spune-mi cui îi pasă? Proscrisului dintâi?

Chiar de-ai fi tu acela, ţi-aş cere să rămâi

 

Că nu mă tem de noaptea ce-așază între noi

Perdele de penumbre, pe umerii mei goi,

Doar mâna ta, când trece făcându-şi cuib pe sân,

Mă face să-nving moartea, îmi cere să rămân.

 

Să pot ţi-aş spune unde mă locuieşti, dar vezi,

Nici nu găsesc cuvinte şi-oricum n-ai să mă crezi

Că prin furtuna lumii eşti singurul liman

Spre care-alerg pe podul destinului, Ioan.

 

- Mi-e inima un templu prin care umbli goală

Cu aripile ude, iar pașii tăi pe coală

Dansează prin cuvinte ce nu s-au spus nicicând,

Ești începutul lumii și ultimul meu gând,

 

Iar nopțile cu tine le-adun și le măsor,

Pe catifeaua pielii alunec și cobor

De parcă mi-ar ajunge vreodată tot ce-am scris,

Când nu te am, iubito, sunt singur și proscris.

 

Am adormit cu fruntea pe sânul mic și tainic,

Ascunși printre stamine ne-am posedat năvalnic

Pân-a-nflorit sub rouă pădurea și poiana,

Când tu mi-ai scris destinul, pe suflet, Liliana.

 

Liliana Trif & Ioan Grigoraș 

Vizualizări: 23

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor