RECUPERAREA

 

O după amiază fiebinte. de vară. În sala de aşteptare a autogării ,zgomotul părea că nu se mai termină.. O tânără doamnă,  ţinând de mână un puşti , se opri în lângă  unul din  scaune,spunând-i puştiului: Robert, mama te lasă puţin singur, mă întorc foarte repede, aşează-te aici pe scaunul acesta, ai grijă la genţile noastre. Puştiul, să fi avut cinci ani, se uită speriat la mamă

--Mami, dar îmi este frică, fără tine!

 - Uite, mami o roagă pe tanti să aibă grijă de tine până  se  întoarce.

- Doamnă, vă rog mult, intru la toaletă, aveţi puţină grijă de el?

 -, Zâmbind, femeia îi spuse: plecaţi fără grijă, îl supravegez. Melania, acesta era numele ei, sărutând băiatul se îndepărtă grăbită. La toaletă câteva doamne îşi aşteptau rândul. -

 -Peste jumătate de oră pleacă cursa mea, spre Cluj, îmi permiteţi să intru eu acum, nu am depus încă bagajele. Tânăra, se uită întrebătoare spre femeie.

- Şi eu mă grăbesc, nu voi sta mult.

 Aşteptându-şi rândul Melania se gândea că ar fi fost bine să-l fi chemat  pe soţ, să vină după ei cu maşina, dar se gândise la programul lui  încărcat, de la serviciu, aşa că preferă autobuzul. . Puştiul, se aşeză cuminte pe scaun privind disperat parcă, întoarcerea mamei. Într -un colţ un bărbat care asistase la plecarea femeii, se apropie de copil.

 - Robert, eu sunt prietenul tatei, am venit să vă duc cu maşina, acasă. Puştiul ridică ochii, privind mirat la bărbat.

- Dar tati nu este aici e departe, la Cluj, mami  vine imediat.

Femeia în grija căreial Melania lăsase copilul discuta aprins, nefiind atentă.,-

- Uite, Robert tu vii cu mine la maşină, apoi vine şi mama. Lăsăm bagajele în grija doamnei ,,sunt un prieten de familie,, îi spuse el femeii-duc copilul la maşină, uitaţi-vă la bagaje până vine doamna. Spuneţi-i că o aştept afară, în parcare.

 Îl luă pe Robert de mână, fără să aştepte răspunsul femeii. Puştiul, fericit că merge la tati uitase că o aştepta pe mama. Când au ieşit în faţa clădirii, bărbatul îi spuse :Robert, maşina este pe strada cealaltă, te iau în braţe până la maşină. Înşfăcă copilul, şi cu paşi grăbiţi se depărtă. Melania întorcându-se, văzând că Robert nu este, privi disperată la mulţimea grăbită. Femeia  în grija căreia lăsase puştiul, îi  spuse:-

 -A venit prietenul soţului şi a luat băiatul, mi-a lăsat în grijă bagajele d-voastră.!

- Ce fel de bărbat? Eu nu aşteptam pe nimeni, unde au plecat?

- Se pare că la parcarea din faţa gării, nu mi-a spus mai multe.

Melania privea prosteşte. Nu înţelegea nimic din ce-i spuse femeia. Unde, încotro au luat-o?

. Dar poate este chiar prietenul soţului, doamnă, nu vă speriaţi.

. Melania nu răspunse, luă genţile şi ieşi în faţa clădirii, acolo unde spera să-l găsească pe Robert.

-Unde este băiatul meu? se adresă unui necunoscut.

Ce băiat doamnă, despre ce vorbiţi? Un băiat, ba nu, un băieţel de cinci ani, avea un tricou verde. Nu aţi văzut? Nu l-aţi văzut pe băieţelul meu? . Cine trecea pe lângă ea, nu se dumirea ce doreşte femeia. Pe  terenul  din  parcare,întrebă, din nou:

- Domnule, nu aţi văzut un băieţel cu un tricou verde?

- Doamnă am văzut o grămadă de băieţei, cu tricouri de toate culorile, explcaţi-mi doamnă, ce se petrece aici? Cel care i se adresă era poliţist.

- Mai bine doamnă, veniţi cu mine la secţiea de poliţie sunteţi foarte agitată. Urcaţi în maşină. Cu cele două genţi în mână, Melania urcă plângând în maşină.

- Lăsaţi-mă să dau telefon soţului. Bărbatul îi întinse telefonul-poftiţi doamnă, daţi telefon de pe telefonul meu.. După ce termină de vorbit, bărbatul îi spuse.  Cum i-aţi explicat soţului, tot astfel , acum, aşezaţi-vă şi scrieţi ce s-a întâmplat. Nu uitaţi nimic. Melania ieşi din poliţie, se duse în oraş, se uită la copiii din parc, întrebă pe copii, de băiatul ei. Cui să-i pese de un copil străin de zonă. Peste ceva timp sosi tatăl copilului. Era năucit de veste, năucit de căldură, de viteza cu care plecase la drum după telefonul soţiei..

- Nu înţeleg Melania de ce ai lăsat copilul singur, de ce nu l-ai luat cu tine la toaletă. Melania nu avea răspuns la întrebare.

- Să merg şi eu la poliţie să întreb când vor începe căutarea. Nu ştiu de ce nu mai chemat să vin la gară, să vă iau? Să plecăm acasă să anunţăm şi la noi dispariţia băiatului.

- Stai puţin, mă întorc în sala de aşteptare, poate mai găsesc femeia lângă care am lăsat copilul. S-au dus amândoi

-. Ea este, femeia, ea l-a văzut pe bărbatul care s-a dat  drept prietenul tău.

 - Un bărbat, cam de patruzeci- cincizeci , de ani, destul de bine îmbrăcat, cât am reţinut eu, zise femeia. În nici un caz nu este un hoţ, nu a luat genţile voastre, doamnă!

- Ai dreptate, mai bine lua genţile, ar fi fost mai bine dacă era un hoţ, poliţia l-ar găsi mai uşor. Au trecut două săptămâni, Melania se îmbolnvi de durere- gândurile o asaltau punându-i parcă în faţă ,diverse situaţii în care s-ar afla copilul-poate moare de foame, poate îi este frig, poate este speriat, poate, poate!  Poate,  Dumnezeu îl va trimite acasă, se ruga ea.. Ascultând-o, Theodor  îi continua gândul- poate a murit, poate zace în vreo pădure .. Trânti de pământ dosarul ce-l avea în mână.

- Taci Melania, nu mai rezist şi la suferinţa ta! În casa lor pătrunse disperarea, nenorocirea. În acest timp Tudor, bărbatul ce răpise copilul, se întreba , ce urmează, din nou închisoarea? În ziua în care a luat copilul fusese eliberat din închisoare. Era în libertate după trei ani de închisoare pe care a făcut-o, fără să fie vinovat. Soţia îl părăsise, copii nu avea, se simţea singur, disperarea îl copleşea.

- Nici nu aş merge acasă, de ce să mă mai duc, să-mi amintesc de perioada în care eram un om normal, fericit!?

Acolo în sala de aşteptarea auzi fără să dorească în mod special, discuţia mamei cu băiatul.

-Aş fi putut avea eu un copil ca acesta, să fiu liniştit, să duc o viaţă normală. Şi unde am ajuns? O să caut dreptatea, poate mi se oferă şi mie o şansă. Dar acum s-a terminat, dacă voi face închisoare, o voi face pentru că o merit.

Să ne întoarcem la momentul răpirii copilului. Micuţul, la început, acolo în braţele bărbatului stătu cuminte aşteptând nerăbdător să-l vadă pe tati. Dar bărbatul chemă un taxi.  --până la gară, te rog, îi spuse el şoferului.

 - Dar nu mergem la tata, întrebă Robert.?

 - Ba, da a sosit cu trenul, mergem la gară. Copilul începu să plângă, simţea că se întâmplă ceva. Şoferul de pe taxiu se întoarse privind mirat la cei doi. Nu-ţi face griji, îi spuse şoferului, este obosit, ajungem acuş. Coborâră la gară. Tudor ceru bilete pentru ei amândoi

-. Dar pentru copil aveţi reducere, îi spuse casiera. Lăsaţi aşa, nu am timp să scotocesc după certificatul de naştere. Plecară!

-Dar unde este tata, aţi spus că este la gară.?

- Să nu plângi, copile, uite ajungem imediat. Nu coborî  la staţia de destinaţie, coborî   cu două staţii  mai devreme. Copilul obosit adormi, în braţele lui. Intră în comuna în care coborâ. Unde aş putea să înoptez, îl întrebă pe un cetăţean?

. - Avem hotel, domnule, vedeţi mai spre centru. Cu copilul adormit, cu geanta în cealaltă mână simţea că nu mai rezistă. Intră la hotel, obţinu o cameră, lăsă copilul să doarmă şi ieşi să caute de mâncare. A doua zi, din nou urcă în tren spre o altă direcţie. După cum se vede a învăţat multe acolo în închisoare, încerca să-şi piardă urma. Intr-un sfârşit ajunse la casa lui pustie, unde doar şoarecii mai locuiau.

Vizualizări: 57

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Agafia Dragan pe Noiembrie 30, 2013 la 9:45pm

Am citi cu mare ineres si placere, astept urmarea, Felicitari!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor