Înfig degetu-n cer, că de la mine-ncepe
Și-i simt albastru-n care scald tot, plin de tonuri.
Îl am în lacrimile-mi ce s-au scurs, rămase sterpe
De timpuri ce le-am șters, s-au dus, doar gândul le-are zvonuri.

Înot în pojghița de mare ce-mi dă suflu
Că-nghit la nesfârșit și adieri și vânt năprasnic,
Ce-n valuri au trecut de-un hărăzit, îmi pustiind răsuflu
De care încă-mbujorez, purtat la jinduit de fiecare praznic.

Am cer -lipit pe ochi, în pori de el transpir
Și-i greu fără să-l simt că îmi apasă zboruri-
Ce-l visez veșnic; visul mi-este un neîncetat respir,
Să fiu adânc, mai sus să-mi găsesc oase urme, doruri.

Dar e la fel ca marea, oceanul; stau plutind,
Nu pot s-alunec jos, să mă scufund, himerele mă-mping!
Abisul nu-i al meu, e precum cerul ce l-aș vrea să-l prind
În mâna, ce-n cătușe-o am de mine... și-s văzduh de cer, ce-ating...
27.04.2012

Vizualizări: 14

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor