...prinzându-te în mână îmi arzi

degetele stupefiate îți simt aripile

cum ți se scurg la picioarele mele

cenușă

deodată aud țipătul tău

tunet nelămurit pe cer înspre sud...

totuși vreau să te prind...

deși îmi arde carnea crudă din palmă

cenușa ta

diamante zdrelindu-mi genunchii

aplecați prea devreme să te găsească...

gravitația se agravează

inima imponderabilă încăpățânat

bate încă lungind aiurea întreaga ființă

(El Greco)

până când prin creștet va exploda

ca o picătură de ploaie

trupul o stană

de piatră inima mea

și tu lumina târzie

a unui astru mort mai de mult....!

Vizualizări: 357

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Virginia Moraru pe Iunie 6, 2012 la 7:34pm

  Draga prietene, ai surprins bine si inca intr-un stil poetic deosebit... aceasta vaicareala a romanului...

  Iubirea are nevoe si de trup si de suflet dar  nu separate... Cand v-om intelege aceasta si v-om reusi sa fim totali reciproc unul fata de celalalt, atunci iubirea ne v-a imbratisa daruindu-ne tot ce meritam..., pana atunci ne cautam ...,incurajand diferite relatii (chiar si concomitent) dezbinand intregul din noi insine... Unii zic jumatatea sa, altii zic sufletul pereche. Unii zic vreau sa fiu liber, altii zic nustiu de ce...intrreaba-l pe ala de un an in urma din mine ca acum sunt altul......si tot asa...'' roata morii''...

   Iubirea se amplifica respectand-o, alimentand-o...

   Cum?  Uitandu-ne fiecare in launtricul nostru, facand o curatenie totala... sa lasam doar necesarul pentru prezent... Iubirea ii respinge pe cei lasi si posesivi...

   Mircea, felicitari!  

Comentariu publicat de Ion Burhan pe Mai 30, 2012 la 12:56pm

,, cenuşa ta /diamante diamante zdrelindu-mi genunchii/ aplecaţi prea devreme să te găsescă"-lirica de mare calibru pe care ţi-o recunosc.

O mică obiecţie:paranteza cu El Greco ar putea lipsi căci sugestia e mult prea clară.

Comentariu publicat de Petru Jipa pe Mai 30, 2012 la 11:41am
Un astru mort sclipeste astazi
iar luna rugineste peste iaz,
si scriu cu pumnul de necaz
se cerne cazul Boris printre brazi.

M-am suspendat sa nu ma aiuresc
cenzura se pronunta, eu privesc.
Comentariu publicat de grosu rodica pe Mai 30, 2012 la 11:16am

Foarte simplu. O poezie. Bine zis.Antenele cosmice ale omului, tot timpul receptioneaza din macrocosmos, puterea gravitatiei asupra fiintei umane. Poate stiti sau nu stiti dar perii capului sunt antenele cosmice ale omenirii.Niciodata amintirile nu dispar,ci doar le uiti pe moment sau o perioada de timp. Numai Dumnezeu stie gandul si neimplinirile tale personale. Dragostea,iubirea,intelepciunea,toate sunt arme impotriva uitarii. Cine nu a iubit in taina ,trecandu-i fiorii si la batranete,prin inimioara aceasta pacatoasa care este iubitoare de frumos, gingasie,afectiune,iubire curata si adevarata.Chiar o mica secventa dintr-un film te face  partas la o iubire neimplinita ,la mangaieri de care nu ai avut parte desi ti le-ai fi dorit din partea persoanei ,ce ai incheiat un act de casatorie la starea civila. Felicitari....Stana de piatra  e corpul ca nu avem  ce sa facem inimii........Un lucru bine de stiut . Inima  a fost, este si va fi tanara mereu,pana inepe sa mai bata. Dar ma opresc aici ,sunt multe de spus,metafora , zbuciumul si gravitatia le simte numai inima. Va pup si Doamne ajuta. 

Comentariu publicat de VERONICA OSORHEIAN pe Mai 30, 2012 la 10:01am

Multumiri am citit cu placere

Comentariu publicat de zadic ioana pe Mai 30, 2012 la 9:15am

Citit cu placere.

Comentariu publicat de TIMERMAN DUMITRU pe Mai 30, 2012 la 9:05am

Oricât am vrea de mult, adevăratele iubiri nu pot fi alungate din amintirile noastre.Ele nu vor să moară chiar dacă am găsit o altă iubire, chiar dacă le considerăm niste stele moarte. Eu cred că ele continuă să strălucească în universul nostru interior, chiar dacă noi încercăm să le repudiem...iată, paradoxul unei iubiri "apuse"...

Comentariu publicat de Serban Ecaterina pe Mai 30, 2012 la 8:06am

”gravitația se agravează. inima imponderabilă...bate lungind...întreaga ființă”...In iubire devenim împonderabili nu-i așa? Când se frâng aripile...ne amintim de gravitația pământului, durându-ne căderea, dar totuși reverberațiile ei se mai simt și după -împietrirea- inimii...

Comentariu publicat de Constantin Grecu pe Mai 30, 2012 la 7:53am

Un zbucium de viaţă cu parfum de gingăşie ,îmbracă haina metaforei,încântându-ne inimile!Felicitări!

Comentariu publicat de Lucian Gruia pe Mai 30, 2012 la 7:42am

Flacara iubirii verticala, aripile cazute, zbaterea intre pamant si cer alungeste fiinta, jos, diamnantul cenusii, sus astrul mort, finta impietrita cand dragostea a murit, mai traieste poezia

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor