O POVESTE ÎN LARGUL MĂRII - Hamlet povestit copiilor

              Vîntul suflă din pupa, ţărmurile sunt de acum departe şi ne aflăm în puterea mării. Gata dragii mei, destul cu joaca! Este bine să fim pricepuţi şi atenţi pentru că nu ne avem decît pe noi înşine şi barca în care stăm: orice glumă şi poticnire ne-ar putea costa. Diana, aşează-te lîngă colacul de frîngie – cine ştie cînd o să avem nevoie s-o strîngem sau s-o întindem la repezeală – iar tu Adrian hai mai aproape şi stai jos aici, în dreapta mea. Cum stai acolo, dacă verga s-ar întoarce cu numai cîteva grade ar putea să te lovească. Aşaaa...
             Apropiaţi-vă! Ca să scăpaţi de teamă, aici unde barca pluteşte între nesfîrşirea de deasupra şi cea de dedesubt, o să vă spun o poveste. Prima ieşire pe mare vă va fi mai plăcută şi poate o să ţineţi minte că a fi liber, a fi tu însuţi, a fi om pe Pămînt este o aventură la fel de mare ca şi lupta corăbierului în furtună.
Dacă vă aplecaţi peste marginea carenei o să vedeţi imaginea bărcii noastre oglindită în ape. E o a doua barcă, umbra acesteia.
            Ea pluteşte cu catargul răsturnat, cu velele scufundate în valuri şi cerurile ei sunt adîncimile negre. Furtunile îi sunt tulburări prin nisipuri, rechini şi stele de mare îi animă orizontul.
            Tot astfel sunt oameni care-s doar umbre pe Pămînt. Umbre ale unui gînd, ale unei dorinţe, ale unei credinţe. Umbre ale unui ideal.
             Povestea pe care v-o spun este a unui Prinţ. Hamlet era fiul lui Hamlet – regele Danemarcei. Era o umbră care moştenea o umbră şi o aşa delicată ascendenţă şi alcătuire ne poate face să credem că el era mai degrabă o idee decît un om.
           Ştiţi voi ce-i o idee? E ceva asemănător vîntului. Ceva ce nu poţi atinge şi pipăi, dar totuşi umflă velele – după cum bine vedeţi – şi duce vasul mai departe.
Un astfel de om – idee a fost şi Iisus care şi el era umbra Tatălui pe Pămînt. Iisus şi-a răzbunat Tatăl – uitat şi batjocorit – prin iubire şi viaţă veşnică. El a tăiat nodurile smintelii şi îndoielilor cu tăişul luminos al credinţei, răspîndind iubire.
           Hamlet a aflat că Tatăl său a fost ucis cu ticăloşie şi a ales calea răzbunării crude, reci, calea întunericului şi a morţii spre care a condus destinul trădătorilor, dar şi propria sa poveste.
           Aşadar prinţul Hamlet află că tatăl său a fost ucis. Putem înţelege că Hamlet îşi iubea foarte mult tatăl şi că vestea asta i-a dărîmat lumea. În toţi ceilalţi a început să vadă o şleahtă de uneltitori, de criminali şi răufăcători care se cerea să plătească. Răzbunarea tatălui a devenit misiune şi destin, dar la curtea Danemarcei, acolo unde el trăia, a fi drept nu era deloc un lucru simplu. Ucigaşul era chiar fratele lui Hamlet – tatăl, Claudius, cel care i-a luat nu numai viaţa ci şi soţia – pe Gertrude – şi regatul. Criminalul era rege, soţul mamei, tatăl vitreg al prinţului Hamlet. În astfel de situaţii...
            Ia priviţi ce de nori s-au strîns dintr-o dată deasupra orizontului şi cum şi-au început galopul spre noi. Vîntul suflă de la prova şi vom strînge din vele apoi vom modifica cu cîteva grade cursul spre sud-est pentru ca să nu intrăm cu capul în furtună.
            Te rog Diana coboară tu în carlingă şi adu pelerinele să le avem aproape iar tu Adrian slăbeşte vela centrală şi întoarce axul cu cinci grade. Aşaaa... Să ne pregătim pentru tot ce e mai rău. V-am mai spus că pe mare orice neatenţie şi lipsă de precauţie se plăteşte şi te poate costa mult.
            Aşaaa... Aşadar prinţul Hamlet a hotărît să se răzbune dar ştia că e pe un drum greu pentru că trăia la o curte regală, acolo unde oamenii sunt legaţi între ei prin multe fire subţiri şi transparente. La curtea lui Claudius oamenii erau ca nişte viermi de mătase care-şi făceau unul altuia cocoaşele. Era greu de trecut printre ei pentru că toate firele acestea erau foarte încurcate şi te purtau de la unul la altul pînă cînd îţi pierdeai orice credinţă şi certitudine şi deveneai ca ei: un vierme înfăşurat în neadevăruri.
           Polonius era sforar–şef. Un intrigant pătimaş care a şi ajuns să moară după o perdea – aşa cum a trăit o viaţă – ucis de sabia deşteaptă a lui Hamlet.
Hamlet s-a iubit cu Ofelia, o fată frumoasă pe care viermii-oameni i-au răpit-o cu ajutorul aceloraşi intrigi şi au făcut-o să se sinucidă. Ospăţul morţii a sporit!
            Ca să nu cadă în capcana celorlalţi, ca să se poată depărta de ei şi a face răzbunarea cu putinţă, Hamlet a început să facă pe nebunul. Îşi juca prinţul atît de bine nebunia, încît el însuşi nu mai ştia dacă-i sănătos ori bolnav.
            Ajutat de o trupă de actori, Hamlet a pus în scenă în faţa întregii curţi regale o piesă care întruchipa tocmai uciderea tatălui său. În acest fel toţi au aflat că vinovaţii erau chiar capetele regeşti şi că Hamlet ştie toată povestea. Despre actori Hamlet spunea că: „ei sunt rezumatul şi cronica prescurtată a vremurilor; mai bine să ai un epitaf prost după moarte, decît să te vorbească dumnealor de rău cît eşti în viaţă”. Prinţul avea mare încredere în actori şi în teatru – pentru el acestea însemnau viaţă şi adevăr şi aşa ar fi trebuit să rămînă lucrurile.
            După ce ucigaşii şi uneltitorii au fost cunoscuţi astfel, ei şi-au adunat puterile pentru a-l răpune pe Hamlet. De adevăr trebuia să scape curtea din Elsinore. De adevăr, de viaţă şi de Hamlet.
            Norii sunt de acum deasupra noastră dar nu vă faceţi griji; după cum se mişcă şi după cum bate vîntul vom ieşi cu bine de sub ei. Aşaaa...
            Regele aranjează astfel lucrurile încît Laert – fratele Ofeliei şi fiul lui Polonius, cel ucis de Hamlet – să fie unealta prin care să se înfăptuiască ultima ticăloşie: uciderea Prinţului. Abil şi iscusit el întoarce o răzbunare împotriva alteia şi provoacă lupta dintre Laert şi Hamlet în care primul îl doboară pe cel de-al doilea. Acum ospăţul morţii este întreg.
           Vedeţi?! Ce v-am spus?! Cerul s-a răzbunat şi acum este senin dintr-o dată.
            Adrian, adu cursul la cel iniţial şi ridică iar vela mare. Vîntul şi-a schimbat direcţia, acum bate de la prora şi putem înainta spre destinaţia propusă. O să vedeţi... E o insulă, un paradis al păsărilor şi al ţestoaselor...
Da, asta a fost povestea lui Hamlet. Atît de mult şi-a iubit el tatăl încît... Dar tatăl lui cît l-a iubit pe el? Puteţi voi oare ştii asta? Mă rog, o să mă opresc acum, asta-i altă poveste. Haideţi aici, haideţi lîngă mine să privim puţin siajul bărcii. 

         O urmă pe obrazul mării, o unduitoare şi clocotitoare urmă şi apoi... Apoi liniştea. Marea nu ţine minte nici o trecere, nici un semn! La un singur dar şi la o singură consolare ne putem aştepta din partea ei: întotdeauna va întoarce toate lucrurile furate pe ţărm!

Vizualizări: 390

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Adrian Scrimint pe Martie 20, 2019 la 5:52pm

Un text scris foarte corect. Interesantă asimilarea vieții, a omului, cu barca lansată în larg, sau cu umbra acesteia. Se sare dintr-o pildă în alta, de la un personaj la altul, ceea ce face puțintel greoaie parcurgerea textului. „oamenii sunt legaţi între ei prin multe fire subţiri şi transparente” - îmi place conexiunea! Superb: „ Despre actori Hamlet spunea că: „ei sunt rezumatul şi cronica prescurtată a vremurilor;” Din toată istorisirea asta... marea pare ca o carmă. Nu știu ce or fi înțeles copiii din povestire, și care le-or fi fost pildele. Făcând aberație, important este ceea ce a înțeles cititorul...

Comentariu publicat de Ionel Petrisor pe August 10, 2012 la 2:26pm

       A stat dar nu a fost afisat! Nu santei primul in cazul asta!

Comentariu publicat de Alexandru Uiuiu pe August 10, 2012 la 1:34pm

Nu mai inteleg nimic: textul asta a stat aici vreo luna doua neobservat si dintr-o data a primit atentie....:) E un fel de val care a trecut peste el! Multumesc.Ascunse sint caile lui Hamlet :))

Comentariu publicat de Ionel Petrisor pe August 7, 2012 la 10:58pm

      Si pentru ce-i mari e buna de citit. Nepotica mea nu sa lasat sa plece innapoi in Romania pana nu

a mers la Helsinghör sa vada si sa faca poze la castelul din poveste! Locuri frumoase de vazut! Oameni si idei-oameni ! Buna figuratie! Si capitanul ghid bun si pentrua calatorie in viata nu numai pe mare prin comanda pe puntea corabiei umane! Placuta poveste!

Comentariu publicat de lilika negulescu pe August 7, 2012 la 5:43pm

Semn de lectura si apreciere ..Foarte frumos si instructiv ..!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor